Nu te teme !

Simon și ceilalți tocmai se întorseseră. Ca niște pescari pricepuți, știau că peștii se prind noaptea, sau dimineața devreme, nu când soarele e la amiază. Erau în meseria asta de mult, poate din tată în fiu. Pe deasupra, erau și obosiți.

Iar acum, din senin, un necunoscut le cerea să iasă din nou la pescuit. Un altul poate ar fi refuzat, dar viitorul apostol s-a uitat la Iisus și a văzut ceva în privirea Lui, nu știa încă ce, dar acel ceva l-a convins:

- Învățătorule, toată noaptea ne-am trudit și nimic nu am prins. Dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele.

Mi-l și închipui pe bietul pescar, obosit de muncă, speriat de întâmplare și bulversat de prezența Lui Iisus cum Îi cuprinde genunchii a mare mulțumire. Premoniția lui se adeverise: Omul care stătea în fața lui avea ceva dumnezeiesc în El. 

De atunci, viața lui, a fratelui său Andrei și a celor doi Zevedei a luat o întorsătura neașteptată, dar știută de Dumnezeu din veșnicie:

Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. 

Din predica ținută la biserica Cuvioasa Parascheva din Lachute, alături de bunul părinte Daniel

Pescari de oameni

Aseară, pe la șase, bunul meu prieten m-a chemat la pescuit.

Nu aveam altceva de făcut (isprăvisem ceva de citit din Filocalie) așa că că l-am însoțit sub podul Papineau, într-un ochi de apă bun de pescuit și ne-am pus, vreo trei ore, răbdarea la încercare. Nimic. Duminica, chiar și peștii au zi de odihnă. M-a învitat, într-o doară, să mergem a doua zi, dis-de-dimineață, „mai încolo, la Couteau du Lac, că acolo trage”.

Tot cu jumătate de gură i-am promis că o să merg. Chiar aș fi vrut să merg, dar sincer, să te trezești, în vacanță, la cinci dimineața, nu e tocmai definiția mea de vacanță de vară. Și totuși, m-am trezit fără ceas deșteptător. Motivația ține loc de multe. Chiar și de somn. La șase fără zece eram la el și apoi la drum.

Couteau du Lac e un sat la vreo patruzeci de minute de Montreal. Se află pe malul fluviului Sfântul Laurențiu și, sincer, e o bijuterie. Liniște, natură și mult pește.

Am prins burbot (un soi de păstrăv) și doi crapi mari. Interesent, peștii mici au fost prinși în larg, pe când crapii i-am prins la doi metri de mal. Cu multă răbdare și multe râme sacrificate. Vicleni pești!

Și mă gândeam la evanghelia cu apostolii care petrecuseră o noapte întreagă și nu prinseseră nimic. Dimineața, a venit Mântuitorul (pe care pescarii încă nu Îl cunoșteau) și i-a îndemnat să mai arunce mreaja încă o dată. După douăsprezece ore de zi, mie nu îmi mai trebuia altceva decât o răcoritoare și un fotoliu. Dar ei trudiseară toată noaptea degeaba. Și a doua zi, frustrați, L-au văzut pe Acel necunoscut, care, nitam-nisam, le-a cerut să mai iasă o dată în larg ca să își arunce mrejele.

Au prins mult pește, și scripturile au avut grijă să confirme acest lucru. Dar ne rămâne doar să bănuim răbdarea și rezistența psihică a viitorilor apostoli, care nu pescuiau de plăcere, ca mine astăzi, ci pentru a-și hrăni familiile.