- Ai vrea să-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.
- Dacă ai timp… i-am răspuns.
Dumnezeu a zâmbit.
- Timpul meu este eternitatea… Ce întrebări ai vrea să-mi pui?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a răspuns:
- Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească….iar apoi tânjesc iar sâ fie copii; că îşi pierd sănătatea pentru a face bani iar apoi îşi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea.
Faptul că se gândesc cu teamă la viitor şi uită prezentul iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul; că trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit. Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp.
Apoi am întrebat:
- Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecţiile de viaţă pe care ai dori să le înveţe copiii tăi?
- Să înveţe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc şi că durează mai mulţi ani pentru ca acestea să se vindece; să înveţe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult. ci acela care are nevoie de cel mai puţin; să înveţe că există oameni care îi iubesc dar pur şi simplu încă nu sţiu să-şi exprime sentimentele; să înveţe că doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi că pot să-l vadă în mod diferit; să înveţe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înşişi.
- Mulţumesc pentru timpul acordat….am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să ştie?
Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a spus:
- Doar faptul că sunt aici, întotdeauna.
luni, 9 decembrie 2013
miercuri, 6 noiembrie 2013
Condamnați la Înviere
Părintele Ion Buga e autorul unei cărți cu titul „Condamnați la Înviere” și a unei serii de conferințe numite „Evanghelia – cartea bucuriei fără sfârșit”.
Ce titluri! Un om puternic în cuvânt. Spune el în cartea „Condamnaţi la înviere”, adună – sub un titlu declarat antinomic – o seamă de „exerciţii de răstignire a minţii”, inevitabile pentru cei care vor să treacă dincolo de „catapeteasma înţelesurilor familiare ale unor evenimente minunate din istoria mântuirii.” Un îndemn la profunzime, aș zice.
Și mă vizitează o idee: ca să semeni semințe, trebuie să răscolești pământul. Nu poți planta fără să îl deranjezi. Să îl scurmi. Să îl întorci pe dos. Cam așa trebuie să fie și predica, cuvântul teologilor în general. Să răscolească puțin, ca să poată mântui. Altfel e comoditate și show protestant.
Ce titluri! Un om puternic în cuvânt. Spune el în cartea „Condamnaţi la înviere”, adună – sub un titlu declarat antinomic – o seamă de „exerciţii de răstignire a minţii”, inevitabile pentru cei care vor să treacă dincolo de „catapeteasma înţelesurilor familiare ale unor evenimente minunate din istoria mântuirii.” Un îndemn la profunzime, aș zice.
Și mă vizitează o idee: ca să semeni semințe, trebuie să răscolești pământul. Nu poți planta fără să îl deranjezi. Să îl scurmi. Să îl întorci pe dos. Cam așa trebuie să fie și predica, cuvântul teologilor în general. Să răscolească puțin, ca să poată mântui. Altfel e comoditate și show protestant.
vineri, 25 octombrie 2013
Junalul și blogul
Jurnalul bun e ca salamul de la Tache Măcelaru... Nu e cum zice lumea... că știe să îl facă oricine... E o artă! E arta sincerității confesive.Așa zice părintele Dorin Picioruș pe platforma lui, Teologie Pentru Azi. Iar asta se aplică și blogurilor în general. Pentru că ce altceva este (sau ar trebui să fie) un blog, decât un jurnal ieşit în online.
Am comparat adesea blogul cu vârful unui iceberg, adică partea dintr-un jurnal ce stă la vedere, deasupra apei. Partea cea mai consistentă, însă, rămâne în adânc.
miercuri, 23 octombrie 2013
Crezul în varianta corală
Am găsit deunăzi o piesă corală mai puțin cunoscută și totuși familiară. Crezul, cântat pe 4 voci bărbătești.
http://www.bestmusic.ro/corala-barbateasca-ortodoxa-armonia/crezul-arm-dupa-o-varianta-ruseasca-de-nicolae-giolu-683108.html
Este o armonizare făcută de Nicolae Giolu, după o variantă rusească. Interpretarea în linkul de mai sus e a corului Armonia din Constanța.
Am cântat și eu la Antim, cu Giolu ca dirijor. Și am cântat și acest Crez, variantă corală. Cu o armonie asemănătoare întrucâtva Canonului Mare, era mereu un moment trăit și luat în serios, chiar dacă eram studenți. Noi l-am cântat înaintea celor de la Armonia. Și nu pot să îmi ascund o ușoară mândrie. Îl recomand oricui înainte de a începe ziua. Tonifică.
http://www.bestmusic.ro/corala-barbateasca-ortodoxa-armonia/crezul-arm-dupa-o-varianta-ruseasca-de-nicolae-giolu-683108.html
Este o armonizare făcută de Nicolae Giolu, după o variantă rusească. Interpretarea în linkul de mai sus e a corului Armonia din Constanța.
Am cântat și eu la Antim, cu Giolu ca dirijor. Și am cântat și acest Crez, variantă corală. Cu o armonie asemănătoare întrucâtva Canonului Mare, era mereu un moment trăit și luat în serios, chiar dacă eram studenți. Noi l-am cântat înaintea celor de la Armonia. Și nu pot să îmi ascund o ușoară mândrie. Îl recomand oricui înainte de a începe ziua. Tonifică.
vineri, 18 octombrie 2013
Cu Maria în livadă
Ieri mi-am luat o zi liberă ca să merg cu grădinița Mariei la cules de mere. Locul se numea Verger Labonté, în Ille Perrot. Fiecare educator și părinte avea câte doi copii în grijă. Eu am avut pe Maria și pe Lidia. S-au chițăit și s-au jucat aproape tot timpul. Asta când nu își disputau locul de la fereastră.
La livadă, gazdele aveau de toate: mic spectacol despre părțile componente ale mărului, plimbare cu tractorașul, animale de fermă, lan de porumb amenanjat ca labirint, loc de picnic și, bineînțeles, livada cu meri. În viața mea n-am văzut atâtea mere într-un pomișor înalt de 3-4 metri.
Ca de obicei, să faci fotografii copiilor care se joacă e o treabă dificilă. Se mișcă mult. O secundă îți dau cel mai frumos zâmbet, iar în următoarea au și plecat.
În septembrie, lumina este destul de turbată, așa că am avut nevoie de puțină corectură de contrast, umbre și lumină de umplere. Am folosit programul prioritate de diafragmă. Îmi doresc să fi avut un filtru polarizant.
Fiindcă aveam în grijă pe Maria și pe colega ei, aveam un ochi la ele și doar unul la obiectivul foto. Fotografiile nu sunt, deci, opere de artă. Dar zâmbetul de pe fețele lor, este.
La livadă, gazdele aveau de toate: mic spectacol despre părțile componente ale mărului, plimbare cu tractorașul, animale de fermă, lan de porumb amenanjat ca labirint, loc de picnic și, bineînțeles, livada cu meri. În viața mea n-am văzut atâtea mere într-un pomișor înalt de 3-4 metri.
Ca de obicei, să faci fotografii copiilor care se joacă e o treabă dificilă. Se mișcă mult. O secundă îți dau cel mai frumos zâmbet, iar în următoarea au și plecat.
În septembrie, lumina este destul de turbată, așa că am avut nevoie de puțină corectură de contrast, umbre și lumină de umplere. Am folosit programul prioritate de diafragmă. Îmi doresc să fi avut un filtru polarizant.
Fiindcă aveam în grijă pe Maria și pe colega ei, aveam un ochi la ele și doar unul la obiectivul foto. Fotografiile nu sunt, deci, opere de artă. Dar zâmbetul de pe fețele lor, este.
joi, 17 octombrie 2013
Poruncă nouă vă dau vouă
„Poruncă nouă vă dau vouă: să vă iubiți unul pe altul” (Ioan XIII, 34).Te poți întrece în discuții și sofisme, poți deveni aprig apologet al frumuseților ortodoxe sau critic neîndurător al încălcării moralei. Dar când vine vorba să răspunzi cu iubire sau măcar cu gentilețe omului care te-a enervat deunăzi: abia aici începe greutatea. Și paradoxul. Cum, pe ăla să-l iubesc ? Da, exact pe ăla. Mai ales pe ăla. A fost idiot? Tocmai de-aia să-l iubești.
E ușoară și comodă ortodoxia? Înălțătoare și înfierbântătoare de suflet, da. Dar, comodă? Nu. Comoditatea căutați-o la protestanți. Noi nu vă oferim puf și livrare de har la domiciliu. Noi vă oferim oftări duhovnicești și căutări. Neliniștea cea bună. Nopți de nesomn și întrebări.
Noi nu vă oferim nimic gratuit. Totul costă. Vreți să primiți ? Trebuie să sacrificați ceva din ce aveți sau sunteți. Doamne, ăsta sunt, cu păcatele și modestele mele virtuți. Dar, „jumătate din tot ce am dau celorlalți, iar cealaltă jumătate, Ție”, cum ar fi spus vameșul Zaheu. Nu păstrez nimic pentru mine.
Pentru că eu nu am sens decât prin Tine și prin aproapele pe care îl miluiesc cu iubire. Oricât de nevrednic de iubire ar fi el.
sâmbătă, 12 octombrie 2013
Omega Park
Încă o zi de octombrie care nu îmi trădează convingerea că toamna e o perioadă mai frumoasă chiar decât vara, aici în Canada. Am mai multă încredere în septembrie și octombrie decât în iunie și iulie. Iunie e o lună a contrastelor: ba o furtună, ba frig (câteva zile am avut chiar centrala termică în funcțiune), ba cald. Iulie are zăpușală și umezeală mai mare decât eram obișnuiți în România. 30 de grade aici se simt ca 38-40 din cauza umezelii.
Acum în octombrie pot să spun că e o vreme perfectă. Puțin peste 20 de grade ziua, Ceva mai răcoare noaptea. Iată de ce am profitat și am mers la Omega Park. Un fel de combinație între o grădină zoologică cu animale în libertate, un muzeu al satului și un parc de distracții. Cerbii, elanii, renii, mistreții și păsările erau libere. Parcul era îngrădit, dar avea o suprafață uriașă. Șoseaua pe unde treceau vizitatorii (în mașini) șerpuia această suprafață. Astfel că, mergeam cu viteză mică și ne opream să salutăm căprioarele care băgau capul pe geamul mașinii ca să primească ceva de mâncare. Morcovii se găseau la intrare.
Am mai vizitat o fermă și o copie a unei cabane din secolul al XVIII-lea unde amerindienii făceau schimburi în natură cu coloniștii francezi. Piei de castor contra puști ori țesături. Aveau chiar o listă de prețuri: o pușcă = 14 piei de castor, 4 cuțite = o piele de castor, etc.
Acum în octombrie pot să spun că e o vreme perfectă. Puțin peste 20 de grade ziua, Ceva mai răcoare noaptea. Iată de ce am profitat și am mers la Omega Park. Un fel de combinație între o grădină zoologică cu animale în libertate, un muzeu al satului și un parc de distracții. Cerbii, elanii, renii, mistreții și păsările erau libere. Parcul era îngrădit, dar avea o suprafață uriașă. Șoseaua pe unde treceau vizitatorii (în mașini) șerpuia această suprafață. Astfel că, mergeam cu viteză mică și ne opream să salutăm căprioarele care băgau capul pe geamul mașinii ca să primească ceva de mâncare. Morcovii se găseau la intrare.
Am mai vizitat o fermă și o copie a unei cabane din secolul al XVIII-lea unde amerindienii făceau schimburi în natură cu coloniștii francezi. Piei de castor contra puști ori țesături. Aveau chiar o listă de prețuri: o pușcă = 14 piei de castor, 4 cuțite = o piele de castor, etc.
vineri, 11 octombrie 2013
Tăblițele de la Tărtăria
Cea mai veche inscripție din lume se pare că s-a descoperit în Transilvania. E vorba de trei plăcuțe de argilă: una cu ceea ce par a fi desene (o capră, un pom și un al treilea neidentificat, probabil un alt animal), a doua cu un fel de scriere pictografică iar a treia cu o scriere alfabetică.
Asta n-ar fi decât o descoperire de interes național, dacă vârsta pe care i-au acordat-o cercetători străini n-ar fi în jurul a 7000 de ani. Prin urmare, pe la anii 5300 î.Hr., cu aproape două milenii înaintea sumerienilor, cineva a folosit scrierea pe teritoriul țării noastre. Iar alfabetul sumerienilor era socotit drept primul sistem de scriere din istorie.
Tăblițele de la Tărtăria, județul Alba, căci despre ele este vorba, au fost descoperite în 1961 de arheologul clujean Nicolae Vlasa, alături de osemintele unui bărbat și de alte 26 figurine din piatră și argilă. Au fost primite cu entuziasm de comunitatea științifică internațională, dar mai puțin de cea românească.
Cea mai interesantă piesă este o tabletă rotundă de 6 cm diametru. Simbolurile seamănă cu cele ale sistemului pictografic de scriere sumerian, folosit de aceștia înaintea scrierii cuneiforme. Tăblițe asemănătoare au fost descoperite în Serbia și Bulgaria. Sumerienii au fost primii locuitori ai Mesopotamiei (Irak-ul de azi) și vorbeau o limbă care nu semăna cu cea a popoarelor semitice cu care se învecinau în zona fluviilor Tigru și Eufrat: evreii, arabii, fenicienii sau arameii. Straniu despre ei e că păreau să fi apărut din nimic în Mesopotamia, adică nu aveau precursori.
Unii savanți ruși, americani, bulgari și britanici au sugerat că poporul din Sumer a emigrat spre Orient pornind din spațiul carpato-danubian, ceea ce ar putea explica diferențele surprinzătoare dintre culturile sumerienilor și ale vecinilor lor semiți. Iar dacă alfabetul seamănă cu al sumerienilor dar e mai vechi decât ei, rămânem cu o întrebare: nu cumva strămoși ai sumerienilor au locuit și pe teritoriul de azi al României?
Asta n-ar fi decât o descoperire de interes național, dacă vârsta pe care i-au acordat-o cercetători străini n-ar fi în jurul a 7000 de ani. Prin urmare, pe la anii 5300 î.Hr., cu aproape două milenii înaintea sumerienilor, cineva a folosit scrierea pe teritoriul țării noastre. Iar alfabetul sumerienilor era socotit drept primul sistem de scriere din istorie.
Tăblițele de la Tărtăria, județul Alba, căci despre ele este vorba, au fost descoperite în 1961 de arheologul clujean Nicolae Vlasa, alături de osemintele unui bărbat și de alte 26 figurine din piatră și argilă. Au fost primite cu entuziasm de comunitatea științifică internațională, dar mai puțin de cea românească.
Cea mai interesantă piesă este o tabletă rotundă de 6 cm diametru. Simbolurile seamănă cu cele ale sistemului pictografic de scriere sumerian, folosit de aceștia înaintea scrierii cuneiforme. Tăblițe asemănătoare au fost descoperite în Serbia și Bulgaria. Sumerienii au fost primii locuitori ai Mesopotamiei (Irak-ul de azi) și vorbeau o limbă care nu semăna cu cea a popoarelor semitice cu care se învecinau în zona fluviilor Tigru și Eufrat: evreii, arabii, fenicienii sau arameii. Straniu despre ei e că păreau să fi apărut din nimic în Mesopotamia, adică nu aveau precursori.
Unii savanți ruși, americani, bulgari și britanici au sugerat că poporul din Sumer a emigrat spre Orient pornind din spațiul carpato-danubian, ceea ce ar putea explica diferențele surprinzătoare dintre culturile sumerienilor și ale vecinilor lor semiți. Iar dacă alfabetul seamănă cu al sumerienilor dar e mai vechi decât ei, rămânem cu o întrebare: nu cumva strămoși ai sumerienilor au locuit și pe teritoriul de azi al României?
sâmbătă, 14 septembrie 2013
Primăria din Laval și florile
Azi am stat la coadă. Primăria din Laval a dat flori pe gratis. Flori în ghiveci. Erau vreo sută de persoane și am așteptat cam o oră până ne-a venit rândul. O inițiativă excelentă. Condiția era să fii rezident al Lavalului. Și suntem.
Mi-a plăcut politețea naturală a celor ce ofereau nu doar flori, ci și sfaturi de plantat. Sunt flori de toamnă care vor fi puse în grădină, pentru că rezistă peste iarnă.
Întotdeauna o să am un of că am plecat din țară. La urma urmei, locul unui român e în România. Părinții mei sunt acolo și acolo se taie porcul de Crăciun. Dar am găsit aici oameni civilizați, mulți dintre ei imigranți, veniți, ca și noi, pentru că în țara lor nu se mai putea. La coadă la flori, ca în multe alte locuri, se vorbea și românește.
Următorul popas, cu florile în portbagaj, a fost la mezelăria Balkani, de unde am luat cârnați afumați și gogonele murate românești. Uite-așa, fiindcă nu uităm de unde am plecat și că ne place unde am ajuns.
Mi-a plăcut politețea naturală a celor ce ofereau nu doar flori, ci și sfaturi de plantat. Sunt flori de toamnă care vor fi puse în grădină, pentru că rezistă peste iarnă.
Întotdeauna o să am un of că am plecat din țară. La urma urmei, locul unui român e în România. Părinții mei sunt acolo și acolo se taie porcul de Crăciun. Dar am găsit aici oameni civilizați, mulți dintre ei imigranți, veniți, ca și noi, pentru că în țara lor nu se mai putea. La coadă la flori, ca în multe alte locuri, se vorbea și românește.
Următorul popas, cu florile în portbagaj, a fost la mezelăria Balkani, de unde am luat cârnați afumați și gogonele murate românești. Uite-așa, fiindcă nu uităm de unde am plecat și că ne place unde am ajuns.
joi, 5 septembrie 2013
Dogmatica și Filocalia
Când eram în anul al II-lea, a circulat printre noi o anecdotă. Nu e prea cuvioasă, dar te pune pe gânduri:
„Iisus i-a întrebat:
- Cine ziceți voi că sunt Eu ?
Ei au răspuns:
- Tu ești manifestarea eshatologică a temeiului nostru existențial cu aportul căreia ni se revelează enigma prin care aflăm rostul suprem al relațiilor noastre interpersonale.
Iar Iisus a spus:
- Ce ?!”
Nu trebuie să cazi în ispita de a considera Dogmatica o disciplină mai mică decât Filocalia sau să spui că dogmele și spiritualitatea sunt diferite. Dar nici nu ai voie să cazi în ispita opusă: să fii un teolog „deștept”, dar fără rugăciune și cu un minim de altruism față de sărăntocul de la ușa Bisericii. Teologia nu se împarte în două: o parte „științifică” și una „practică”.
Cel care nu vede teologia ca pe o vorbire CU Dumnezeu (nu DESPRE Dumnezeu, cum se traduce din greacă), acela se poate apuca ori de croitorie, ori de mecanică cuantică, ori de ce vrea el. Dar de teologie ortodoxă, nu.
„Iisus i-a întrebat:
- Cine ziceți voi că sunt Eu ?
Ei au răspuns:
- Tu ești manifestarea eshatologică a temeiului nostru existențial cu aportul căreia ni se revelează enigma prin care aflăm rostul suprem al relațiilor noastre interpersonale.
Iar Iisus a spus:
- Ce ?!”
Nu trebuie să cazi în ispita de a considera Dogmatica o disciplină mai mică decât Filocalia sau să spui că dogmele și spiritualitatea sunt diferite. Dar nici nu ai voie să cazi în ispita opusă: să fii un teolog „deștept”, dar fără rugăciune și cu un minim de altruism față de sărăntocul de la ușa Bisericii. Teologia nu se împarte în două: o parte „științifică” și una „practică”.
Cel care nu vede teologia ca pe o vorbire CU Dumnezeu (nu DESPRE Dumnezeu, cum se traduce din greacă), acela se poate apuca ori de croitorie, ori de mecanică cuantică, ori de ce vrea el. Dar de teologie ortodoxă, nu.
marți, 20 august 2013
Un site despre cabane
Am găsit un site web excelent despre cabane: cabinporn.com
Deși numele pare să sugereze ceva obscen, situl cu pricina se ocupă doar de cabane. Din toată lumea. Vizitatorii postează fotografii cu cabane, colibe, bârloage și orice fel de construcții umane care te cheamă la viața aproape de natură.
Iată ce spune pagina despre Dick Proenneke, unul din pionierii mei preferați ai vieții în mijlocul naturii:
Deși numele pare să sugereze ceva obscen, situl cu pricina se ocupă doar de cabane. Din toată lumea. Vizitatorii postează fotografii cu cabane, colibe, bârloage și orice fel de construcții umane care te cheamă la viața aproape de natură.
Iată ce spune pagina despre Dick Proenneke, unul din pionierii mei preferați ai vieții în mijlocul naturii:
Sfântul protector al vieții de cabană
Dick proenneke a lăsat în urmă viața de fermier, tâmplar și lucrător cu mașini grele ca să se pensioneze la Lacurile Gemene, în Alaska, loc numit astăzi Parcul Național Lake Clarke.
Transportat cu hidroavionul și luând cu el doar cele mai simple unelte, el a construit o cabană și a supraviețuit iernii, singur în sălbăticie.
Proenneke și-a documentat meticulos eforturile și experiențele, atât prin jurnalele sale cât și prin sutele de ore de peliculă de film de 16 mm, iar acțiunile și cuvintele lui întrupează cele mai înalte virtuți ale vieții într-o cabană: ingeniozitate, răbdare, vitalitate, cugetare și meșteșug. El își va petrece următorii 30 de ani în acest paradis retras.
joi, 15 august 2013
Despre îngeri
Citesc cartea Despre îngeri a lui Andrei Pleșu. O găsesc undeva la granița dintre filosofie și teologie, mai aproape de cea din urmă. Notez texte din carte într-un caiet:
Îngerii sunt însoțitori ai omului. Corpul lor (dacă au așa ceva) e diferit de al omului, dar și de esența lui Dumnezeu. Ei pot lua la nevoie înfățișare umană. Se pot deplasa instantaneu oriunde, dar nu pot fi în două locuri în același loc. Orice om are un înger. După mulți părinți și teologi, un înger are grijă de un singur om, o singură dată. Evanghelia menționează că „noi vom judeca pe îngeri”. Ca și la oameni, judecata celor buni e mai mult o confirmare a meritelor lor, decât o condamnare.
sâmbătă, 16 martie 2013
duminică, 10 martie 2013
Un cuvânt despre rugăciune
E un text la Utrenia glasului al VII-lea: Ce vom răsplăti Domnului pentru toate câte ne-a dat nouă ? (Sfântului Petru Damaschin.)
Mă duce cu gândul la starea omului care se roagă la Dumnezeu pentru a cere ceva. Și devine frustrat atunci când nu primește, sau primește altceva. Și, de cele mai multe ori, uită să mulțumească.
Dar, a ne trezi dimineața și a mulțumi pentru lucrurile simple pe care le avem în viață, e la fel de tonifiant ca o cafea bună. Faptul că ne-am trezit, că soarele a ieșit din nori, că avem și azi putere de muncă sau că mai avem o zi în care putem îndrepta greșeli ale trecutului, astea sunt motive de mulțumire și, deci, de rugăciune.
Rugăciunea nu înseamnă să cer eu ceva de la Dumnezeu. Ci să ascult ce cere Dumnezeu de la mine.
Mă duce cu gândul la starea omului care se roagă la Dumnezeu pentru a cere ceva. Și devine frustrat atunci când nu primește, sau primește altceva. Și, de cele mai multe ori, uită să mulțumească.
Dar, a ne trezi dimineața și a mulțumi pentru lucrurile simple pe care le avem în viață, e la fel de tonifiant ca o cafea bună. Faptul că ne-am trezit, că soarele a ieșit din nori, că avem și azi putere de muncă sau că mai avem o zi în care putem îndrepta greșeli ale trecutului, astea sunt motive de mulțumire și, deci, de rugăciune.
Rugăciunea nu înseamnă să cer eu ceva de la Dumnezeu. Ci să ascult ce cere Dumnezeu de la mine.
vineri, 1 martie 2013
Răbdarea este totul pentru noi
Răbdarea înseamnă totul pentru noi. A aștepta nu e o pierdere de timp. (O vorbă a unui bătrân inuit)
Sunt aceeași oameni care pot sta câteva ore nemișcați în fața unei găuri în gheață, ca să vâneze o focă.
Oameni pe care îi admir.
Sunt aceeași oameni care pot sta câteva ore nemișcați în fața unei găuri în gheață, ca să vâneze o focă.
Oameni pe care îi admir.
marți, 26 februarie 2013
Scopul rugăciunii
Un text din Steinhardt (preluat după Kierkegaard) despre scopul rugăciunii:
„Omul care trăiește în vremelnicie își închipuie și crede că la rugaciune esențialul, scopul silinței lui este că Dumnezeu aude ceea ce el Îl roagă. Și totuși, în veșnicul înțeles al cuvântului, e tocmai pe dos: rugăciunea nu are temei în adevăr când Dumnezeu aude ceea ce e rugat să împlinească, ea are temei când cel care se roagă nu încetează de a se ruga până ce ajunge să fie el însuși cel care aude ce vrea Dumnezeu. Omul vremelniciei face risipă de vorbe și în consecință devine exigent când se roagă; dar acela care se roagă cu adevărat se mărginește să asculte.”
Abonați-vă la:
Postări (Atom)