Cum am petrecut pandemia - partea a IV-a

În perioada asta, mulţi blogări scriu fervent despre starea naţiunii, despre molima aceasta ca pedeapsă divină, despre sensul vieţii şi regăsirea eului interior. Este adevărat, traversăm vremuri serioase, dar nu vreau nici în ruptul capului să fiu doar serios şi încruntat. Avem nevoie de puţină distanţare de ştirile negative, de luat fiecare zi la timpul ei şi, da, de puţin umor.

Sunt doi oameni pe care i-am auzit zilele acestea vorbind pozitiv şi reconfortant la televizor: primul, directorul de sănătate publică din Quebec, Horacio Arruda, spunea să nu uităm să râdem, pentru că asta e o soluţie simplă de a traversa fără sechele criza medicală actuală. Celălalt, astronautul canadian David Saint Jacques, asemăna izolarea pe care ne-o impunem fiecare la domiciliu cu modul de viaţă de la bordul staţiei spaţiale internaţionale. El a locuit şi a muncit acolo câteva luni de zile, într-un spaţiu restrâns, cu multe privaţiuni şi fără micile plăceri ale vieţii de pe pământ.

Şi adăuga astronautul: „În interiorul staţiei spaţiale există o notă pe un perete: Nu e nimic mai important decât ceea ce faceţi acum. În izolare, putem să ne creăm o viaţă interioară şi să încercăm să apreciem momente ca meditaţia sau lectura. Este important să ne concentrăm pe momentul prezent.”

David Saint-Jacques

Cum am petrecut pandemia - partea a III-a

O altă zi de autoizolare la domiciliu. Avem şansa de a locui în faţa unui mic parc, în fapt un pâlc de iarbă cu câţiva copaci, de mărimea unui sfert de teren de fotbal. Strada e puţin circulată, iar copiii se pot juca în faţa casei fără probleme. Dacă noi, adulţii, ne putem ocupa cu diverse activităţi prin casă, copiii au nevoie să iasă. Bicicletele au ieşit deja din hibernare.

În rest, activităţi diverse: cărţi, puzzle, câte un film şi nelipsitele canale de ştiri. Încercăm să trăim cât se poate de normal, fără să privim prea mult în viitor, la cum va evolua pandemia, ci ocupându-ne de fiecare zi la timpul ei. Astăzi, fiind duminică, am citit Apostolul şi Evanghelia zilei, câţiva psalmi şi am cântat troparele şi laudele glasului al 8-lea, care este de rând.

Acum încep să înţeleg câtă răbdare, autocontrol şi credinţă aveau pustnicii din Pateric, care se închideau cu săptămânile în chilia lor, în meditaţie şi rugăciune. Nu e pentru oricine pustnicia. E pentru cei cu viaţă interioară bogată, cu un anumit ritm zilnic şi, mai ales, cu mintea deschisă, care le permitea să îşi umple ceasurile zilei şi să evite monotonia

Ştirile nu sunt încurajatoare. Numai privind cifrele care, deocamdată, cresc de la o zi la alta, un om poate fi atacat de anxietate sau depresie. Dar stau pozitiv. Trăiesc ziua de astăzi, mă mulţumesc cu plăceri simple, jocuri cu copiii, internet, într-un cuvânt, activităţi pe care până mai deunăzi, le consideram minore, bune doar în lipsă de altceva. Aceste activităţi ne vor păstra integritatea psihică şi, de ce nu, morală. Ne întoarcem la simplitate.

Cum am petrecut carantina - mesajul președintelui

De ieri, Quebec-ul este închis. Toate firmele și-au trimis oamenii să lucreze de acasă, sau, cei mai mulți, în șomaj. Guvernul s-a angajat să vină în ajutorul lor.

Tot de ieri, aceia din firma noastră care nu au fost trimiși în șomaj, continuă să lucreze de acasă. Printre ei, mă număr și eu. Președintele a avut grijă să precizeze că nu a ținut cont de înălțimea funcției sau de vechime, ci doar de nevoia firmei de a păstra acel nucleu de angajați absolut necesari pentru a o menține în activitate.

Am crezut că o să mă plictisesc pentru că nu o să am ce face. Dar, unele probleme cu conexiunea VPN și cu accesul la distanță mă țin ocupat. Nu lucrez de la nouă la cinci, ci atunci când sunt solicitat pentru vreo problemă. Și până acum, am fost solicitat big-time.

Am apreciat cu toții mesajul adresat de Peter întregii echipe. El suna așa:

Astăzi a fost o zi foarte dificilă. Am fost nevoiți să concediem pentru o vreme un număr prea mare de oameni, cu toții oameni minunați și angajați grozavi. Din păcate, vânzările noastre au scăzut drastic săptămâna trecută și vor continua să scadă și mai mult.

Vreau să mă asigur că toată lumea înțelege cât de sfâșietoare a fost decizia pe cine să păstrăm. Ea nu a ținut cont nici de performanță, nici de vechime. Au fost păstrate posturile considerate esențiale pentru menținerea firmei în activitate. Când va veni ziua să redeschidem, vom reangaja imediat pe toată lumea, fără excepție.

Vă promit că după aceste evenimente, nu doar că vom continua, ci vom fi mai puternici ca înainte.

Să știți că vă iubim pe toți.

Carantină

Deși sunt de 12 ani în Canada și vorbesc franceză curent, abia acum, cu ocazia acestei pandemii, am realizat că originea cuvântului carantină este una franțuzească.

carantină = quarantaine = patruzeci de ceva; în cazul nostru, patruzeci de zile.

E un cuvânt simplu de tradus și pe care l-am folosit de mult în românește, fără să îi știu strămoșii.
Tot la fel avem chenzină = vine de la quinze (cincisprezece). Se referă la partea din salariu încasată pe 15 ale lunii.

Se pare că, aici în Quebec, carantina va dura într-adevăr patruzeci de zile. Ieri, guvernul provincial a decis să țină școlile închise cel puțin până la 1 mai.

Coincidența nefericită este aceasta: carantina medicală și socială impusă de coronavirus se suprapune cu cele patruzeci de zile ale Postului Paștilor. Dacă postul ne cheamă la apropierea de semenii noștri, la comunitate și comuniune. carantina vine să împiedice această chemare.

Știu, este spre binele nostru. Dar oare cum va arăta noaptea Învierii anul acesta ?

Fii bun

"Be good. Or, if you can't be good, be careful."

Fii bun. Sau, dacă nu poţi fi bun, fii cu băgare de seamă.

Padre Mulcahy, în serialul MASH, citându-l pe regizorul Ron Byron. Vorbe care se potrivesc contextului actual ca o mănuşă caldă în vreme de crivăț.
Atunci când eşti prea speriat sau disperat ca să mai practici virtuţile ca la carte, păstrează măcar esenţialul lor. Baza. Cei şapte ani de acasă.

Omenia.

Cum am petrecut pandemia - partea a II-a

În avalanşa, uneori covârşitoare, a ştirilor cu şi despre coronavirus, am văzut un interviu cu un artist canadian. William Prince este cântăreţ de muzică folk şi country, în Winnipeg, provincia Manitoba.

El spunea cum a fost nevoit, ca majoritatea artiştilor de aici şi de pretutindeni, să îşi anuleze recitaluri şi concerte, unele chiar în afara ţării. Dar a mai spus un lucru, menit să aducă o modestă doză de optimism celor care l-au urmărit, printre care şi mie:

Love is not cancelled (Iubirea nu este anulată).

Îmi aduce aminte de o vorbă găsită demult, într-un caiet vechi: Dragostea este o şansă. Uneori singura.

În panica acestor zile, care poate face pe mulţi să îşi piardă stăpânirea de sine, mi-aş dori ca cei care nu pot da dovadă de dragoste, să dea măcar dovadă de omenie şi bun simţ. 

Cum am petrecut pandemia - partea I

E oficial : Episcopia noastră, în acord cu decizia întregii Orthodox Church in America, a decis ca slujbele publice în biserici să se anuleze până la 31 martie.

Am primit un scurt mesaj de la părintele Liviu, împreună cu link-uri către mesajul sursă al episcopiei. Le-am dat și eu mai departe, la preoții din protoierie, iar mai apoi l-am publicat pe situl catedralei. Sunt permise doar înmormântările, iar acestea numai la casa funerară, în prezența numai a membrilor imediați ai familiei.

Îmi simt inima strânsă. Nu se va termina Liturghia pe pământ, așa cum poate vor crede unii mai slabi de înger, dar e oricum un moment pe care nimeni dintre preoții de acum nu l-a mai trăit vreodată. Duminică dimineață, o să fac ce am făcut și până acum : o să citesc Evanghelia și Apostolul zilei, precum și câțiva psalmi și o să meditez la cele citite.

Pentru că așa vom depăși cu capul sus această perioadă : dacă fiecare își face conștiincios treaba lui, în colțul lui de lume, în familia lui.

O Liturghie mai puțin obișnuită

Am slujit astăzi Liturghia. Aș spune „ca de obicei”, dar nu fost așa. Am luat și noi măsuri de igienă și precauțiile necesare, așa cum le-a cerut guvernul provinciei și Biserica Ortodoxă Americană din care facem parte.

Astăzi și duminica viitoare erau rânduite două slujbe arhierești. Prima cu Arhiepiscopul, iar cealaltă, cu noul ales Episcop-vicar Andrei. Ambele vizite s-au anulat. La fel și masa hramului de pe 29 martie.

Slujba a început mai devreme, ca să evităm aglomerația. La ora 11, când de obicei ne aflam cam pe la Heruvic, acum totul se terminase deja. La intrare, câțiva consilieri împărțeau tuturor credincioșilor șervețele cu alcool pentru mâini și îi îndemnau să se spele bine pe mâini înainte de a intra. Iconostasul fusese scos, iar în fața icoanelor de pe catapeteasmă fuseseră puse câte un sfeșnic masiv, ca nimeni să nu sărute vreo icoană. Evanghelia nu a fost scoasă pentru sărutare. Nimeni nu s-a împărtășit sau miruit, iar la final, părintele a citit rugăciunile rânduite pentru izbăvirea de această încercare.

Am slujit cu sentimentul că ar putea fi ultima liturghie pentru multă vreme. Într-o săptămână se pot întâmpla multe, inclusiv decizia de a închide complet bisericile, sau de le ține deschise doar pentru vizite, așa cum au făcut catolicii. Am avut o strângere de inimă, dar sper să fi fost neîntemeiată, iar săptămânile următoare să treacă fără evenimente neplăcute și viața să reintre în normal.

Nu am auzit de nici un caz de coronavirus în Montreal și sper să rămână așa. Între timp, din precauție, școlile sunt închise pentru două săptămâni. Nicoleta și copiii sunt acasă, eu merg la firmă, unde deja unii colegi au primit permisiunea să lucreze de acasă, așa că suntem puțini cei care se mai află la birou, iar riscurile sunt minime.

Urmărim cu atenție știrile, luăm măsurile de igienă corespunzătoare și evităm să ieșim fără de vreo trebuință majoră. Dar moralul e sus, iar copiii se joacă încă în parc cu cei din vecini.

Cugetări despre cărți

Nu sunt omul care postează cugetări pe rețele sociale, luate de la alții și date mai departe. Prefer să găsesc un aforism bun în contextul lui original, în cartea sau articolul care l-a afirmat. E de ajuns să păstrez doar ochii și urechile permeabile și pot prinde o cugetare chiar de la televizor sau de pe stradă. Uneori, serile, lucrez la o colecție de astfel de vorbe de duh, pe care vreau să o tipăresc și să o dăruiesc, la vremea potrivită, copiilor mei.

Am trecut de mult de o mie și pe toate le-am păstrat în românește, indiferent de limba lor originală. Aș vrea să păstreze copiii mei această culegere în buzunarul lor cel mai aproape de inimă, atunci când vor crește. Nu e mult. Dar păstrez doar acele învățături care, la vremea lor, m-au mișcat și pe mine în direcția cea bună.

• Îl plîng de omul unei singure cărţi. (Sfântul Toma de Aquino)
• Cărţile sunt prietenii cei mai liniştiţi şi constanţi, consilierii cei mai accesibili şi înţelepţi şi profesorii cu cea mai multă răbdare. (Charles W. Eliot)
• Orb e cel ce n-a citit în viaţa lui o carte. (proverb islandez)
• Cartea bună e ca şi o conversaţie cu un om deştept. (Lev Tolstoi)
• Cu libertate, cărţi, flori şi luna, cine n-ar fi fericit? (Oscar Wilde)
• Cărţile care îmi plac cel mai mult sunt cele care ştiu să mă citească. (Hasier Agirre)
• Cărţile, asemeni prietenilor, ar trebui să fie puţine şi bine alese. (Samuel Paterson)
• Părinţii ne ajută să devenim oameni, cărţile să rămânem. (Aurelian Silvestru)
• Cel mai bun mod de a te familiariza cu un subiect este să scrii o carte despre el.(Benjamin Disraeli)
• Cunoşti un om după cărţile pe care le citeşte. (Ralph Waldo Emerson)

Cuore

Ştii tu, Enrico, la care morţi trebuie să te gândeşti astăzi? La aceia care au murit pentru voi, pentru copii. Câţi au murit şi câţi mai mor necontenit! Gânditu-te-ai tu, vreodată ce de părinţi şi-au scurtat zilele muncind pentru copiii lor; ce de mame s-au coborât în mormânt înainte de vreme, sfârşite de lipsurile ce-şi impuneau ca să susţină pe copiii lor? Ştii tu ce de mame au pierit, s-au înecat, au înnebunit, pentru că le-au murit copiii?

Gândeşte-te ce de profesoare au murit tinere, mistuite de ostenelile şcolii, fiindcă iubeau copiii şi nu se îndurau să se despartă de ei. Gândeşte-te la medicii care au murit de boli molipsitoare, pe care le-au înfruntat cu bărbăţie, ca să scape pe copii. Gândeşte-te la cei care în înecuri, în incendii, în timp de foamete, au dat copilului cea din urmă bucăţică de pâine, cea din urmă scândură de scăpare, cea din urmă funie ca să-l scoată din flăcări, si au murit fericiţi de sacrificiul lor, fiindcă au scăpat viaţa unui mic nevinovat!

Aceşti morţi sunt nenumăraţi; în fiecare cimitir odihnesc sute din aceste fiinţe sfinte, care, dacă ar putea să se scoale un minut măcar din mormânt, ar rosti fiecare numele unui copil, căruia i-au sacrificat plăcerile tinereţilor, liniştea bătrâneţilor, dragostea, mintea şi viaţa lor. Neveste de douăzeci de ani, bărbaţi în floarea vârstei, bătrâni de optzeci de ani, tineri: toţi martiri eroici şi necunoscuţi ai copilăriei atât de mari şi atât de nobili, încât pământul nu produce destule fiori câte ar trebui să presărăm pe mormintele lor!

Iată cum şi cât de mult sunteţi iubiti, copiii mei! Gâdeşte-te, Enrico, cu recunoştinţă la acei morţi şi o să te faci mai bun şi mai iubitor către toţi aceia care te iubesc şi se ostenesc pentru tine, scump şi norocos copil al meu !