sâmbătă, 19 septembrie 2020

Mică poveste cu iPhone

Părinții unui adolescent au băgat de seamă că acesta nu mai răspundea la apelurile lor. Nici la mesaje, nici la emailuri, nici măcar, culmea, la mesajele din cartea cu fețe. Așa că, grijulii, s-au impacientat. Iar când un amic de-al fiului lor le-a confirmat că nici lui nu îi mai răspundea la mesaje, au venit în graba mare de la servici ca să vadă dacă nu cumva băiatului i s-a întâmplat, Doamne ferește, ceva.

În câteva minute care li s-au părut ore, au ajuns acasă și au înțeles ce se petrecuse: fiul lor se dusese la veceu și (inconștiență?) își uitase iPhone-ul în salon.

vineri, 18 septembrie 2020

Viața la douăzeci de ani


Într-un caiet de note din timpul studenției am găsit o carte poștală cumpărată, pe vremea aceea, de la Muzeul Țăranului Român. Cartea e simplă, cu o fotografie a bisericii și a unor case din satul Șes, comuna Ieud, județul Maramureș.

La douăzeci de ani, așa îmi vedeam viața: preot într-un sat ca acela, făcând o utrenie de hram într-o dimineață de iarnă ca aceea.

Douăzeci de ani mai târziu, viața pare că nu mai are timp, iar timpul că nu mai are răbdare. Facem de toate, încercăm să ne realizăm, am o biserică la care slujesc și unde îmi duc copiii, trăim într-o mare metropolă, cu posibilități de carieră și de viață. Nu ne plângem.

Dar undeva, în adâncul sufletului meu, rămâne nostalgia acelei bisericuțe de lemn maramureșene, într-o dimineață oarecare de iarnă, printre fumurile coșurilor și cețurile amintirilor.

Cine știe, poate într-o zi...

sâmbătă, 12 septembrie 2020

Cuvinte dintr-o carte veche

Zi de slujbă la biserică. Două botezuri cu părintele. În timp ce el citea lepădările premergătoare botezului, mă uit pe un Minei al lunii în curs. La vecernia din seara aceasta, adică la Înainteprăznuirea Înălțării Sfintei Cruci, dau peste un text:

„Cu Crucea cea de viață făcătoare a bunătății Tale, Doamne, pe care ne-ai dat-o nouă nevrednicilor spre mântuire, îmblânzește-Te, Stăpâne și mântuiește pe Regele nostru și cetatea Ta.”

Cartea e tipărită în 1926, în timpul regelui Ferdinand.

Ce imagine frumoasă: odinioară, la o slujbă a Crucii, ne rugam pentru Regele țării. Regele și crucea, cele două simboluri al unei țări ortodoxe. Asta se întâmpla demult, când țara era mai mândră și moravurile mai simple.

Nu știu dacă textul mai există în Mineiele noi. Dar, cât timp bisericile ortodoxe românești din țară sau din afara ei vor folosi încă vechile cazanii, această rugăciune se va auzi peste veacuri, ca ecou al unor vremuri de mult apuse și veșnic regretate.

Am început apoi slujba Botezului. Noi cântam și citeam, copilul plîngea, părinții vorbeau, iar cumetrii făceau poze. Nici masca de coronavirus nu îi reținea. Nu ne asculta nimeni.

Ne fălim că suntem ortodocși. Dar câți au priceput astăzi că „ne-am răstignit împreună cu Hristos, ca să și viem împreună cu El”, așa cum spunea textul Apostolului din rânduiala Botezului ? La români, ca și la moldoveni, obiceurile și cumetriile se țin cu sfințenie. Dar atenția la ce se petrece în biserică la botez e uneori absentă cu desâvârșire. Mai important e papionul de la gâtul prouncului botezat, decât „haina luminoasă” pe care a primit-o prin afundarea în apa botezului. Am văzut mai de mult o fată catolică convertită de dragul soțului și botezată în biserica noastră, mai atentă la botez decât mulți dintre românii noștri.

Cât mi-aș dori să lăsăm împăunarea deoparte, ca să fim și să trăim ortodocși! Titlul singur nu ne îndreptățește înaintea lui Dumnezeu.

miercuri, 9 septembrie 2020

Citesc cu amar o revistă ortodoxă

Duminică, la biserică, am găsit în altar o revistă ortodoxă, adusă probabil de cineva din țară. Revista se numea Presa ortodoxă. Era o publicație în format mic, cu un aspect grafic interesant. Și m-am pus să o răsfoiesc.

Un prim material era un interviu cu un părinte călugăr de la o oarece mănăstire, despre familie și creșterea copiilor. Mă rog, dădea părintele niște sfaturi din cărțile sfinte, dar, cu tot respectul pentru haina monahală, nu am reușit să înțeleg niciodată sfaturile despre căsătorie de la oameni care nu sunt sau nu au fost căsătoriți.

Un al doilea material era despre cipurile biometrice din pașapoarte. Veșnicele discuții despre cipuri. Tot cu un părinte călugăr. Că de, la teologie se studiază și microelectronica. Se arăta acolo un dispozitiv ca o pilulă sau ca o fiolă îndesată cu circuite electronice în miniatură, care ar urma să ni se implanteze în mână sau, de ce nu, pe frunte. Eu știam că actele biometrice conțin un cip pasiv, asemănător cu o cartelă de telefon, iar cipul ăla conține niște informații. Aici nu, se spunea că aceste pilule vor putea, la nevoie, să influențeze comportamentul omului și deci, să confirme apocalipsa.

Trăiesc într-o țară americană. Iar americanii, nu-i așa, sunt sursa tuturor relelor, dacă ar fi să îi ascultăm pe acești profeți mioritici. Ori, eu nu am văzut și nu am auzit despre vreo inițiativă a vreunui guvern provincial sau național legat de vreo implantare subcutanată a vreunui cip. Și de unde are revista schema electronică a dispozitivului pe care îl publică în paginile ei, asta nu pot să înțeleg. E secret, dar noi știm.

Mai era un articol despre o întâlnire a patriarhului Moscovei cu papa de la Roma. „Și-au strâns mâna”. Așa deci, gata, patriarhul a căzut din har prin chestia asta. Vai de el. Prin urmare, - și asta îmi place cel mai mult – avem dreptul să nu mai ascultăm de el și să nu îl mai pomenim la Liturghie. Pentru că așa spune nu știu ce monah grec.

Mi-a ajuns: am închis revista cu un gust amar. Să mă ierte editorii ei, care poate sunt bine intenționați. Dar chiar nu mai sunt subiecte de discutat într-o revistă care se vrea ortodoxă decât cipuri, fiara apocaliptică, semne, profeți obscuri, într-un cuvânt, un fel de paranoie deloc hrănitoare sufletului ?

sâmbătă, 5 septembrie 2020

Despre ninsoare și religii

Din cartea lui Sylvain Tesson, În pădurile Siberiei, un gând personal despre atitudinea față de evenimente a diferitelor religii. E o părere a lui, cu care nu sunt neapărat de acord, dar îmi place pentru că a folosit-o în ceva atât de simplu ca privitul unei ninsori.
„În seara asta, ninsoarea cade încă. Privind-o, budistul spune: Să nu așteptăm nici o schimbare.
Creștinul: Mâine va fi mai bine.
Păgânul: Ce înseamnă toate astea ?
Stoicul: Vom vedea ce va urma.
Nihilistul : Las-o să îngroape totul
Iar eu spun : Trebuie să tai niște lemne, până nu se înzăpezește stiva. Apoi mai bag un buștean în sobă și mă duc la culcare.”

Mi-a plăcut atât de mult cartea asta, încât nu am mai avut răbdare să o comand și să aștept livrarea în varianta tipărită, care ar fi venit prin poștă, cu toate întârzierile legate de coronavirus. Am cumpărat-o în varianta kindle și am putut să o citesc în următoarele cinci minute. Sylvain Tesson știe să se bucure de compania pădurii, a frigului, a puținilor vizitatori ruși de prin zonă și a unui pahar de vodkă, iarna. Dar, ceea ce îl face plăcut la lectură, este că știe să scrie.

Este un fel de Dick Proenneke cu coroniță.

Este același aventurier-scriitor, care, în fața unui peisaj de iarnă siberiană, este incapabil să facă o fotografie, pentru că ar fi o dublă jignire: un păcat al neatenției și o insultă adusă momentului.

vineri, 4 septembrie 2020

Glumă din perioada comunistă

Un cetățean merge la măcelărie și întreabă:
- Nu vă supărați, aveți pâine ?

Măcelarul îi răspunde:

- O, nu, tovarășe, aici este locul unde nu avem carne. Pentru locul unde nu au pâine, mergeți alături, la brutărie.

luni, 24 august 2020

Nuntă și coronavirus

Știre astăzi la radio: un cuplu își programase din timp nunta pentru 15 august. După regulile în vigoare legate de numărul maxim de participanți și de adunările de grupuri, nu au mai putut să organizeze o petrecere cu 150 depersoane, așa cum se prevăzuse inițial. Așa că au făcut o petrecere restrânsă, cu familiile, în curtea casei lor.

Dar, pentru că își comandaseră din timp mâncare la o firmă de catering, nu au vrut să o risipească. Așa că ce s-au gândit: au donat toată mâncarea aceea  unui adăpost pentru femei și copii. Ba chiar mai mult: au participat și ei, îmbrăcați în mire și mireasă, la această a doua masă festivă. Ca și cum petrecerea de nuntă avea loc chiar atunci, în prezența femeilor defavorizate. Și s-au simți la fel de împliniți ca după o nuntă de pomină.

marți, 7 iulie 2020

Entuziasm = zeul din tine

Răsfoiam mai deunăzi un caiet cu însemnări din facultate. Am găsit acolo un citat, sau mai degrabă o notă de subsol. Entuziasm = zeul din tine.

Definiția cuvântului entuziasm este stare afectivă caracterizată prin însuflețire puternică, provocată de pasiune, admirație, interes pentru cineva sau ceva; încântare, exaltare, frenezie, patos.

Da, asta știam. Dar ce e cu zeul ?

Cuvântul vine din limba greacă și se traduce cu a fi sub influența sau posedat de un zeu. La origine, cuvântul desemna o însuflețire sau o inspirație divină. Mai apoi, peste secole, el și-a pierdut conotația religioasă și a rămas doar cu sensul de pasiune pentru ceva.

Și mă gândesc: sfinții apostoli și părinții Bisericii au fost, înainte de toate, oameni entuziaști. Au scris teologia creștină și au lăsat norme de viață cu o energie inegalată ce avea ca proveniență pe Dumnezeu, în Care ei au crezut până la moarte. Uneori, moarte martirică.

Un om entuziast îi face reclamă lui Dumnezeu prin faptele și vorbele lui. Îl face pe Dumnezeu și credința în El, mai interesanți decât păcatul.

Un om entuziast devine, fără voia lui, un leader, un exemplu de urmat. Vrednicul de pomenire părinte Sofian Boghiu spunea: „Cine se abține de la vorbăria deșartă și de la patimile de tot felul, de la plăcerile trecătoare, nu din dispreț față de oameni și de viață, ci din focul unei prea mari iubiri față de Dumnezeu, un asemenea om, dacă nu fuge el după oameni, fug oamenii după el. Unde e flacăra mare în suflet, acolo se adună oamenii să-și încălzească sufletele lor reci”. Nu se putea da pentru entuziasm, o definiție mai poetică decît aceasta: focul unei prea mari iubiri de Dumnezeu.

La polul opus entuziasmului stau plictiseala și nepăsarea. Ambele sunt păcate moderne, deghizate uneori ca precauție, respect sau confort cu orice preț. Par mai inofensive decât crima sau furtul, dar sunt la fel de păguboase. Plictiseala, pentru sine, iar nepăsarea, pentru cei din jur. 

sâmbătă, 27 iunie 2020

Notre-Dame-des-Sept-Douleurs

Notre-Dame-des-Sept-Douleurs este un mic sat din Quebec așezat pe o insulă la fel de mică, numită Insula Verde. Genul de sat care, de la distanță, pare părăsit și unde umbre ale locuitorilor care s-au dus de mult încă mai hălăduiesc în pridvoarele vechilor case, unde vântul bate turbat iarna și apele fluviului Saint Laurent îl izolează complet vara. Aici nu există benzinărie sau magazin, dar turiștii îl vizitează poate tocmai pentru izolarea lui și pentru farul de pe țărmurile stâncoase.






Aici cântăreața Klo Pelgag a realizat un album de muzică interesant. Un fel de muzică pentru suflet, sau pentru regenerare spirituală. Încă nu l-am ascultat în întregime, dar dacă e la fel de captivant ca și imaginile din videoclipuri, merită parcurs.


luni, 6 aprilie 2020

Glumă de coronavirus

Astronautul canadian David Saint-Jacques pleacă în misiune pe stația spațială internațională și îi lasă un bilet soției lui:

- „Plec în cosmos. Vin miercuri”.

Miercuri, la întoarcere, găsește un bilet de la soția lui:

- „Plec la coadă la Costco. Nu știu când vin”.

luni, 30 martie 2020

Cum am petrecut pandemia - partea a IV-a

În perioada asta, mulţi blogări scriu fervent despre starea naţiunii, despre molima aceasta ca pedeapsă divină, despre sensul vieţii şi regăsirea eului interior. Este adevărat, traversăm vremuri serioase, dar nu vreau nici în ruptul capului să fiu doar serios şi încruntat. Avem nevoie de puţină distanţare de ştirile negative, de luat fiecare zi la timpul ei şi, da, de puţin umor.

Sunt doi oameni pe care i-am auzit zilele acestea vorbind pozitiv şi reconfortant la televizor: primul, directorul de sănătate publică din Quebec, Horacio Arruda, spunea să nu uităm să râdem, pentru că asta e o soluţie simplă de a traversa fără sechele criza medicală actuală. Celălalt, astronautul canadian David Saint Jacques, asemăna izolarea pe care ne-o impunem fiecare la domiciliu cu modul de viaţă de la bordul staţiei spaţiale internaţionale. El a locuit şi a muncit acolo câteva luni de zile, într-un spaţiu restrâns, cu multe privaţiuni şi fără micile plăceri ale vieţii de pe pământ.

Şi adăuga astronautul: „În interiorul staţiei spaţiale există o notă pe un perete: Nu e nimic mai important decât ceea ce faceţi acum. În izolare, putem să ne creăm o viaţă interioară şi să încercăm să apreciem momente ca meditaţia sau lectura. Este important să ne concentrăm pe momentul prezent.”

David Saint-Jacques

duminică, 29 martie 2020

Cum am petrecut pandemia - partea a III-a

O altă zi de autoizolare la domiciliu. Avem şansa de a locui în faţa unui mic parc, în fapt un pâlc de iarbă cu câţiva copaci, de mărimea unui sfert de teren de fotbal. Strada e puţin circulată, iar copiii se pot juca în faţa casei fără probleme. Dacă noi, adulţii, ne putem ocupa cu diverse activităţi prin casă, copiii au nevoie să iasă. Bicicletele au ieşit deja din hibernare.

În rest, activităţi diverse: cărţi, puzzle, câte un film şi nelipsitele canale de ştiri. Încercăm să trăim cât se poate de normal, fără să privim prea mult în viitor, la cum va evolua pandemia, ci ocupându-ne de fiecare zi la timpul ei. Astăzi, fiind duminică, am citit Apostolul şi Evanghelia zilei, câţiva psalmi şi am cântat troparele şi laudele glasului al 8-lea, care este de rând.

Acum încep să înţeleg câtă răbdare, autocontrol şi credinţă aveau pustnicii din Pateric, care se închideau cu săptămânile în chilia lor, în meditaţie şi rugăciune. Nu e pentru oricine pustnicia. E pentru cei cu viaţă interioară bogată, cu un anumit ritm zilnic şi, mai ales, cu mintea deschisă, care le permitea să îşi umple ceasurile zilei şi să evite monotonia

Ştirile nu sunt încurajatoare. Numai privind cifrele care, deocamdată, cresc de la o zi la alta, un om poate fi atacat de anxietate sau depresie. Dar stau pozitiv. Trăiesc ziua de astăzi, mă mulţumesc cu plăceri simple, jocuri cu copiii, internet, într-un cuvânt, activităţi pe care până mai deunăzi, le consideram minore, bune doar în lipsă de altceva. Aceste activităţi ne vor păstra integritatea psihică şi, de ce nu, morală. Ne întoarcem la simplitate.





joi, 26 martie 2020

Cum am petrecut carantina - mesajul președintelui

De ieri, Quebec-ul este închis. Toate firmele și-au trimis oamenii să lucreze de acasă, sau, cei mai mulți, în șomaj. Guvernul s-a angajat să vină în ajutorul lor.

Tot de ieri, aceia din firma noastră care nu au fost trimiși în șomaj, continuă să lucreze de acasă. Printre ei, mă număr și eu. Președintele a avut grijă să precizeze că nu a ținut cont de înălțimea funcției sau de vechime, ci doar de nevoia firmei de a păstra acel nucleu de angajați absolut necesari pentru a o menține în activitate.

Am crezut că o să mă plictisesc pentru că nu o să am ce face. Dar, unele probleme cu conexiunea VPN și cu accesul la distanță mă țin ocupat. Nu lucrez de la nouă la cinci, ci atunci când sunt solicitat pentru vreo problemă. Și până acum, am fost solicitat big-time.

Am apreciat cu toții mesajul adresat de Peter întregii echipe. El suna așa:

Astăzi a fost o zi foarte dificilă. Am fost nevoiți să concediem pentru o vreme un număr prea mare de oameni, cu toții oameni minunați și angajați grozavi. Din păcate, vânzările noastre au scăzut drastic săptămâna trecută și vor continua să scadă și mai mult.

Vreau să mă asigur că toată lumea înțelege cât de sfâșietoare a fost decizia pe cine să păstrăm. Ea nu a ținut cont nici de performanță, nici de vechime. Au fost păstrate posturile considerate esențiale pentru menținerea firmei în activitate. Când va veni ziua să redeschidem, vom reangaja imediat pe toată lumea, fără excepție.

Vă promit că după aceste evenimente, nu doar că vom continua, ci vom fi mai puternici ca înainte.

Să știți că vă iubim pe toți.

luni, 23 martie 2020

Carantină

Deși sunt de 12 ani în Canada și vorbesc franceză curent, abia acum, cu ocazia acestei pandemii, am realizat că originea cuvântului carantină este una franțuzească.

carantină = quarantaine = patruzeci de ceva; în cazul nostru, patruzeci de zile.

E un cuvânt simplu de tradus și pe care l-am folosit de mult în românește, fără să îi știu strămoșii.
Tot la fel avem chenzină = vine de la quinze (cincisprezece). Se referă la partea din salariu încasată pe 15 ale lunii.

Se pare că, aici în Quebec, carantina va dura într-adevăr patruzeci de zile. Ieri, guvernul provincial a decis să țină școlile închise cel puțin până la 1 mai.

Coincidența nefericită este aceasta: carantina medicală și socială impusă de coronavirus se suprapune cu cele patruzeci de zile ale Postului Paștilor. Dacă postul ne cheamă la apropierea de semenii noștri, la comunitate și comuniune. carantina vine să împiedice această chemare.

Știu, este spre binele nostru. Dar oare cum va arăta noaptea Învierii anul acesta ?

duminică, 22 martie 2020

Fii bun

"Be good. Or, if you can't be good, be careful."

Fii bun. Sau, dacă nu poţi fi bun, fii cu băgare de seamă.

Padre Mulcahy, în serialul MASH, citându-l pe regizorul Ron Byron. Vorbe care se potrivesc contextului actual ca o mănuşă caldă în vreme de crivăț.
Atunci când eşti prea speriat sau disperat ca să mai practici virtuţile ca la carte, păstrează măcar esenţialul lor. Baza. Cei şapte ani de acasă.

Omenia.

sâmbătă, 21 martie 2020

Cum am petrecut pandemia - partea a II-a

În avalanşa, uneori covârşitoare, a ştirilor cu şi despre coronavirus, am văzut un interviu cu un artist canadian. William Prince este cântăreţ de muzică folk şi country, în Winnipeg, provincia Manitoba.

El spunea cum a fost nevoit, ca majoritatea artiştilor de aici şi de pretutindeni, să îşi anuleze recitaluri şi concerte, unele chiar în afara ţării. Dar a mai spus un lucru, menit să aducă o modestă doză de optimism celor care l-au urmărit, printre care şi mie:

Love is not cancelled (Iubirea nu este anulată).

Îmi aduce aminte de o vorbă găsită demult, într-un caiet vechi: Dragostea este o şansă. Uneori singura.

În panica acestor zile, care poate face pe mulţi să îşi piardă stăpânirea de sine, mi-aş dori ca cei care nu pot da dovadă de dragoste, să dea măcar dovadă de omenie şi bun simţ. 

miercuri, 18 martie 2020

Cum am petrecut pandemia - partea I

E oficial : Episcopia noastră, în acord cu decizia întregii Orthodox Church in America, a decis ca slujbele publice în biserici să se anuleze până la 31 martie.

Am primit un scurt mesaj de la părintele Liviu, împreună cu link-uri către mesajul sursă al episcopiei. Le-am dat și eu mai departe, la preoții din protoierie, iar mai apoi l-am publicat pe situl catedralei. Sunt permise doar înmormântările, iar acestea numai la casa funerară, în prezența numai a membrilor imediați ai familiei.

Îmi simt inima strânsă. Nu se va termina Liturghia pe pământ, așa cum poate vor crede unii mai slabi de înger, dar e oricum un moment pe care nimeni dintre preoții de acum nu l-a mai trăit vreodată. Duminică dimineață, o să fac ce am făcut și până acum : o să citesc Evanghelia și Apostolul zilei, precum și câțiva psalmi și o să meditez la cele citite.

Pentru că așa vom depăși cu capul sus această perioadă : dacă fiecare își face conștiincios treaba lui, în colțul lui de lume, în familia lui.

duminică, 15 martie 2020

O Liturghie mai puțin obișnuită

Am slujit astăzi Liturghia. Aș spune „ca de obicei”, dar nu fost așa. Am luat și noi măsuri de igienă și precauțiile necesare, așa cum le-a cerut guvernul provinciei și Biserica Ortodoxă Americană din care facem parte.

Astăzi și duminica viitoare erau rânduite două slujbe arhierești. Prima cu Arhiepiscopul, iar cealaltă, cu noul ales Episcop-vicar Andrei. Ambele vizite s-au anulat. La fel și masa hramului de pe 29 martie.

Slujba a început mai devreme, ca să evităm aglomerația. La ora 11, când de obicei ne aflam cam pe la Heruvic, acum totul se terminase deja. La intrare, câțiva consilieri împărțeau tuturor credincioșilor șervețele cu alcool pentru mâini și îi îndemnau să se spele bine pe mâini înainte de a intra. Iconostasul fusese scos, iar în fața icoanelor de pe catapeteasmă fuseseră puse câte un sfeșnic masiv, ca nimeni să nu sărute vreo icoană. Evanghelia nu a fost scoasă pentru sărutare. Nimeni nu s-a împărtășit sau miruit, iar la final, părintele a citit rugăciunile rânduite pentru izbăvirea de această încercare.



Am slujit cu sentimentul că ar putea fi ultima liturghie pentru multă vreme. Într-o săptămână se pot întâmpla multe, inclusiv decizia de a închide complet bisericile, sau de le ține deschise doar pentru vizite, așa cum au făcut catolicii. Am avut o strângere de inimă, dar sper să fi fost neîntemeiată, iar săptămânile următoare să treacă fără evenimente neplăcute și viața să reintre în normal.

Nu am auzit de nici un caz de coronavirus în Montreal și sper să rămână așa. Între timp, din precauție, școlile sunt închise pentru două săptămâni. Nicoleta și copiii sunt acasă, eu merg la firmă, unde deja unii colegi au primit permisiunea să lucreze de acasă, așa că suntem puțini cei care se mai află la birou, iar riscurile sunt minime.

Urmărim cu atenție știrile, luăm măsurile de igienă corespunzătoare și evităm să ieșim fără de vreo trebuință majoră. Dar moralul e sus, iar copiii se joacă încă în parc cu cei din vecini.

vineri, 6 martie 2020

Cugetări despre cărți

Nu sunt omul care postează cugetări pe rețele sociale, luate de la alții și date mai departe. Prefer să găsesc un aforism bun în contextul lui original, în cartea sau articolul care l-a afirmat. E de ajuns să păstrez doar ochii și urechile permeabile și pot prinde o cugetare chiar de la televizor sau de pe stradă. Uneori, serile, lucrez la o colecție de astfel de vorbe de duh, pe care vreau să o tipăresc și să o dăruiesc, la vremea potrivită, copiilor mei.

Am trecut de mult de o mie și pe toate le-am păstrat în românește, indiferent de limba lor originală. Aș vrea să păstreze copiii mei această culegere în buzunarul lor cel mai aproape de inimă, atunci când vor crește. Nu e mult. Dar păstrez doar acele învățături care, la vremea lor, m-au mișcat și pe mine în direcția cea bună.

  • Îl plîng de omul unei singure cărţi. (Sfântul Toma de Aquino)
  • Cărţile sunt prietenii cei mai liniştiţi şi constanţi, consilierii cei mai accesibili şi înţelepţi şi profesorii cu cea mai multă răbdare. (Charles W. Eliot)
  • Orb e cel ce n-a citit în viaţa lui o carte. (proverb islandez)
  • Cartea bună e ca şi o conversaţie cu un om deştept. (Lev Tolstoi)
  • Cu libertate, cărţi, flori şi luna, cine n-ar fi fericit? (Oscar Wilde)
  • Cărţile care îmi plac cel mai mult sunt cele care ştiu să mă citească. (Hasier Agirre)
  • Cărţile, asemeni prietenilor, ar trebui să fie puţine şi bine alese. (Samuel Paterson)
  • Părinţii ne ajută să devenim oameni, cărţile să rămânem. (Aurelian Silvestru)
  • Cel mai bun mod de a te familiariza cu un subiect este să scrii o carte despre el.(Benjamin Disraeli)
  • Cunoşti un om după cărţile pe care le citeşte. (Ralph Waldo Emerson)

marți, 3 martie 2020

Cuore

Ştii tu, Enrico, la care morţi trebuie să te gândeşti astăzi? La aceia care au murit pentru voi, pentru copii. Câţi au murit şi câţi mai mor necontenit! Gânditu-te-ai tu, vreodată ce de părinţi şi-au scurtat zilele muncind pentru copiii lor; ce de mame s-au coborât în mormânt înainte de vreme, sfârşite de lipsurile ce-şi impuneau ca să susţină pe copiii lor? Ştii tu ce de mame au pierit, s-au înecat, au înnebunit, pentru că le-au murit copiii?

Gândeşte-te ce de profesoare au murit tinere, mistuite de ostenelile şcolii, fiindcă iubeau copiii şi nu se îndurau să se despartă de ei. Gândeşte-te la medicii care au murit de boli molipsitoare, pe care le-au înfruntat cu bărbăţie, ca să scape pe copii. Gândeşte-te la cei care în înecuri, în incendii, în timp de foamete, au dat copilului cea din urmă bucăţică de pâine, cea din urmă scândură de scăpare, cea din urmă funie ca să-l scoată din flăcări, si au murit fericiţi de sacrificiul lor, fiindcă au scăpat viaţa unui mic nevinovat!

Aceşti morţi sunt nenumăraţi; în fiecare cimitir odihnesc sute din aceste fiinţe sfinte, care, dacă ar putea să se scoale un minut măcar din mormânt, ar rosti fiecare numele unui copil, căruia i-au sacrificat plăcerile tinereţilor, liniştea bătrâneţilor, dragostea, mintea şi viaţa lor. Neveste de douăzeci de ani, bărbaţi în floarea vârstei, bătrâni de optzeci de ani, tineri: toţi martiri eroici şi necunoscuţi ai copilăriei atât de mari şi atât de nobili, încât pământul nu produce destule fiori câte ar trebui să presărăm pe mormintele lor!

Iată cum şi cât de mult sunteţi iubiti, copiii mei! Gâdeşte-te, Enrico, cu recunoştinţă la acei morţi şi o să te faci mai bun şi mai iubitor către toţi aceia care te iubesc şi se ostenesc pentru tine, scump şi norocos copil al meu !

duminică, 23 februarie 2020

Taina nunții

- fragmente -

Dincolo de bucuria, fastul și petrecerea asociate momentului, cununia rămâne eminamente o Taină, adică o unire tainică între bărbat și femeie, la fel de măreață ca unirea dintre Hristos și Biserica Lui.

Serviciul religios al cununiei ortodoxe este precedat de logodnă, care nu este altceva decât o promisiune reciprocă pe care și-o fac viitorii soți că se vor căsători în curând. De cele mai multe ori, logodna și cununia sunt unite în aceeași slujbă, dar ele se pot face și separat.

În viața fiecărui om, momentul căsătoriei este asociat cu bucuria, cu petrecerea, cu rochia albă și buchetul de flori. Este firesc și frumos așa. Avem însă chemerea de a vedea Cununia la valoarea ei duhovnicească, nu doar ca o oprire în drum spre restaurant, ci ca o Taină a unirii sufletelor care se iubesc în Dumnezeu.

sâmbătă, 8 februarie 2020

O iarnă ca-n povești

A nins masiv la Montreal.

Asta poate fi un clișeu, doar suntem în Canada și iarna e aici o stare de fapt, nu o întâmplare.
Dar ieri și azi-noapte a nins din belșug. Imperial, cum zicea Patapievici.
A trebuit să deszăpezim de două ori. Și prognoza meteo nu era încurajatoare. Sută la sută probabilitate de ninsoare și avertisment de furtună de zăpadă.

Dar, cum spunea un cântec la radio: „It's just another day„



sâmbătă, 25 ianuarie 2020

Glumă arctică

Un ursuleț polar vine la mama lui și o întreabă:

- Mami, eu sunt un urs polar, nu-i așa ?
- Da, fiule.
- A, ok.

A doua zi, vine din nou la mama lui și o întreabă:

- Mami, tu ești un urs polar, nu-i așa ?
- Da, fiule, sunt un urs polar.
- Asta înseamnă că și eu sunt un urs polar, nu ?
- Da.
- A, ok. Voiam doar să verific.

A treia zi, povestea se repetă:

- Mami, tu ești un urs polar, nu ?
- Da, dragul meu.
- Și tati, el este tot un urs polar ?
- Da.
- Asta înseamnă că și eu sunt tot un urs polar, nu ?
- Da, fiule.
- Atunci, zice ursulețul intrigat, de ce naiba îmi este așa de frig ?