Ne-am petrecut concediul de vară în Quebec. Provincia e de vreo șapte ori mai mare decât România și mai sunt încă nouă ca ea în toată Canada. Ai ce vedea ca să îți ajungă o viață !
Pe ambele drumuri, de dus și de întors, am înnoptat la Ville de Quebec, ca să nu conducem prea mult deodată și ca să vizităm și pe acolo câte ceva. Am văzut Aquarium-ul și cascada Montmorency, cea din urmă o furie a apelor și un exercițiu de rău de înălțime. Sincer, când traversam podul peste cascadă, aveam picioarele moi și nesigure. Dar priveliștea asupra fluviului St. Laurent a meritat curajul.
Ne-am cazat la hotelul Tadoussac cu acoperișul lui roșu, ca și capela de la 1747. Interior și exterior, îmi amintea de filmele de epocă, sau de un hotel rustic unde Agatha Christie își poate rezolva un mister. După cină, ori ne plimbam pe plajă, ori îl ascultam pe chitaristul din foișorul hotelului.
Atracția principală a fost croaziera cu vaporașul, ca să vedem balene. Balene propriu-zise nu am văzut, doar câteva beluga, un fel de delfini albi, care se hârjoneau în familie, în ciuda ploii și a celor 17 grade.
Am trecut pe lângă insula cu un nume atât de frumos, Notre-Dame-des-Sept-Douleurs, care adăpostește un sătuc mic și izolat, unde, în afară de case rare, singura construcție publică este magazinul sătesc.
La întoarcerea din croazieră, am intrat puțin spre nord, în fiordul Saguenay, o autostradă de apă străjuită de munți înalți, maiestuoși, inaccesibili. Mi-ar fi plăcut să mergem până la orașul Saguenay, aflat la o sută douăzeci de kilometri mai la nord. Rămâne pe altă dată.
Mă întreabă Teo la un moment dat:
- Pe balene nu le deranjează ploaia ?
- Păi, zic, nu, că sunt deja ude !
Și el și Maria s-au bucurat din plin de vacanță și au mai adăugat încă o experiență, alături de multe care vor urma, la copilăria lor canadiană, în țara asta care, vorba domnului poet George Filip, „e mare cât raiul !”
 |
| Pupic cu beluga |
