duminică, 28 ianuarie 2024

O invitație divină

predică la Duminica a 14-a după Rusalii

Un împărat a făcut nuntă fiului său.


Spuneți-mi dacă s-ar putea un eveniment mai de amploare și de bucurie în viața unei țări, ca nunta fiului împăratului ei. Tot poporul, cu mic cu mare, este dator să se bucure, pentru că împăratul este cel care are grijă de ei. A trimis, spune evanghelia, pe slugile sale ca să îi cheme pe cei invitați, pe cei care se aflau pe lista oficială a nuntașilor. Ne închipuim că erau oameni importanți din cetate: demnitari, militari, oameni de vază, care erau de aceeași noblețe și poziție socială cu a împăratului și a fiului său.

Dar aceștia nu au vrut să vină.

luni, 1 ianuarie 2024

Liturghie și liniște la început de an

Am mai început un an.

Aseară, am petrecut Revelionul acasă, după ora României. Pe la 4 după-amiază am mâncat ceva, rață cu piure de cartofi și un pahar de vin. Apoi am lenevit, ne-am uitat la televizor, erau niște filme interesante, dar și la transmisii de la New York, din Times Square, cu concerte de muzică în așteptarea miezului nopții. Nu am stat până la miezul nopții, nici nu aveam de gând. Pe la zece și ceva ne-am dus deja la somn. Cartierul, și chiar orașul nostru, sunt lipsite de petarde, focuri de artificii sau alte lucruri cu care eram obișnuit de Revelion.
Teo, băiat de altar

A doua zi dimineață, proaspăt și odihnit, am slujit Sfânta Liturghie la catedrală. Părintele, cam obosit, după Te-Deum-ul de azi-noapte, dar nu se vede. Are energie părintele meu. În biserică, cei prezenți, mai puțin de jumătate decât de obicei. Românii noștri petrec de Revelion și or fi fost obosiți. Mai ales că e zi de luni. Corul a fost totuși prezent și slujba a decurs plăcut, calm și hrănitor. Ca la a doua Înviere: noaptea, mulți, ziua puțini. Am vorbit și cu domnul Alex, dirijorul, și am convenit să punem mai multe înregistrări ale corului pe situl bisericii, pe care îl administrez de vreo nouă ani.

Ajuns acasă, nu am nimic de făcut. Maria și Teo se pun pe șicanat, ăsta plânge, ea se amuză de smiorcăiala lui, Nicoleta pune sarmalele la fiert, eu mă relaxez cu o cafea pe canapea, făcând asceză în așteptarea sarmalelor. Dacă un călugăr ar răbda ce rabdă un mirean ca mine, înfometat în așteptarea și în mirosul sarmalelor care se perpelesc în cratiță, după Liturghia de Anul Nou, s-ar sfinți cu câțiva ani mai devreme.

Dar sunt momente plăcute. Lejere, liniștite, de familie. Mărunțișurile care fac deliciul momentului. Nu avem mereu dispoziția necesară să gândim la idealuri înalte. Uneori, micile passe-temps ale zilei au și ele rostul lor. Ca un atlet care, după un antrenament dur, își bălăngăne nonșalant picioarele într-un pârâu rece și nu își dorește nimic altceva.

Am prins în peretele bucătăriei calendarul ortodox pe anul acesta, alături de icoana Maicii Domnului. M-am închinat și mi-am făcut promisiunile pe anul acesta. Fără îndoială, mai mult de jumătate le voi uita înainte să vină Boboteaza. Dar poate cea care va rămâne este că nu vreau să uit că nu sunt nici super erou, nici sfânt, ci doar unul oarecare, din mulțime. Cum spuneau frații Strugatski, în nuvela Picnic la marginea drumului: un amestec de lașitate și curaj, în proporții normale.

Seara, când casa s-a liniștit și copiii s-au dus la ale lor, am cinstit în felul meu pe Sfântul Vasile, citind câteva pagini din Omiliile la Hexaimeron, predici pe marginea celor șase zile ale Creației. Uimitor cum omul acesta, în secolul al patrulea, a reușit să facă o punte de legătură între teologia creștină și cosmogeneză, concepția științifică modernă despre crearea universului.