Cu Hristos la poliție

Când îmi pregăteam dosarul pentru hirotonie, a trebuit să pun în el și o adeverință de cazier judiciar, un background check. M-am dus la postul de poliție din Laval și am lăsat hârtia. Câteva zile mai târziu, m-au chemat să îmi ia amprentele, ca parte din verificarea de rutină cerută de Jandarmeria Regală Canadiană.

Am mers acolo și mi-au explicat de ce erau necesare amprentele: ca să fie siguri că nu sunt confuzii dacă o altă persoană de același sex și cu aceeași dată de naștere ca mine a avut sau are probleme cu legea.

Am stat și m-am gândit: ia să vedem, persoană de parte bărbătească, născută de Crăciun, care, în preajma Paștilor a avut probleme cu autoritățile. Hm... Iisus Hristos, poate ? am gândit eu cu voce tare în prezența doamnei de la birou. Ea a zâmbit. Eu, la fel. Ce era să facem ?

Comoară de tandrețe

În slujba botezului, cântăm așa: „Dă-mi mie haină luminoasă, Cel ce Te îmbraci cu lumina ca și cu o haină, multmilostive Hristoase, Dumnezeul nostru”. Iar în limba franceză, sună așa: „Donne-ne moi une robe de lumière, Toi qui te drappe de lumiere comme d’un manteau. Trésor de tandresse, o Christ notre Dieu”.

Partea a doua sună aproape poetic: tresor de tandresse. Comoară de tandrețe. Tandrețea este un alt nume dat milei, iar mila este o expresie a iubirii. Iubirea care e atentă, nu bruschează, nu forțează, ocrotește. E mâna care ține o floare și o oferă, fără să o strivească, deși are puterea să o facă.

Mila este iubirea care dăruiește și se dăruiește. Nu se impune cu de-a sila și nu caută ale sale. E altruistă până la jertfelnicie. Iar Dumnezeu este comoară a milei.

Mila ajută pe un om care nu se poate ajuta singur. Un om milostiv lasă de la el. Nu dă după meritul, ci după nevoia celui care primește.

În ectenii spunem, de nenumărate ori, „Doamne miluiește”. Acest cuvânt atât de românesc cuprinde în el și iubirea, dar și ajutorul de la Dumnezeu (darul, mai spunem, adică ceva mai presus de puterile noastre).

Tandrețea, sau mila, e iubirea tradusă în fapte, iubirea care se dăruiește celuilalt, așa cum ne-o dăruiește Hristos nouă. Gratuit, necondiționat și din toată inima. Cu mâna largă. Domnește, cum spunea Steinhardt.

O întâlnire care a schimbat o viață

Îmi stăruie de câțiva ani în minte o imagine: aceea a lui Zaheu și a Mântuitorului.

Văd pe Hristos, înconjurat de mulțime, cum Își ridică ochii Săi mari și limpezi spre pomul lui Zaheu. Ce bucurie va fi fost pe vameșul convertit, când privirea aceea se adresa LUI, îi spunea o veste bună! E un moment de siguranță, de tinerețe duhovnicească, de îndrăzneală.

Cred că ceea ce a urmat – „Iată, Doamne, jumătate din averea mea o dau săracilor și, de am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit” – este prima spovedanie de tip creștin.