Minunea din drumul Damascului

... fragmente...

Drumul Damascului, undeva în prima treime a secolului I.

Saul, rabin energic și devotat, călătorește spre orașul sirian, cu un scop clar: trebuie să depisteze si să investigheze pe adepții celui mai recent lider religios evreu, Iisus din Nazaret. E o sectă periculoasă și de aceea, misiunea lui e una în folosul comunității evreiești. Sau, cel puțin, așa i s-a spus de către Sinedriu, forul superior iudaic.

 

Ce nu știe însă Saul este că, pe acest drum, viața lui se va schimba. Radical. Călătoria lui va deveni, brusc, una inițiatică. Același Iisus îi apare ziua în amiaza mare și… îi vorbeste. Doar lui: “Saule, Saule, de ce Mă prigonești?”

Căutarea lui Saul se dovedește a fi o aflare, o acceptare. El pare să strige ca tatăl copilului din Evanghelie: „Cred, Doamne, ajută necredinței mele”. Ca el va mărturisi Blaise Pascal, secole mai târziu: „nu M-ai căuta, dacă nu M-ai fi găsit.”. La fel și Eugen Ionescu: „În cine cred ? În Iisus Hristos, sper!”. Iar Nicolae Steinhardt va spune atât de frumos, în Jurnalul Fericirii: „Chiar dacă ar fi adevărul altceva decât Hristos, eu tot voi rămâne, orice s-ar întâmpla, cu Hristos.”

citește articolul integral aici

Decebal și Moșii de vară

Una din cele mai cunoscute descoperiri arheologice legate de daci este ulciorul de la Sarmisegetuza cu inscripția Decebalus per Scorilo. S-a spus despre ea că înseamnă Decebal, fiul lui Scorilo. Nu este sigur dacă Scorilo era tatăl lui Decebal, sau un unchi al lui, dar e clar că inscripția îi era dedicată.

De ce ar fi scris Decebal pe un vas de lut o dedicație în limba latină pentru strămoșul lui ? Decebal nu era creștin, se închina încă lui Zamolxes. Dar creștinismul apăruse deja în Dacia, prin apostolul Andrei și ucenicii lui. De asemenea, limba latină nu îi era străină regelui dac.

Inscripția pare să fie în limba latină. Dar per Scorilo se traduce nu prin puer (fiu, copil) ci mai degrabă prin pentru: „Decebal pentru Scorilo”.

Dacii aveau cultul morților încă înainte de a îmbrățișa creștinismul. O ipoteză recentă, îmbrățișată și de Mitropolitul Bartolomeu Anania, este aceea că Decebal a împărțit cireșe în acel vas de lut pentru sufletul tatălui său, Scorilo.

Și de atunci avem obiceiul ca, la sărbătoarea Moșilor, să se împartă cireșe în vase de lut, pentru sufletele celor adormiți din neamurile noastre. Obicei care se poartă chiar și aici, peste ocean, departe de Dacia.

Azi am primit cireșe la slujba parastasului de Moșii de vară. Și m-am gândit la Decebal și la Bartolomeu Anania. Deși ne găsim la distanțe mari în timp și spațiu, le-am spus, totuși, veșnica pomenire !