Amicul:
– Așadar, încă ai încredere în Dumnezeul ăsta al tău?
Noe:
– Este și Dumnezeul tău.
Amicul:
– Un bătrân cu barba albă, care șade pe un nor și se uită în jos dezaprobator ? Nu e decât o poveste pe care mi-o spuneau părinții ca să mă sperie și să îmi fac treburile.
Noe:
– Păi, poate ar fi trebuit să îi asculți.
Amicul:
– Noe, nu mai e nevoie să inventăm un Dumnezeu ca să putem explica cine suntem. Acum avem știința.
Noe:
– Da? Și ce anume poate face știința, dacă nu să se minuneze de lucrarea lui Dumnezeu și să o documenteze ?
Amicul:
– Cumnatul meu este om de știință. Zice că universul s-a creat singur. Că omul însuși e un Dumnezeu.
Noe (întinzându-i o floare):
– În cazul ăsta, spune-i să facă și el o floare ca asta !
