Dacă-n fiecare zi Crăciunul ar veni

Patru zile de Liturghie s-au încheiat astăzi. Am slujit ca la mănăstire, în fiecare zi, dar mă simt ca după o vacanță: odihnit, liniștit și plin de energie.

Am avut ocazia și plăcerea să cuvântez. Ieri, în a doua zi de Crăciun, am vorbit despre colinde. Am făcut o excursie teologico-poetică în frumusețea și simplitatea bogată de conținut a colindelor. L-am văzut pe un posibil Coșbuc în structura rimelor de la „O, ce veste minunată”, am văzut regenerarea timpurilor arătată de Eliade în „Mare-i seara de-astă seară” sau a suprapunerii locurilor de acolo și de aici în „La Betleem colo-n jos”.

Versul acesta din urmă pare să spună că Betleemul, măcar de Crăciun, nu mai este acolo și atunci ci este aici și acum. Uite-l aici, peste deal. E, adică, la îndemână, tangibil.

Azi, în a treia zi de Crăciun, vorbind despre Sfântul Arhidiacon Ștefan, am realizat că, deși el este primul martir creștin cunoscut cu numele și consemnat de scripturi, într-un sens mai larg, primii martiri creștini pot fi considerați cei paisprezece mii de prunci uciși de Irod. Ei nu au fost botezați cu botezul creștin, dar au murit totuși pentru Hristos, ceea ce îi face mucenici. Cunoaștem, în istoria bisericii, atâția alți mucenici care au primit botezul dorinței sau al sângelui, fără să-l fi avut pe cel al apei.

Primii colindători au fost îngerii de la Betleem care cântau „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu” ori „Gloria in excelsis Deo”, iar după ei, păstorii, care au aflat vestea Nașterii și au dat-o mai departe. La urmai urmei, nu asta înseamnă colindul ?

Ne putem imagina un Crăciun fără zăpadă, fără cadouri alese, fără casă plină de oaspeți sau masă îmbelșugată. Dar nu ne putem imagina Nașterea fără colinde. Ar fi prea crudă gluma. Din fericire, nici un covid nu poate să oprească pe Prunc să se nască și colindele să-I cânte.

În căutarea pustnicului

Se făcea încet seară. Bălana gonea conştiincioasă pe şosea, iar mie îmi goneau prin cap întrebările. Dacă nu îl găsim ? Dacă nu vrea să ne primească ? Dacă şi dacă...
La un moment dat, şi ca prietenul meu să nu adoarmă la volan, am spart tăcerea:

- Manu, am zis, ce crezi tu despre sihaştri ?
- Sincer ? Mi se pare că sunt nişte oameni de un curaj frate cu nechibzuinţa. Să locuieşti singur în pădure, într-o colibă, fără ţipenie de om şi înconjurat de fiare sălbatice, nu înţeleg cum e poosibil.
- Orice pustnic face asta cu acordul stareţului său şi numai după ce a petrecut nişte ani în mănăstire. Nu pleacă aşa, de nebun. Are antrenament spiritual suficient.
- Şi cum rezistă de unul singur în pădure ? Mai ales iarna, cred că îi este tare greu !
- Problema nu este iarna şi nici animalele. Cel mai greu, mi-au spus nişte părinţi, este să îşi păstreze un ritm zilnic foarte riguros. Rugăciune de noapte, tăiat de lemne, ordine şi curăţenie în biserică, odihnă, primit eventuali oaspeţi, gătit mâncare, şi iar rugăciune. Am auzit că unora le-a spus duhovnicul să se roage cu voce tare sau chiar să vorbească singuri, ca să nu îşi piardă glasul.
- E posibil ?
- Se vede treaba că da. În singurătatea şi austeritatea lor, rezistă doar printr-un program de muncă şi rugăciune în care nu există timp de pierdut. Altfel, s-ar plictisi. Iar, în pădure, drumul de la plictiseală la nebunie e surprinzător de scurt.

... Citește povestirea în întregime ...

Less is more

Einstein spunea că îi e de ajuns omului, pentru a fi fericit, un coșuleț cu fructe și o vioară. Restul sunt deja la locul lor: cerul înstelat, natura și scânteia divină din noi. Asta vine de la un om care cunoștea matematică și fizică din belșug. Probabil că, la capătul tuturor complexelor jocuri de forțe pe care el le-a văzut în univers se află simplitatea, iar la capătul tuturor matematicilor se află poezia.

Mă întreb dacă ăsta e sensul vorbelor „less is more”.Adică poți cunoaște mai bine valoarea lucrurilor materiale atunci când te depărtezi de ele. „Învață să renunți la tot ceea ce ți-e frică să pierzi”. Distanțarea de cele lumești te face să le apreciezi la adevărata lor valoare. Te face să te întrebi: chiar am nevoie de asta ? De unele ai, firește, nevoie. Altele sunt menite doar să ofere un confort suplimentar. Ai nevoie, cum s-ar zice, de hrană, dar prăjiturile sunt opționale.

Cum să (nu) ne organizăm timpul liber

”Tocmai ascultam astăzi la radio un fel de prelegere, pe care individul o ținea cu aerul cel mai firesc din lume că spune ceva util și rațional: cum să ne organizăm timpul liber! Fără să-și dea seama că farmecul timpului liber tocmai în asta constă, să nu îl organizezi, fiindcă în clipa aceea a încetat să mai fie liber.

Timp liber înseamnă să faci ce vrei, adică să dai curs în voie oricărei tentații, fără sentimentul de culpabilitate că în felul acesta pierzi acel timp.

Sigur că în timpul tău liber poți organiza, să zicem, o excursie, dar numai dacă ai chef. Ai zice că nici nu merită să iei în seamă o asemenea prostie, dar sunt și oameni care, după orele de muncă, nu simt bucuria disponibilității, ci un fel de vid, cu atracție spre ceea ce „organizează” alții, aranjamente, întâlniri undeva, și tocmai lor li se adresa individul de la radio, în loc să-i lase în pace să descopere singuri ceea ce i-ar încânta să facă.”

Rândurile acestea nu îmi aparțin.
Și îl fericesc pe cel care le recunoaște și a citit cartea în care s-au scris.