Viața în spirit creștin nu poate fi doar o ocupație de weekend. Dacă nu te cufunzi în cuvintele și trăirea creștină în fiecare zi, cu fiecare respirație, rămâi un simplu practicant de suprafață. Un creștin de duminică. Un turist pe muntele Golgotei. Vii, te uiți, faci o poză, cumperi o carte poștală și pleci. Și odată ajuns acasă, încerci să te simți mulțumit pentru că ai vizitat muntele unde S-a răstignit Iisus și că asta e o chestie bună.
Golgota însă nu se vizitează. Ci se trăiește. Drumul ei se străbate cu picioarele goale pe caldarâmul fierbinte, rugător, însetat uneori, și gata să cazi sub povara crucii. Dar se va găsi întotdeauna un Simon din Cirene, dispus să te ajute să îți porți crucea până la punctul terminus. De aceea este o mare diferență între o excursie și un pelerinaj. Excursionistul e doar în trecere. Vrea doar să își mai bifeze o destinație pe harta experiențelor. Pelerinul merge în mănăstire fără sandviș în buzunar. Mănâncă ce i se dă, chiar și salată de păpădie (da, am mâncat așa ceva și era chiar bună). El viețuiește, muncește și se roagă după puterea lui, ca și monahii care îl găzduiesc. Nu face echipă diferită. Nu face grătar în timpul Liturghiei. El se află nu doar LA mănăstire, ci și ÎN mănăstire.