Ieri și azi am slujit Sfânta Liturghie la două biserici din Montreal împreună cu episcopul nostru, Înalt Prea Sfințitul Nathaniel, un om pentru care am un profund respect.
La ambele slujbe, înainte de a da binecuvântarea mare, vlădica a practicat un mai vechi obicei de-al dânsului: în timp ce îmbrăca veșmintele de slujbă, în fața credincioșilor prezenți, explica rostul și semnificația fiecărei piese de vestimentație. Eu, ca diacon prim, citeam rugăciunile corespunzătoare.
După ce s-a îmbrăcat, a spus o istorioară amuzantă și, probabil, adevărată:
Demult, în Alaska, a sosit primul episcop rus și a săvârșit prima liturghie arhierească de pe acele meleaguri. Provincia Alaska fusese cumpărată de americani de la ruși în 1867, dar misionari ruși, printre care Sfântul Herman și Sfântul Inochentie făcuseră muncă de încreștinare încă de la finele secolului 18.
Acest episcop și-a început Liturghia, iar diaconii îl îmbrăcau după obicei. El își ținea mâinile ridicate, pentru a-i ajuta să pună sacosul, mânecuțele, omoforul și celelalte. Autohtonii, inuiți și aleuți, îl urmăreau cu atenție. La final, stând de vorbă cu credincioșii prezenți, le-a ascultat păsurile. Unul din ei l-ar fi întrebat:
- Sunteți episcop, da ?
- Da, zice arhiereul
- Și faceți asta de mult timp, nu ?
- Da.
- Hm, și în tot timpul ăsta, încă nu ați învățat să vă îmbrăcați singur ?
Vlădica și cei din suita lui s-au amuzat și au iubit naivitatea localnicilor. Le-au explicat de ce se îmbracă episcopul așa și care sunt rosturile veșmintelor lui.
Un obicei care a rămas, iată, peste veacuri și pe care îl pactică și vlădica al nostru, ori de câte ori are ocazia.
