Un proiect video reușit

Am terminat un proiect interesant, dar care mi-a solicitat timp și cunoștințe de montaj video.

Am filmat, timp de trei duminici consecutive, Liturghia în catedrală, cu două camere video, pe care le-am mutat de fiecare dată în altă poziție. Părintele și cu mine ne-am îmbrăcat la fel, iar rezultatul este o filmare multi-cameră care pare făcută la una și aceeași slujbă. Culorile sunt bune, sunetul, reușit, iar schimbarea unghiurilor de filmare îi dă o oarecare dinamică. Mai ales dacă te gândești că cel care filmează este și cel care slujește în mijlocul bisericii - adică eu. Actorul este și cameraman, și regizor.

A ieșit foarte bine, chiar dacă, privind cu atenție, se văd unele incosecvențe: la un Vohod, ies cinci copii din altar și se întorc șapte. Teo se află ba în dreapta, ba în stânga. Mă rog, faze care nu se văd imediat și, pe deasupra, sunt amuzante. 

Mi-a luat aproape o lună ca să editez tot materialul filmat, cam 50 de GB. Dar sunt mulțumit de rezultat.

O invitație divină

predică la Duminica a 14-a după Rusalii

Un împărat a făcut nuntă fiului său.


Spuneți-mi dacă s-ar putea un eveniment mai de amploare și de bucurie în viața unei țări, ca nunta fiului împăratului ei. Tot poporul, cu mic cu mare, este dator să se bucure, pentru că împăratul este cel care are grijă de ei. A trimis, spune evanghelia, pe slugile sale ca să îi cheme pe cei invitați, pe cei care se aflau pe lista oficială a nuntașilor. Ne închipuim că erau oameni importanți din cetate: demnitari, militari, oameni de vază, care erau de aceeași noblețe și poziție socială cu a împăratului și a fiului său.

Dar aceștia nu au vrut să vină.

--- citește predica în întregime ---

Predică despre femeia canaaneancă

Am transmis, ca de obicei, Liturghia pe facebook. Și mi-a venit rândul să predic. Era evanghelia despre femeia canaaneancă. Și abia după ce am văzut înregistrarea, am realizat că e prima. Prima înregistrare video cu o predică de-a mea. Nu mi-a luat decât douăzeci de ani.

România mea

M-am tot gândit...

Când mă întreabă un concetățean montrealez (care nu e neapărat descendent din francezi ori englezi, poate fi din Peru ori din Algeria): mon ami, cum e în România ? Ce îi spun ?

Discuții ca asta am avut și o să mai am. Și nici un străin, fie el tunisian, vietnamez sau columbian, nu are răbdare să asculte o întreagă istorie în volume, deși, sincer, nu s-ar plictisi cu pomelnicul domnitorilor sau al părinților din patericul românesc.

Însă, dacă aș fi nevoit să rezum în câteva cuvinte țara din care vin , i-aș recomanda trei lucruri omului meu:

1. Să asculte Rapsodia Română de George Enescu 
2. Să mănânce sarmale
3. Să vină de Sfântul Nicolae la Catedrala Buna Vestire din Montreal, printre români. 

Pentru că nu poți afla despre români decât aflându-te printre ei, vorbind, ciocnind, râzând și, la nevoie, plângând cu ei.

Şedinţa vicariatului Canadei

Zilele trecute, Catedrala Buna Vestire din Montreal, unde am plăcerea să slujesc, a găzduit ședința anuală a Vicariatului Canadei. Au participat aproximativ treizeci de preoți, alături de familiile lor și de membri ai consiliilor parohiale. Ședința s-a bucurat de prezența Înalt Prea Sfințitul Nathaniel Popp, septuagenarul vlădică al episcopiei noastre. Cele trei zile au fost o ocazie pentru preoți de a se cunoaște între ei, ocazie rară dacă ținem cont de distanțele … canadiene ce ne separă.

Părintele Dan Hoarste este vicarul pentru Canada. Acesta a prezentat, printru-o serie de imagini de epocă, primele comunități parohiale românești din Saskatchewan și Manitoba, întemeiate la începutul secolului XX. A mers apoi pe firul istorirei, la bucovinenii așezați în Montreal, la bisericile ridicate de români în perioada de până la 1990 și încheind cu valul de imigranți de după anii 2000, când numărul bisericilor din Quebec și Ontario practic s-a triplat.

Pentru mine, cel mai duhovnicesc moment a fost vineri, cu o oră și jumătate înainte de sosirea primilor invitați, când, intrând în biserica încă goală, l-am găsit pe părintele arhiepiscop, singur-singurel. Citea în liniște, așezat într-o strană. Un bătrânel scos parcă din pagini de Pateric.

Lucrările s-au încheiat duminică 10 mai, cu Sfânta Liturghie arhierească, prezidată de Î.P.S. Nathaniel asistat de doisprezece preoți și un (singur) diacon: subsemnatul. Corala catedralei a asigurat răspunsurile liturgice. Predica a fost rostită de părintele Antonel Dumitru de la biserica Sfântul Ioan Evanghelistul din Toronto. Acesta a subliniat rolul misionar al femeiilor din Evanghelie, numindu-le „apostoli ai apostolilor” și primele care s-au învrednicit de vestea Învierii Domnului.

La sfârșit, părintele paroh Liviu Alexandrescu i-a invitat pe toți cei prezenți la o agapă frățească la Casa Română. Vrednicii lucrători au fost răsplătiți de gazde cu bucate pregătite cu mult bun gust de membrele Comitetului Doamnelor, o mână de femei inimoase care au asigurat cu brio slujirea Martei pe durata celor trei zile.

Duminică seara, în fotoliul de acasă, mă simțeam obosit, dar cu satisfacția lucrului împlinit. Am fost diacon, suport IT, fotograf de eveniment și, nu în ultimul rând, comitet de primire.

O zi oarecare de duminică la Montreal

Maria a împlinit 5 ani. Fetița noastră s-a făcut mare. Acestea sunt pentru ea, ultimele luni de grădiniță. Din toamnă va începe maternel-ul, adică grupa pregătitoare, la școala Marcel Vaillancourt din cartierul Laval-des-Rapides, unde locuim.

Ziua de azi a stat sub semnul spiritului. După liturghia duminicală, am avut un botez și o lansare de carte. Domnul George Filip și-a prezentat cel mai recent volum de poezii, „Șamanul”. E drept, datorită botezului, care s-a desfășurat în paralel, am întârziat la eveniment și toate exemplarele se epuizaseră. Dar i-am cumpărat volumul anterior, „Dragă Maria”, ce cuprinde poezii de dragoste.

Pe prima pagină mi-a scris o dedicație: să devin un scriitor citit în comunitatea română din Montreal. Și a mai adăugat:  

- Băi băiete, dumneata ai stofă, dar îți trebuie exercițiu!

Mi-am însușit îndemnul. Omul știe ce spune. O să fur meseria asta de la el, așa cum de la Victor Roșca învăț gazetărie. Sunt niște oameni grozavi la Buna Vestire, începând cu părintele Liviu Alexandrescu și familia lui.

Venind acasă, un somn bun de după-amiază și lectura în familie a volumului de poezii au completat agenda. Așa că am avut de toate: spiritualitate, literatură și odihnă. Nu-i rău pentru o zi de duminică a unui român la Montreal.

O liturghie în zori

O liturghie în zori. Ca să-l parafrazez pe Eminescu, într-una din primele lui poezii.

Am slujit liturghia devreme, pentru oamenii care ar fi dorit să se spovedească și împărtășească în ultima zi a postului Crăciunului. Era 7:30, mijeau zorii, iar în biserică era liniște. Doar noi doi, slujitorii de la catedrala Bunavestire și ... Maria. S-a trezit conștiincioasă și a vrut să mă însoțească.

Și m-am simțit ca în vremurile primare. Ca și cum era prima liturghie săvărșită vreodată pe pământ iar oamenii nu fuseseră creați încă. O pace și un firesc al lucrurilor de care mulți dintre noi am avut parte doar de câteva ori în viață, dar pe care le căutăm în fiecare zi.