Încă ne rugăm pentru sufletul adormitului robului lui Dumnezeu Mihail, poetul

Încă ne rugăm pentru sufletul adormitului robului lui Dumnezeu Mihail, poetul și pentru ca să i se ierte lui toată greșeala cea de voie și cea fără de voie.

Așa m-am rugat astăzi la Liturghie. Am adăugat ectenia aceasta peste celelalte obișnuite. Așa mi s-a părut firesc. După o veche tradiție pe care am moștenit-o de la părintele profesor Petre David din vremea când eram teolog la București și corist la Mănăstirea Antim. Pe atunci, mergeam la Bellu și îl pomeneam la parastas.

Eminescu este poetul nostru național, chiar și aici peste ocean. Sper că toți cei care au participat la pomenirea lui i-au citit câteva poezii în ultima vreme și au fost mișcați de taina lor.

Oricum, dincolo de a fi poet, este un suflet de român dus dintre noi căruia i se cuvine o pomenire din partea noastră. Ca să îi dea Dumnezeu un loc „în ramurile gândului, în sfintele lunci, unde păsări ca el se-ntrec în cântări”, așa cum scrie într-una din ultimele lui poezii, Numai poetul.

Lângă biserica noastră străjuiește, din 2019, un bust al poetului, ca o etichetă și un blazon al românilor din aceste părți.

La Mulți Ani, domnule Mihail !