Cu părintele și Costi Ioniță la început de an

Am început anul cu bună dispoziție. Chiar cu veselie. Nu veselia din paharul de vin sau cheful din jurul mesei îmbelșugate. Nu am avut așa ceva. Ci bucuria lucrurilor simple. Cele pe care le trecem uneori cu vederea.

Ieri, în prima zi a anului a fost ziua de naștere a părintelui meu. Grijuliu, el și-a pus statusul pe facebook, dar în loc să aleagă aniversare, a apăsat din greșeală pe mariaj. Asta ar fi rămas o simplă stângăcie amuzantă. Dar, în prima jumătate de oră a acelei prime dimineți din an și înainte să apuce să-și corecteze statusul, a primit felicitări și like-uri de la oameni care, se presupune, îl cunoșteau, sau ar fi trebuit să îl cunoască: să vă fie de bine, să fie într-un ceas bun și altele ca aceatea.

M-am amuzat copios să văd oameni care vizitează pagina de facebook a preotului lor, dar nu știau că e căsătorit bine mersi de un sfert de secol, are patru copii și un nepot și, prin urmare, trebuie să fie o greșeală. Au crezut, nitam-nisam că s-a însurat părintele. Ca să vezi. Noi întâi dăm like și după aia citim.

Când ne-am întâlnit la biserică pentru liturghia de Sfântul Vasile am glumit și eu: father, nu știu pentru ce să vă felicit mai întâi: pentru aniversare sau pentru însurătoare. Am râs amândoi.

Astăzi, Nicoleta a avut o ședință online de zumba. În direct cu Marie-Eve, o vecină quebecoasă, și alți – nu exagerez – nouăzeci și nouă de participanți, din care patru moderatori. Ajunseseră la limita aplicației zoom.

Și cu ce crezi, măi nene, că au deschis dansurile: cu o melodie de Costi Ioniță. Ceva săltăreț, ce-i drept, care mergea bine cu mișcările lor. Ia uite, zic, ce popular e Costi la sala de gimnastică virtuală din Montreal !

Fără număr...

La 10 ani de căsnicie

Aniversăm azi 10 ani de căsătorie. În pauza de prânz, am dat o fugă acasă și i-am pregătit Nicoletei un buchet cu 10 trandafiri roșii. Seara, a avut o surpriză plăcută să îi vadă pe masa din sufragerie. 

Dacă e un lucru despre care sunt sigur, este că am răzbit prin viață prin propriile puteri. Am locuit singuri, ne-am plătit singuri un apartament, ne-am titularizat în învățământ de câte două ori și ne-am rezolvat singuri inerentele probleme de familie. Părinții au fost alături, dar nu s-au amestecat.

La 10 ani de atunci, mă consider fericit cu familia mea. Și, adaug, și cu țara mea. Cea nouă.

Locuiesc pe o insulă

Când eram mic și citeam Robinson Crusoe, visam să ajung cândva pe o insulă. Probabil că atunci, un îngeraș pus pe glume mi-a șoptit la ureche: „Ai grijă ce-ți dorești...”.

Dar, se pare că nu l-am auzit atunci. Pentru că, iată, astăzi împlinim 3 ani de când ne-am stabilit în Montreal. Iar Montreal este o ... insulă.

Împlinesc treizeci de ani

Fără alte introduceri, azi împlinesc 30 de ani. Din punctul de vedere al jurnalului, mă simt acelaşi adolescent care la 16 ani începea, cu emoţie, primul lui carnet de însemnări. Iubirile, hobby-urile sau studiile s-au tot schimbat, dar jurnalul a rămas mereu o constantă în viaţa mea. Nu degeaba, la venirea în Canada, singurele cărţi pe care le-am luat în bagaj au fost cele 4 caiete cu însemnări. Orice carte, inclusiv Biblia, se poate cumpăra şi de aici.

Mă simt responsabil faţă de Dumnezeu când mă gândesc la ziua mea de naştere. De ce tocmai eu să mă nasc odată cu Hristos ? Vorbeam ieri cu Otilia şi Cristi despre originea numelui de Moş Crăciun. Santa Claus vine dintr-o ţară scandinavă şi este prescurtarea numelui Sfântului Nicolaus, cel care le aduce copiilor daruri.

Prin urmare, mă cheamă Nicolae şi m-am născut de Crăciun. Am refuzat de mult să cred că este doar o întâmplare.