Canada Post (echivalentul Poștei Române) a debutat un program de înlocuire a cutiilor poștale personale cu unele de cartier. O cutie de grup. Asta, bineînțeles, doar pentru corespondență. Coletele se livrează ca și înainte, la domiciliu. Dar se pare că livrarea de corespondență nu mai e un business avantajos. Oamenii, pur și simplu, nu mai corespondează prin scrisori.
Și nu pot să nu mă gândesc că e sfârșitul unei ere. Eră în care oamenii corespondau prin scrisori. Scrisori cu pixul, cu mâna proprie, pe hârtie. Mă veți considera de modă veche, dar nu sunt. Am două adrese de email, Linkedin, domeniu personal, adresă de mail AT MARINESCU.CA și alte câteva gadgeturi. Mă descurc binișor la capitolul online, cum s-ar zice. .
Dar nu vreau să uit vreodată gustul computerii unei scrisori cu mâna ta. Să stai, să o gândești fără presiunea timpului, să fie literele mâinilor tale, nu produsul unei tastaturi. Așa da mesaj personal. Nu doar un like și, gata, ți-ai făcut datoria comunicării. Like-urile sunt, scuzați-mi expresia, apă de ploaie. Cine vrea să comunice, are nevoie să scrie un mesaj, să muncească la alcătuirea lui, fie că e pe net, fie pe hârtie.
Nu mai zic de felicitările gata scrise de Paște, cu mesaje de genul „Fie ca Sfintele Sărbători...”, că mă apucă noaptea și dă năduful pe afară de nu mai isprăvesc cu postarea asta.
luni, 31 august 2015
luni, 10 august 2015
Pescari de oameni
Aseară, pe la șase, bunul meu prieten m-a chemat la pescuit.
Nu aveam altceva de făcut (isprăvisem ceva de citit din Filocalie) așa că că l-am însoțit sub podul Papineau, într-un ochi de apă bun de pescuit și ne-am pus, vreo trei ore, răbdarea la încercare. Nimic. Duminica, chiar și peștii au zi de odihnă. M-a învitat, într-o doară, să mergem a doua zi, dis-de-dimineață, „mai încolo, la Couteau du Lac, că acolo trage”.
Tot cu jumătate de gură i-am promis că o să merg. Chiar aș fi vrut să merg, dar sincer, să te trezești, în vacanță, la cinci dimineața, nu e tocmai definiția mea de vacanță de vară. Și totuși, m-am trezit fără ceas deșteptător. Motivația ține loc de multe. Chiar și de somn. La șase fără zece eram la el și apoi la drum.
Couteau du Lac e un sat la vreo patruzeci de minute de Montreal. Se află pe malul fluviului Sfântul Laurențiu și, sincer, e o bijuterie. Liniște, natură și mult pește.
Am prins burbot (un soi de păstrăv) și doi crapi mari. Interesent, peștii mici au fost prinși în larg, pe când crapii i-am prins la doi metri de mal. Cu multă răbdare și multe râme sacrificate. Vicleni pești!
Și mă gândeam la evanghelia cu apostolii care petrecuseră o noapte întreagă și nu prinseseră nimic. Dimineața, a venit Mântuitorul (pe care pescarii încă nu Îl cunoșteau) și i-a îndemnat să mai arunce mreaja încă o dată. După douăsprezece ore de zi, mie nu îmi mai trebuia altceva decât o răcoritoare și un fotoliu. Dar ei trudiseară toată noaptea degeaba. Și a doua zi, frustrați, L-au văzut pe Acel necunoscut, care, nitam-nisam, le-a cerut să mai iasă o dată în larg ca să își arunce mrejele.
Au prins mult pește, și scripturile au avut grijă să confirme acest lucru. Dar ne rămâne doar să bănuim răbdarea și rezistența psihică a viitorilor apostoli, care nu pescuiau de plăcere, ca mine astăzi, ci pentru a-și hrăni familiile.
sâmbătă, 8 august 2015
De ce a creat Dumnezeu femeia ?
Am văzut un film bun (Shadows in the sun), în care protagoniștii discutau exact această întrebare, zic eu, existențială. Nu o iau ca pe o definiție dogmatică, ci ca pe o reflecție pertinentă a oricărui bărbat. Paharul de vin e opțional.
Jeremy (trecând paharul de vin pe la nas):
- Oare ce a gândit Dumnezeu când a creat femeia ?
Weldon:
- Probabil încerca să se revanșeze pentru faptul că că ne-a creat pe noi, bărbații.
Jeremy:
- Crezi ?
Weldon:
- Sigur. Vreau să spun, cei mai mulți dintre noi suntem niște imbecili păroși, parcă abia ieșiți din peșteră. Pe când femeile ... ei bine, aici Dumnezeu S-a întrecut pe Sine însuși.
Jeremy:
- Da, chiar că S-a întrecut.
Weldon:
- Dintre toate lucrurile pe care El le-a creat, ce poate fi mai perfect decât o femeie ?
Jeremy:
- Nu-mi vine nimic în minte.
Jeremy (trecând paharul de vin pe la nas):
- Oare ce a gândit Dumnezeu când a creat femeia ?
Weldon:
- Probabil încerca să se revanșeze pentru faptul că că ne-a creat pe noi, bărbații.
Jeremy:
- Crezi ?
Weldon:
- Sigur. Vreau să spun, cei mai mulți dintre noi suntem niște imbecili păroși, parcă abia ieșiți din peșteră. Pe când femeile ... ei bine, aici Dumnezeu S-a întrecut pe Sine însuși.
Jeremy:
- Da, chiar că S-a întrecut.
Weldon:
- Dintre toate lucrurile pe care El le-a creat, ce poate fi mai perfect decât o femeie ?
Jeremy:
- Nu-mi vine nimic în minte.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)