Ziua Twin Peaks

Pentru cei născuți în anii 80 sau mai devreme, astăzi este „Ziua Twin Peaks”. Vă mai amintiți poate de celebrul și misteriosul serial regizat de David Lynch și Mark Frost, și care a rulat și la noi, puțin după revoluție.

Agentul FBI Dale Cooper, interpretat de actorul Kyle MacLachlan sosește în micul și aparent adormitul orășel Twin Peaks pentru a investiga uciderea tinerei Laura Palmer, un fel de miss a liceului local. La intrarea în oraș, Cooper face o înregistrare în reportofonul lui de buzunar:

„Diane, 11:30 AM, February 24-th. Entering the town of Twin Peaks. I've never seen so many trees in my life”

Cunoscut pentru plăcerea lui aproape cultică pentru o cafea bună („a damn fine cup of cofee”) sau o plăcintă cu cireșe, precum și pentru metodele de investigație cu influențe tibetane, Dale Cooper a fost unul din eroii mei din copilărie.

Misterioasa Diane - am aflat asta din cartea publicată mai târziu, „Viața mea, benzile mele”- era secretara lui de la FBI, căreia Cooper îi trimitea periodic casetele, ca niște însemnări de dosar pe marginea cazurilor la care lucra.

Scenele de exterior s-au filmat în statul Washington, în orașul Snoqualmie, care are și astăzi, pe situl web municipal imaginea cascadei și a hotelului Great Northern.

Azi, Kyle MacLachlan e proprietar de vie bună în California, are conturi de tweeter și tiktok și își salută fanii pe internet ori de câte ori are ocazia.

Ca să aniversez ziua, am făcut și eu o înregistrare a la Dale Cooper, dar adaptată la condițiile mele. Fii atent aici, David Lynch!

Dale Cooper, varianta fără reportofon

Citesc pe nerăsuflate Rotonda plopilor aprinși, după ce am devorat a doua oară Memoriile lui Valeriu Anania. Lectura întâlnirilor lui cu Tudor Arghezi este un deliciu.

Nu m-am socotit niciodată scriitor în toată puterea cuvântului. Da, îmi place apelativul și aura de burghezie solitară din juru-i. Am fost mai degrabă un jurnalist. Unul religios. A început prin jurnalul de la șaisprezece ani. În acest jurnal mi-am dat uneori cu părerea. Acest dat cu părerea s-a cronicizat, a recidivat și , la un moment dat a părăsit paginile caietului și a ajuns prin câte o gazetă.

Scriu pentru că – și dacă – am ceva de spus, iar nu pentru că trebuie să spun ceva. Poate de aceea nu am publicat nimic în volum, până acum. Sunt un fel de Dale Cooper, varianta fără reportofon.

Ce frumos spune Valeriu Anania, în Rotonda plopilor aprinși: „Scriitorul se rostește nu pentru că are ceva de spus, ci pentru că nu are nimic de tăcut. El trebuie să gândească de o sută de ori mai mult decât scrie și să scrie de o sută de ori mai mult decât publică. Arta presupune, printre altele, și o răbdare de schimnic.”

Dale Cooper și cafeaua lui

Urmăresc un episod din Twin Peaks. Și beau o cafea. E bună cum nu se poate spune, dimineața. Dale Cooper avea obiceiul să spună:

„În fiecare zi, o dată pe zi, fă-ți un cadou. Nu îl pregăti dinainte. Poate fi și o pereche de boxeri de la magazinul din colț. Pot fi și 10 minute de privit un peisaj . Sau, o cafea bună.”

E doar un film. E și tras destul de prost, pe deasupra. Dar, sunt atâtea filme din care am scos câte un aforism bun! Unul, și mi-a fost de ajuns ca să revăd filmul. Aseară, într-un alt film, „My big, fat, greek wedding”, am mai găsit unul. Filmul e nostim, însă nu e genul în care cauți întelepciunea. Dar, la o biserică greacă, unde cei doi protagoniști se căsătoreau în ritul ortodox, ea i-a spus lui, la un moment dat: „Acum, vom face primii noștri pași împreună, ca familie”. Și, în clipa urmatoare, au început cu toții, „Isaiie dănțuiește”.

Niciodată nu am privit acea parte din ritualul de nuntă ca pe niște primi pași în familie. Dar, dacă mă gândesc, este foarte adevarat. A fost nevoie de un banal film, ca să înteleg rostul unui ritual liturgic. Înțelepciunea nu e doar la îndemâna specialiștilor.