Discuție între Noe și amicul său, în filmul Arca (The Ark, 2015):
Amicul:
– Așadar, încă ai încredere în Dumnezeul ăsta al tău?
Noe:
– Este și Dumnezeul tău.
Amicul:
– Un bătrân cu barba albă, care șade pe un nor și se uită în jos dezaprobator ? Nu e decât o poveste pe care mi-o spuneau părinții ca să mă sperie și să îmi fac treburile.
Noe:
– Păi, poate ar fi trebuit să îi asculți.
Amicul:
– Noe, nu mai e nevoie să inventăm un Dumnezeu ca să putem explica cine suntem. Acum avem știința.
Noe:
– Da? Și ce anume poate face știința, dacă nu să se minuneze de lucrarea lui Dumnezeu și să o documenteze ?
Amicul:
– Cumnatul meu este om de știință. Zice că universul s-a creat singur. Că omul însuși e un Dumnezeu.
Noe (întinzându-i o floare):
– În cazul ăsta, spune-i să facă și el o floare ca asta !
sâmbătă, 16 ianuarie 2016
luni, 11 ianuarie 2016
Cu Boboteaza prin Montreal
Mersul cu Boboteaza, aici la Montreal, e diferit. Granițele geografice ale parohiei sunt doar orientative. Preotul merge la casele oamenilor doar dacă este chemat. Între două case, sunt distanțe de kilometri. Așa se face că sâmbăta trecută am mers amândoi, de la prânz și până seara, la doar cinci case. Am zăbovit la fiecare cel puțin un sfert de oră, vorbind de una, de alta. Nu puteam altfel. Pentru mulți, e rara ocazie când se întâlnesc cu preotul. Iar la ultima casă, la cumătru’, am rămas și am mâncat. Au venit și preotesele și copiii.
A doua zi, duminică, la fel. Erau vreo cinci sau șase case pe listă, dar unii ne-au rugat să mergem și la frații sau rudele lor, care stăteau la câteva străzi mai încolo. Așa am ajuns de la Constantin Vintilă, tatăl Mariei și al Isidorei, la fratele lui. Amândoi gospodari și cu case frumoase. Tot așa, o familie care locuia la bloc și care ne-a dus la încă două apartamente, la prieteni de-ai lor. Mai stăteam la o vorbă, un pahar de vin sau o bucată de șuncă afumată.
Am ajuns acasă puțin înainte de miezul nopții.
A doua zi, duminică, la fel. Erau vreo cinci sau șase case pe listă, dar unii ne-au rugat să mergem și la frații sau rudele lor, care stăteau la câteva străzi mai încolo. Așa am ajuns de la Constantin Vintilă, tatăl Mariei și al Isidorei, la fratele lui. Amândoi gospodari și cu case frumoase. Tot așa, o familie care locuia la bloc și care ne-a dus la încă două apartamente, la prieteni de-ai lor. Mai stăteam la o vorbă, un pahar de vin sau o bucată de șuncă afumată.
Am ajuns acasă puțin înainte de miezul nopții.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)