„Omul care trăiește în vremelnicie își închipuie și crede că la rugaciune esențialul, scopul silinței lui este că Dumnezeu aude ceea ce el Îl roagă. Și totuși, în veșnicul înțeles al cuvântului, e tocmai pe dos: rugăciunea nu are temei în adevăr când Dumnezeu aude ceea ce e rugat să împlinească, ea are temei când cel care se roagă nu încetează de a se ruga până ce ajunge să fie el însuși cel care aude ce vrea Dumnezeu. Omul vremelniciei face risipă de vorbe și în consecință devine exigent când se roagă; dar acela care se roagă cu adevărat se mărginește să asculte.”
Se afișează postările cu eticheta Steinhardt. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Steinhardt. Afișați toate postările
marți, 26 februarie 2013
Scopul rugăciunii
Un text din Steinhardt (preluat după Kierkegaard) despre scopul rugăciunii:
marți, 8 mai 2012
Calendarul din perete
Soarele e încă timid. Zile bune de ieșit în parc alternează cu cele ploioase. Profităm, însă, de ambele.
Pe peretele din hol am pus un calendar cu părinți români care au pătimit în lagărele comuniste. Pe fiecare pagină din cele douăsprezece se găsește portretul (de obicei, din timpul anchetei) părintelui respectiv, o descriere a vieții și un text reprezentativ. Am luat acele texte și le-am adăugat la colecția de cugetări pe care o pregătesc Mariei. I-am văzut pe Bartolomeu Anania, Stăniloae, Sofian Boghiu, Adrian Făgețeanu (cu ei doi am slujit la Antim atâta timp).
Era și Steinhardt printre ei. El are oricum un loc aparte în cartea (și inima) mea.
Pe peretele din hol am pus un calendar cu părinți români care au pătimit în lagărele comuniste. Pe fiecare pagină din cele douăsprezece se găsește portretul (de obicei, din timpul anchetei) părintelui respectiv, o descriere a vieții și un text reprezentativ. Am luat acele texte și le-am adăugat la colecția de cugetări pe care o pregătesc Mariei. I-am văzut pe Bartolomeu Anania, Stăniloae, Sofian Boghiu, Adrian Făgețeanu (cu ei doi am slujit la Antim atâta timp).
Era și Steinhardt printre ei. El are oricum un loc aparte în cartea (și inima) mea.
miercuri, 15 iulie 2009
Minciună sau adevăr
Minciună sau adevăr este socotit nu ceea ce spunem, ci ceea ce intenţionăm să se înţeleagă.
Nicolae Steinhardt vorbeşte, în jurnalul său, despre o femeie care avea o slujnică foarte credincioasă, care, atunci când stăpâna sa nu vroia să fie deranjată, trebuia să spună nedoritului vizitator că doamna nu este acasă. Fiindcă slujnica a rugat-o pe stăpâna ei să nu o forţeze să mintă, aceasta a găsit următoarea formulă: ea urma să iasă din casă în grădină, iar slujnica urma să spună celor care o căutau că „stăpâna nu este ÎN casă”.
Bietul vizitator nu lua seama la o biată conjuncţie, sau bănuia că slujnica nu prea ştia să vorbească corect. Şi ... pleca. Astfel că stăpâna casei evita vizita, iar slujnica evita minciuna.
Povestea, însă, are un cusur. Ceea ce constituie minciună nu este ceea ce s-a zis efectiv. Este ceea ce, de la bun început, s-a intenţionat să se înţeleagă. Altfel spus, minciuna, ca şi adevărul, nu ţin de cuvinte, ci de onestitatea celui care le foloseşte.
Nicolae Steinhardt vorbeşte, în jurnalul său, despre o femeie care avea o slujnică foarte credincioasă, care, atunci când stăpâna sa nu vroia să fie deranjată, trebuia să spună nedoritului vizitator că doamna nu este acasă. Fiindcă slujnica a rugat-o pe stăpâna ei să nu o forţeze să mintă, aceasta a găsit următoarea formulă: ea urma să iasă din casă în grădină, iar slujnica urma să spună celor care o căutau că „stăpâna nu este ÎN casă”.
Bietul vizitator nu lua seama la o biată conjuncţie, sau bănuia că slujnica nu prea ştia să vorbească corect. Şi ... pleca. Astfel că stăpâna casei evita vizita, iar slujnica evita minciuna.
Povestea, însă, are un cusur. Ceea ce constituie minciună nu este ceea ce s-a zis efectiv. Este ceea ce, de la bun început, s-a intenţionat să se înţeleagă. Altfel spus, minciuna, ca şi adevărul, nu ţin de cuvinte, ci de onestitatea celui care le foloseşte.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)