O liturghie în pandemie

Am înregistrat liturghia de astăzi cu o cameră video, două telefoane și un reportofon. Am importat apoi totul într-un program de editare video, am sincronizat cele trei piste video cu cea audio și rezultatul l-am aranjat puțin, încât pare mai dinamic prin schimbarea de cameră în funcție de acțiune.

Nu mă pricepeam la acest tip de montaj, care se numește „multicam”. Dar, după ce am văzut cât de ușor se face, a devenit favoritul meu ca metodă de a înregistra o slujbă. La urma urmei, în biserică nu te poți plimba de colo-colo ca să filmezi. Deranjează. Așa că am pus camerele pe trepied înainte de binecuvântarea de început și am uitat de ele. Mi-am văzut de slujbă ca de obicei iar la sfârșit am colectat înregistrările. 

Am adăugat apoi mici efecte, cum ar fi textul Crezului care defilează pe ecran în timp ce îl rostim, sau un prim plan al partiturii de la Tatăl nostru, filmat după slujbă și adăugat peste montaj la momentul recitării lui. Ori la cântările mai lungi, în loc să mă filmez pe mine am inserat imagini cu niște lumânări, baldachinul, candele sau icoane. Pentru ca imaginea să nu fie prea mult timp fixată pe același cadru, mai ales când acolo nu se schimbă prea mult.

Mici trucuri, care sper să placă.

Cu părintele și Costi Ioniță la început de an

Am început anul cu bună dispoziție. Chiar cu veselie. Nu veselia din paharul de vin sau cheful din jurul mesei îmbelșugate. Nu am avut așa ceva. Ci bucuria lucrurilor simple. Cele pe care le trecem uneori cu vederea.

Ieri, în prima zi a anului a fost ziua de naștere a părintelui meu. Grijuliu, el și-a pus statusul pe facebook, dar în loc să aleagă aniversare, a apăsat din greșeală pe mariaj. Asta ar fi rămas o simplă stângăcie amuzantă. Dar, în prima jumătate de oră a acelei prime dimineți din an și înainte să apuce să-și corecteze statusul, a primit felicitări și like-uri de la oameni care, se presupune, îl cunoșteau, sau ar fi trebuit să îl cunoască: să vă fie de bine, să fie într-un ceas bun și altele ca aceatea.

M-am amuzat copios să văd oameni care vizitează pagina de facebook a preotului lor, dar nu știau că e căsătorit bine mersi de un sfert de secol, are patru copii și un nepot și, prin urmare, trebuie să fie o greșeală. Au crezut, nitam-nisam că s-a însurat părintele. Ca să vezi. Noi întâi dăm like și după aia citim.

Când ne-am întâlnit la biserică pentru liturghia de Sfântul Vasile am glumit și eu: father, nu știu pentru ce să vă felicit mai întâi: pentru aniversare sau pentru însurătoare. Am râs amândoi.

Astăzi, Nicoleta a avut o ședință online de zumba. În direct cu Marie-Eve, o vecină quebecoasă, și alți – nu exagerez – nouăzeci și nouă de participanți, din care patru moderatori. Ajunseseră la limita aplicației zoom.

Și cu ce crezi, măi nene, că au deschis dansurile: cu o melodie de Costi Ioniță. Ceva săltăreț, ce-i drept, care mergea bine cu mișcările lor. Ia uite, zic, ce popular e Costi la sala de gimnastică virtuală din Montreal !

Fără număr...