TikTok și piața Obor

Îmi spunea cineva mai deunăzi: și pe TikTok găsești chestii folositoare. Înveți lucruri, auzi adevăruri necenzurate, pe care nu le afli din mass-media asta vândută ocultei mondiale.

Așa o fi. Și în piața Obor poți să afli informații pertinente despre viață, politică, fotbal, pandemie, istorie și chiar religie.

Dar prefer să mă duc la Obor doar dacă vreau să cumpăr pepeni. Adevărurile mi le iau din altă parte.

Seară de vecernie

Seara, vecernie în catedrală cu părintele. O slujbă liniștită, pe care am cântat-o aproape șoptit. Și asta nu pentru că avem microfoane, ci pentru că așa îi șade bine.

Mi se pare tot mai mult că Psalmul 103, cel care deschide Vecernia, seamănă, prin atmosfera pe care o evocă, cu Sara pe deal a lui Eminescu. Și acolo ne aflăm sfârșitul unei zile, când o pace se coboară peste toate și într-însa toți copacii par heruvimi feerici. Așa e, în poezie vedem așteptarea și zbuciumul interior al îndrăgostitului, pe când în psalm vedem cum toată natura se întoarce cu mulțumire către Creator, dar asemănarea e tot acolo.

Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină;
Făcut-ai luna spre vremi, soarele şi-a cunoscut apusul său.
Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, când vor ieşi toate fiarele pădurii;
Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara.
Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut !

Iar dacă nu te conving versurile psalmistului David, nu poți să rămâi rece la lirismul inegalabilei cântări Lumină lină:

Lumină lină a sfintei slave a Tatălui ceresc,
Venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seară,
lăudăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Acest imn care l-a inspirat pe poetul Ioan Alexandru să scrie:

Lumină lină, lini lumini
Răsar din codrii mari de crini...
E-atâta noapte și uitare
Și lumile-au pierit în zare.

Au fost doar trei oameni în biserică. Dar fiorul și pacea ei ar trebui să aducă trei sute, sau măcar treizeci. Cine știe, când s-or sătura oamenii de agitația online-ului, or învăța să aprecieze simplitatea și firescul unei vecernii de sîmbătă seara, în catedrală.

Vecernii càntă clopotele-n vale...

Stimată toamnă, respectele mele !

Am urmat un obicei al ultimilor ani, acela de a ieși cu Teo și aparatul de fotografiat într-un parc montrealez și a profita de spectacolul de culoare al toamnei din Quebec.

Ediția de anul acesta a escapadei fotografice s-a desfăcurat în parcul Ille de la visitation, aflat undeva între Montreal și Laval, pe fluviul Sfântul Laurențiu. Are de toate: copaci bătrâni, iarbă (încă) verde și multe gâște sălbatice.

Am dobândit, în decursul celor 13 ani de Canada, un mare respect pentru paleta aceasta de culori tipică pădurii laurențiene. Așa că nu ratez șansa unei zile senine și nu prea răcoroase ca cea de azi, pentru a-mi prezenta omagiile fotografice toamnei.

Stimată toamnă, respectele mele !