Un film bun: Preotul

Un dialog din filmul rusesc Preotul, un sfat pe care i-l dă părintele unui om care nu se înțelegea cu nevasta:

Am să-ți spun un secret: câteodată și eu mă tem de Alevtina mea și n-o am la inimă, n-ai cum să fugi de tine. Dar pe urmă stau și mă gândesc: ea e tocila mea, de ea mă ascut. Și dacă ea n-ar fi, uneori, așa de rea, oare eu aș fi la fel de bun ?

De cele mai multe ori, Dumnezeu ne dă soții care nu seamănă cu noi. Iată, eu și Alevtina Andreevna a mea. Eu sunt slab, înalt, strunit. Ea e rotunjoară și plinuță. Dacă ne privești dintr-o parte, eu sunt unu, ea – zero. Dar împreună formăm zece. Fără mine, fără unu, ea ar fi fost zero. Dar și eu fără ea, fără zero, aș fi rămas doar unu.

Actorul preotului din film îmi aduce aminte de Robert Powell, în „Iisus din Nazaret”. O privire detașată parcă de lume, o privire care îți vorbește chiar și atunci când nu spune nimic.

Câteva secvențe mi-au rămas în minte: cum îi spunea fetiței gâză mică. Cum îl spovedește pe cel care îi pusese pistolul la tâmplă. Cum a adoptat pe copiii orfani. Cum a plecat preoteasa lui în pădure, iarna, pentru se îmbolnăvise de tifos și nu voia să-i molipsească pe copii. I-a lăsat o scrisoare de adio și el regreta că nu i-a spus mai des cât de mult o iubește. Cum a cerut colonelului neamț să-i aducă pe deținuții ruși din lagăr la slujba de Înviere ca să mănânce și ei, săracii, o bucată de pâine sau un ou.

Nu voi povesti aici filmul. Dar îl recomand cu căldură oricui vrea să vadă viața lăuntrică și de familie a unui preot ortodox, în timpul războiului.

Părintele Efrem şi avionul

Cred că eram în anul al treilea la facultate, când părintele Efrem, starețul mănăstirii Vatoped de la Sfântul Munte a făcut o vizită la Facultatea de Teologie din București. A ținut o cuvântare în fața studenților. Amfiteatrul era plin. Părintele Răducă traducea din greacă în română.

La un moment dat, a vorbit despre simplitate în general și simplitatea viitorilor preoți, în special. Și despre smerenie. Cum erau simpli odinioară preoții de la sat, din Grecia și de la noi, cum mergeau prin parohie cu căruța, nu cu mașina, ca acum. Un cadru didactic din sală (cred că Domnul Gabor) l-a întrebat politicos, dar realist:

- Părinte, și ați venit tocmai din Grecia, cu avionul, ca să ne spuneți lucrul acesta ?

Întrebarea i-a amuzat și pe stareț și pe studenți, iar atmosfera a devenit dintr-o dată mai relaxată. Aproape familială. Ca între un părinte și ucenicii lui. Iar discuția care a urmat i-a lămurit pe toți unde îți permiți să fii simplu, și unde nu ai încotro, decât să accepți uneltele pe care ți le pune la dispoziție lumea modernă.