Când eram mic, în satul copilăriei, Crevenicu de Teleorman, eram cunoscuți ca „nepoții lu' Marin a lu' Gionea”. Mai puțin conta că ne chema Marinescu. La țară se purta - și se poartă și acum - porecla familiei. La urma urmei, în același sat sunt mulți care poartă numele Marinică sau Bratu, iar urmașii lor sunt veri de-al doilea, al treilea și așa mai departe. Astfel, numele de familie din buletin devine irelevant, nu mai arată clar despre cine e vorba.
Mărindu-mă, am căutat să aflu de unde venea acest nume-renume, Gionea, care i s-a dat străbunicului meu din partea tatălui, apoi bunicului Marin și apoi, prin el, nouă.
Se pare că, demult, a trecut prin sat o trupă de circ. Printre saltimbanci, trapeziști, femei cu barbă sau ce or mai fi avut, se găsea și un bărbat masiv, muschiulos, care făcea tot felul de demonstrații de forță. Numele lui era Johnny. Acesta, mi-a spus tatăl meu, bătea cuie cu pumnul într-o scândură și apoi le scotea cu dinții.
Așa i-a impresionat Johnny pe săteni, încât, străbunicul meu fiind și el un om puternic, l-au poreclit după acest circar. Dar, pare-se, nu au reușit să păstreze pronunția englezească a numelui lui și l-au românizat: din Johnny a devenit Gionea.
Și uite cum, peste generații, neamul meu din partea tatălui au fost a lu' Gionea, apoi al lu' Marin a lu' Gionea, și tot așa.
Așa că, iată-mă purtător fără voie al numelui unui circar de seamă al vremurilor trecute.
