Împlinesc treizeci de ani

Fără alte introduceri, azi împlinesc 30 de ani. Din punctul de vedere al jurnalului, mă simt acelaşi adolescent care la 16 ani începea, cu emoţie, primul lui carnet de însemnări. Iubirile, hobby-urile sau studiile s-au tot schimbat, dar jurnalul a rămas mereu o constantă în viaţa mea. Nu degeaba, la venirea în Canada, singurele cărţi pe care le-am luat în bagaj au fost cele 4 caiete cu însemnări. Orice carte, inclusiv Biblia, se poate cumpăra şi de aici.

Mă simt responsabil faţă de Dumnezeu când mă gândesc la ziua mea de naştere. De ce tocmai eu să mă nasc odată cu Hristos ? Vorbeam ieri cu Otilia şi Cristi despre originea numelui de Moş Crăciun. Santa Claus vine dintr-o ţară scandinavă şi este prescurtarea numelui Sfântului Nicolaus, cel care le aduce copiilor daruri.

Prin urmare, mă cheamă Nicolae şi m-am născut de Crăciun. Am refuzat de mult să cred că este doar o întâmplare.

Băiatul cu melon

În fiecare dimineaţă, prin faţa balconului nostru de pe Painter Circle trece un băiat. Duce geanta unui instrument de suflat, probabil un trombon. E înalt, chiar deşirat şi poartă pe cap un melon. E mai tot timul grăbit, ca să prindă autobuzul de pe strada Poirier.

O figură interesantă, mereu la aceeaşi oră şi cu acelaşi aer de muzician care pare să aibă alt ritm decât lumea din jurul lui. E plăcut să îl văd.

De ce am plecat din România

Am acumulat suficiente motive ca să plec din ţară. Am ajuns şi eu, ca şi Cristian Tudor Popescu, să nu mai am nici o îndoială că România se duce la fund. Se umple de şmecheri, manelişti, cocalari, politicieni corupţi şi fraieri care cumpără telefoane mobile în rate ca să asculte copiii lor empetreiuri cu Guţă.

Iar o dată la 4 ani, îi votează încă o dată pe aceeaşi politicieni.

Am ajuns la Montreal

Am ajuns la Montreal !

Suntem în a doua săptămână aici şi scriu abia acum, pentru că a durat câteva zile până am asamblat componentele de calculator şi le-am cumpărat pe cele care lipseau.

Pe scurt:

• Zborul a decurs fără probleme, actele au fost în regulă, doar la sosire în Montreal a trebuit să facem formalităţile de imigrare şi asta a durat cam o oră
• Apartamentul cu două camere pe care ni l-au închiriat prietenii noştri Cristi şi Otilia e într-o zonă de la care nu mai poţi dori nimic: stradă mică, liniştită cu copaci şi veveriţe. De fapt, sentimentul de la sosire, care stăruie şi acum este că am ajuns într-o staţiune de munte.
• Proprietarul, un grec pe nume Jimmy, a renovat complet baia şi bucătăria
• Ne-am cumpărat din IKEA o canapea-pat foarte comodă, un fotoliu, iar din supermarket un birou, două scaune şi veselă pentru început.
• Am mers la diferite instituţii pentru asigurarea medicală, cardul de rezident şi cardul de asigurare socială. Ne-am deschis şi cont la bancă pentru că e o unealtă la fel de importantă ca maşina. Cardul se foloseşte la plăţi mai mult decât banii lichizi. Mai ales la sume mari.

Acomodarea a fost uşoară. Eram convins că în Canada era mai bine decât în România pentru o familie de tineri, dar acum am văzut şi detaliile acestei diferenţe. De la coloana ordonată în care oamenii urcă în autobuz, până la gazonul proaspăt tuns din faţa fiecărui bloc sau casă, de la traficul aerisit şi fără claxoane (exagerez, am auzit totuşi vreo trei într-o săptămână), până la politeţea şi firescul funcţionarilor, în sfârşit, de la terenurile de sport îngrijite şi gratuite, până la produsele pe care le poţi cumpăra şi apoi retuna fără probleme, doar pentru că nu îţi plac.

Preţurile sunt cam ca în Romania. Cele mai multe slujbe din cele care ne-au interesat au salarii de 12-14 dolari pe oră, adică 2000 – 2300 dolari lunar. Asta înseamnă de 4-5 ori mai mari decât avea Nicoleta ca inspector şcolar. Şi vorbim totuşi de salarii modeste pentru un canadian.

Le lipsesc totuşi câteva chestii şi canadienilor ăstora: nu au termopane, borduri schimbate de două ori pe an şi dale pe trotuar.