Școala Marcel Vaillancourt, unde învață Maria, a susținut tradiționalul concert de Crăciun al claselor cu profil intensiv de muzică. Au fost clasele de la a 3-a până la a 6-a. Fiecare clasă a cântat la instrumente și în formație corală. La final, toate cele patru clase au avut o melodie comună. Erau pe scenă peste șaptezeci de copii.
O bucurie să îi vezi pe toți serioși, dedicați și atenți la monsieur Frederic, dirijorul lor, un om cu un grozav talent muzical și dirijoral. Tot timpul a fost o liniște desăvârșită, intrarea și ieșirea grupurilor de copii pe scenă se făcea în ordine, rând cu rând. Copiii își ridicau instrumentele numai după ce dirijorul le făcea semnul corespunzător. Cred că Sergiu Celibidache ar fi fost încântat de performanța și prestația scenică a acestor copii între 8 și 12 ani.
Spectacolul va face obiectul unui DVD, așa că nu am filmat, mai ales că lumina din sala de concert era prea slabă pentru o cameră neprofesională ca a mea.
Dar am făcut o fotografie cu telefonul.
miercuri, 19 decembrie 2018
sâmbătă, 10 noiembrie 2018
O monedă pentru episcop
I-am trimis Preasfințitului Galaction o monedă aniversară din argint, lansată cu ocazia a 100 de ani de la sfârșitul primului război mondial. Am comandat-o online, într-o decizie de moment, știind că fostul meu episcop este și un pasionat de numismatică.
I-am adăugat și o scurtă scrisoare, în care i-am spus așa:
Prea Sfinția Voastră,
Nădăjduiesc că vă mai amintiți de mine. Au trecut mulți ani de când m-ați hirotonit la biserica „Adormirea Maicii Domnului”, ca ucenic al părintelui Dumitru Lazăr. De atunci, viața m-a purtat departe de țară, în Montreal, Canada.
Mă adresez acum nu episcopului, ci pasionatului de numismatică. Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la armistițiul care a marcat sfârșitul primului război mondial. Cu această ocazie, a fost emisă o monedă aniversară de 10 dolari, din argint, pe care mi-aș dori să o adăugați colecției Prea Sfinției Voastre.
Vă adresez calde urări de sănătate de peste ocean.
I-am adăugat și o scurtă scrisoare, în care i-am spus așa:
Prea Sfinția Voastră,
Nădăjduiesc că vă mai amintiți de mine. Au trecut mulți ani de când m-ați hirotonit la biserica „Adormirea Maicii Domnului”, ca ucenic al părintelui Dumitru Lazăr. De atunci, viața m-a purtat departe de țară, în Montreal, Canada.
Mă adresez acum nu episcopului, ci pasionatului de numismatică. Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la armistițiul care a marcat sfârșitul primului război mondial. Cu această ocazie, a fost emisă o monedă aniversară de 10 dolari, din argint, pe care mi-aș dori să o adăugați colecției Prea Sfinției Voastre.
Vă adresez calde urări de sănătate de peste ocean.
vineri, 26 octombrie 2018
Secretul unui blog reușit
Nu te întreba de ce are lumea nevoie. Întreabă-te ce te face plin de viață. Apoi du-te și fă acel lucru. Pentru că asta are lumea nevoie: de oameni plini de viață.
Ăsta cred că este motto-ul unui jurnal sau al unui blog reușit. Să scrii ce vrea - scuze de expresie - „mușchiul tău”. Să faci ca popa Tanda. Să scrii pentru tine, nu pentru ceilalți. Dar pasiunea cu care scrii și trăiești ceea ce ai scris va face pe oameni să citească și poate chiar să urmeze sfaturile tale.
Dacă scrii ceea ce crezi că așteaptă cititorii, nu vei reuși să fii original. Sunt multe bloguri și vloguri pe internet, unde autorii scriu despre micile și marile fapte ale vieții lor. Dar o fac așa de interesant, încât atrag mulți cititori. Așa cum a scris Dick Proenneke despre animalele din Twin Lakes, despre vreme, despre el însuși și a devenit, prin jurnalul lui, o referință în domeniu.
Poate că omul zilelor noastre nu mai are chef să audă adevăruri profunde existențiale, dar care par să nu se adreseze lui, ci mici sfaturi concrete, despre viața lui cotidiană, mărunțișurile acelea a căror lectură face ziua mai simplu de trecut. Ca să folosesc un exemplu notoriu, ei preferă să citească sfaturi care se adresează lor ca și copaci, nu pădurii în ansamblu.
Ăsta cred că este motto-ul unui jurnal sau al unui blog reușit. Să scrii ce vrea - scuze de expresie - „mușchiul tău”. Să faci ca popa Tanda. Să scrii pentru tine, nu pentru ceilalți. Dar pasiunea cu care scrii și trăiești ceea ce ai scris va face pe oameni să citească și poate chiar să urmeze sfaturile tale.
Dacă scrii ceea ce crezi că așteaptă cititorii, nu vei reuși să fii original. Sunt multe bloguri și vloguri pe internet, unde autorii scriu despre micile și marile fapte ale vieții lor. Dar o fac așa de interesant, încât atrag mulți cititori. Așa cum a scris Dick Proenneke despre animalele din Twin Lakes, despre vreme, despre el însuși și a devenit, prin jurnalul lui, o referință în domeniu.
Poate că omul zilelor noastre nu mai are chef să audă adevăruri profunde existențiale, dar care par să nu se adreseze lui, ci mici sfaturi concrete, despre viața lui cotidiană, mărunțișurile acelea a căror lectură face ziua mai simplu de trecut. Ca să folosesc un exemplu notoriu, ei preferă să citească sfaturi care se adresează lor ca și copaci, nu pădurii în ansamblu.
miercuri, 10 octombrie 2018
Turnul nebunilor
Citesc cu plăcere Turnul nebunilor de Irving Stone. Un roman biografic despre Sigmund Freud. Iar cu stilul scriitorului m-am mai întâlnit de mult, când am citit Agonie și extaz. Iată câteva citate pe care mi le-am notat:
- O ceartă pe care o eviți este un război câștigat.
- Soția trebuie să fie cel mai frumos ornament al căminului.
- Scepticii pot fi convinși doar în funcție de propria lor viteză de acceptare, care nu ține seama de aceea a prozeliților.
- Numai aspirațiile modeste se împlinesc rapid.
- Este ușor să dai sfaturi unui prieten, dar lucrurile se complică atunci când trebuie să iei hotărâri în ceea ce te privește.
- Adversarul care te combate cu cea mai mare înverşunare este cel mai convins de dreptatea ta.
marți, 9 octombrie 2018
Maşina care merge cu râs
Am trecut pe lângă acest minivan în drum spre firmă. Mi-a plăcut mesajul şi povestea din spatele lui. O maşină care merge cu râsul copiilor. Şi cu benzină.
sâmbătă, 6 octombrie 2018
Avez-vous des gogoshars ?
Mă duc cu Teodor la Marché 440 în Laval, ca să cumpărăm gogoşari. Ştiam că ardeii în general se numesc piments. Ardeii graşi se numesc piments verts, sau piments rouges, în funcţie de culoare. Ardei iuţi se numesc piments forts, şi aşa mai departe. Dar nu îmi mai aminteam cum li se spune gogoşarilor (piments tomates).
Mă opresc aşadar la standul unui fermier local şi îl întreb:
- Avez-vous de piments...ăă...
El, văzând cum mă chinuiam să îmi amintesc şi, înţelegând că nu era vorba de ardei graşi obişnuiţi, îmi zice:
- Aa, des gogoshars ?
În gândul meu: aşa, frate, gogoşari. Asta era. Omul meu primise atâtea comenzi de gogoşari de la românii din Laval, că le învăţase murăturile pe limba lor.
Şi m-am simţit ca la piaţa Obor, printre ţăranii noştri.
Mă opresc aşadar la standul unui fermier local şi îl întreb:
- Avez-vous de piments...ăă...
El, văzând cum mă chinuiam să îmi amintesc şi, înţelegând că nu era vorba de ardei graşi obişnuiţi, îmi zice:
- Aa, des gogoshars ?
În gândul meu: aşa, frate, gogoşari. Asta era. Omul meu primise atâtea comenzi de gogoşari de la românii din Laval, că le învăţase murăturile pe limba lor.
Şi m-am simţit ca la piaţa Obor, printre ţăranii noştri.
marți, 28 august 2018
Cu Maria la început de an şcolar
Azi am fost cu Maria la deschiderea anului școlar. Gordon a fost mai mult decât drăguț și am figurat oficial ca lucrând de acasă.
La școală, după anunțul de bun venit făcut de directoarea Kathleen, a urmat prezentarea învățătorilor pentru fiecare an și apoi o oră de chermese (se pare că e la originea cuvântului chermeză din română), adică activități distractive.
Și am fost plăcut surprins să văd pe toți învățătorii angajați la câte un stand cu atracții pentru copii. Toți, inclusiv directoarea, erau îmbrăcați în haine lejere, ca de o plimbare în parc. Am văzut pantaloni scurți și șlapi. Unii îi deghizau pe copii și le făceau fotografii încadrați de rama unui tablou. Alții aveau concursuri de tras cu jetul de apă în pahare de plastic. O doamnă îi picta pe obraz în culori de curcubeu. Alături era o cursă de skateboard cu vâsle. Mai încolo, profesorul de muzică avea un cerc de toboșar amatori.
Domnul Sylvain, unul din profesorii de sport, avea rolul de a intra la apă. El avea un nas roșu de clovn și stătea pe un scaun deasupra unui mic bazin cu apă, iar copiii aruncau cu o minge de golf într-o țintă. Aceasta, lovită suficient de tare, declanșa un mecanism care retrăgea scaunul de sub fundul domnului Sylvain, așa că acesta cădea în bazinul cu apă.
A făcut domnul Sylvain multe asemenea băi în ora de chermeză. Nu cred că i-a părut rău. Au fost 31 de grade și umiditatea în era de aproape sută la sută. Învățătoarea Mariei se numește Mary și este grecoaică la origine.
La școală, după anunțul de bun venit făcut de directoarea Kathleen, a urmat prezentarea învățătorilor pentru fiecare an și apoi o oră de chermese (se pare că e la originea cuvântului chermeză din română), adică activități distractive.
Și am fost plăcut surprins să văd pe toți învățătorii angajați la câte un stand cu atracții pentru copii. Toți, inclusiv directoarea, erau îmbrăcați în haine lejere, ca de o plimbare în parc. Am văzut pantaloni scurți și șlapi. Unii îi deghizau pe copii și le făceau fotografii încadrați de rama unui tablou. Alții aveau concursuri de tras cu jetul de apă în pahare de plastic. O doamnă îi picta pe obraz în culori de curcubeu. Alături era o cursă de skateboard cu vâsle. Mai încolo, profesorul de muzică avea un cerc de toboșar amatori.
Domnul Sylvain, unul din profesorii de sport, avea rolul de a intra la apă. El avea un nas roșu de clovn și stătea pe un scaun deasupra unui mic bazin cu apă, iar copiii aruncau cu o minge de golf într-o țintă. Aceasta, lovită suficient de tare, declanșa un mecanism care retrăgea scaunul de sub fundul domnului Sylvain, așa că acesta cădea în bazinul cu apă.
A făcut domnul Sylvain multe asemenea băi în ora de chermeză. Nu cred că i-a părut rău. Au fost 31 de grade și umiditatea în era de aproape sută la sută. Învățătoarea Mariei se numește Mary și este grecoaică la origine.
marți, 31 iulie 2018
Concediu la Mont Tremblant
Am avut o săptămână bună la Mont Tremblant. O zi a plouat, două a fost înnorat, restul au fost numai bune de activități în aer liber. Ne-am folosit din plin de timp. Am făcut mai multe portrete bune cu Nikonul de 50 de mm, am filmat, am urcat pe munte traseul Grand Brule, ne-am dat cu mașinuțele luge, am băut bere rece într-o zi călduroasă, ne-am vizitat cu Rușii (au fost și ei câteva zile). A fost obositor de relaxant, cum s-ar zice.
luni, 16 iulie 2018
Teodor și ceapa
Azi, Teodor a mâncat pentru prima oară ceapă. Nu ar fi trebuit, dar s-a întâmplat ca eu să tai ceapă pentru o salată, iar, pe același tocător, să feliez niște ananas, pe care i l-am dat.
Rezultatul: bietul copil, se plimba de colo-colo, mârâit, parcă ar fi cerut ceva și parcă era nemulțumit de ceva. Ne-am dat seama și i-am dat să bea un iaurt, care a rezolvat problema.
Rezultatul: bietul copil, se plimba de colo-colo, mârâit, parcă ar fi cerut ceva și parcă era nemulțumit de ceva. Ne-am dat seama și i-am dat să bea un iaurt, care a rezolvat problema.
marți, 19 iunie 2018
Pustnicul din Pateric
Mă gândeam la Pateric, unde un mare om de stat a vrut să caute un pustnic despre care auzise multe. A plecat cu alai de slugi și coloană oficială.
Ajuns în pustia unde știa că se nevoiește monahul, a găsit un bătrân zdrențăros care făcea nu știu ce treabă. Îl întreabă dacă a auzit despre un oarecare pustnic renumit pentru viața lui îmbunătățită. Bătrânul i-a răspuns că nu a auzit de vreun pustnic prin părțile locului. Omul a plecat, crezând că bătrânul e puțin senil.
Pe drum și-a dat seama că bătrânelul acela simplu și rău îmbrăcat era chiar pustnicul pe care îl căuta. Bătrânelul nu mințise, căci se socotea pe sine păcătos, iar asta este o virtute a adevăraților călugări.
Omul s-a întors, dar nu l-a mai găsit pe pustnic.
Ajuns în pustia unde știa că se nevoiește monahul, a găsit un bătrân zdrențăros care făcea nu știu ce treabă. Îl întreabă dacă a auzit despre un oarecare pustnic renumit pentru viața lui îmbunătățită. Bătrânul i-a răspuns că nu a auzit de vreun pustnic prin părțile locului. Omul a plecat, crezând că bătrânul e puțin senil.
Pe drum și-a dat seama că bătrânelul acela simplu și rău îmbrăcat era chiar pustnicul pe care îl căuta. Bătrânelul nu mințise, căci se socotea pe sine păcătos, iar asta este o virtute a adevăraților călugări.
Omul s-a întors, dar nu l-a mai găsit pe pustnic.
miercuri, 18 aprilie 2018
Aceea, măi, este rugăciune !
Cu ceva timp în urmă, în Montreal și câteva orașe din Statele Unite s-a aflat Maica Marina, stareța mănăstirii Bic din județul Sălaj. Ea a fost în tinerețea ei mănăstirească, ucenică a părintelui Arsenie Boca.
Într-un interviu la ICI tv, un post local în limba română, reporterul a întrebat-o, printre altele, ce învățături i-au rămas de la mentorul ei duhovnicesc. Și ea a spus așa:
Într-o zi, un procuror l-ar fi întrebat pe părintele Arsenie ce rugăciune e mai puternică, pe care să o spună în fiecare zi. Părintele i-a spus că sunt multe rugăciuni folositoare, ca acatistele, paraclisele ori Psaltirea.
Dar, dacă vrea într-adevăr ceva puternic în viața lui, să facă din fiecare zi, din fiecare gest al vieții lui, o rugăciune. Că pleci la servici, să o faci cu gândul la Dumnezeu. Că te afli la munca mâinilor, să o faci închinând orele acelea lui Dumnezeu. Că îți duci copiii la școală, să o faci cu mulțumire lui Dumnezeu. Că ești obosit sau sau înfometat, să le închini pe toate lui Dumnezeu.
Aceea, măi, este rugăciune! a încheiat părintele Arsenie.
Într-un interviu la ICI tv, un post local în limba română, reporterul a întrebat-o, printre altele, ce învățături i-au rămas de la mentorul ei duhovnicesc. Și ea a spus așa:
Într-o zi, un procuror l-ar fi întrebat pe părintele Arsenie ce rugăciune e mai puternică, pe care să o spună în fiecare zi. Părintele i-a spus că sunt multe rugăciuni folositoare, ca acatistele, paraclisele ori Psaltirea.
Dar, dacă vrea într-adevăr ceva puternic în viața lui, să facă din fiecare zi, din fiecare gest al vieții lui, o rugăciune. Că pleci la servici, să o faci cu gândul la Dumnezeu. Că te afli la munca mâinilor, să o faci închinând orele acelea lui Dumnezeu. Că îți duci copiii la școală, să o faci cu mulțumire lui Dumnezeu. Că ești obosit sau sau înfometat, să le închini pe toate lui Dumnezeu.
Aceea, măi, este rugăciune! a încheiat părintele Arsenie.
luni, 9 aprilie 2018
Săptămâna Patimilor şi o cugetare despre Pilat
A trecut Săptămâna Patimilor, cu deniile din fiecare zi. Obositoare, pentru că fiecare denie venea după o zi de lucru. Dar și mângâietoare.
Era liniște în biserică. Am putut cânta troparele în voie, după pofta inimii. Iată, mirele vine, Când slăviții ucenici, Doamne, femeia ceea ce căzuse. Joi seara, lectura de la amvon a celor douăsprezece Evenghelii a fost caldă, calmă și energizantă. Sper din toată inima ca și cei prezenți să fi trăit desfășurarea acestei Denii, care este nu altceva decât o cateheză a patimilor Domnului.
Prohodul, adică slujba înmormântării Domnului este a doua zi, vineri. Așa că părinții Bisericii s-au gândit ca joi să pună cap la cap toate acele texte evanghelice care vorbesc despre patimi. Cina cea de taină, cuvântarea de despărțire a lui Hristos care ocupă patru capitole superbe din Evanghelia după Ioan, vânzarea, prinderea și perindarea Lui de la Ana la Caiafa și la Pilat.
Mi se pare că Pilat era un om citit, deschis la minte. El Îl întreabă pe Iisus ce este adevărul, Îi spune că ar putea să Îl elibereze, dar că nu ar fi frumos să ia o decizie care să îi supere pe iudei. Îl arată pe Iisus mulțimilor cu vorbele Ecce homo, Iată omul. Dar nu s-a găsit nimeni care să fie de acord cu el. Influențați probabil de agitatorii locali, cum se întâmplă la unele manifestații, gloata l-a vrut pe Baraba.
Așa că Pilat nu a avut de ales. A ales voința mulțimii. Poate de aceea numele lui a fost păstrat în Crez. El a încercat cât îi permitea puterea politică să Îl elibereze pe Hristos. Nu știm dacă și credea în El. Dar sunt convins că Îl plăcea într-un fel și că nu Îi găsea o vină, cu atât mai mult una demnă de pedeapsa capitală.
Era liniște în biserică. Am putut cânta troparele în voie, după pofta inimii. Iată, mirele vine, Când slăviții ucenici, Doamne, femeia ceea ce căzuse. Joi seara, lectura de la amvon a celor douăsprezece Evenghelii a fost caldă, calmă și energizantă. Sper din toată inima ca și cei prezenți să fi trăit desfășurarea acestei Denii, care este nu altceva decât o cateheză a patimilor Domnului.
Prohodul, adică slujba înmormântării Domnului este a doua zi, vineri. Așa că părinții Bisericii s-au gândit ca joi să pună cap la cap toate acele texte evanghelice care vorbesc despre patimi. Cina cea de taină, cuvântarea de despărțire a lui Hristos care ocupă patru capitole superbe din Evanghelia după Ioan, vânzarea, prinderea și perindarea Lui de la Ana la Caiafa și la Pilat.
Mi se pare că Pilat era un om citit, deschis la minte. El Îl întreabă pe Iisus ce este adevărul, Îi spune că ar putea să Îl elibereze, dar că nu ar fi frumos să ia o decizie care să îi supere pe iudei. Îl arată pe Iisus mulțimilor cu vorbele Ecce homo, Iată omul. Dar nu s-a găsit nimeni care să fie de acord cu el. Influențați probabil de agitatorii locali, cum se întâmplă la unele manifestații, gloata l-a vrut pe Baraba.
Așa că Pilat nu a avut de ales. A ales voința mulțimii. Poate de aceea numele lui a fost păstrat în Crez. El a încercat cât îi permitea puterea politică să Îl elibereze pe Hristos. Nu știm dacă și credea în El. Dar sunt convins că Îl plăcea într-un fel și că nu Îi găsea o vină, cu atât mai mult una demnă de pedeapsa capitală.
joi, 22 martie 2018
Cum găseşti un sihastru
Am găsit un reportaj realizat de Claudiu Târziu în munții Neamțului, când se afla în căutare de sihaștri. A fost pe la părintele Proclu Nicău, care nu l-a putut primi, pentru că era bolnav. Nu s-a lăsat, a mers, întrebând din om în om, despre alt sihastru de prin părțile acelea.
Un țăran i-a spus așa:
– Apăi, bine. Ieși matale din sat, intri în pădure și mergi așa o vreme.
– Și, cum îl găsesc pe părintele?
– Ei, dacă vrea, te găsește el pe matale.
Cine a zis că Patericul s-a scris deja ? Se scrie încă, sub ochii noștri și, se vede treaba, în munții noștri.
Articolul, ca de obicei, excelent scris, se numește Pustnicii de la marginea cerului, publicat în Formula As și pe blogul lui personal, claudiutarziu.ro
Un țăran i-a spus așa:
– Apăi, bine. Ieși matale din sat, intri în pădure și mergi așa o vreme.
– Și, cum îl găsesc pe părintele?
– Ei, dacă vrea, te găsește el pe matale.
Cine a zis că Patericul s-a scris deja ? Se scrie încă, sub ochii noștri și, se vede treaba, în munții noștri.
Articolul, ca de obicei, excelent scris, se numește Pustnicii de la marginea cerului, publicat în Formula As și pe blogul lui personal, claudiutarziu.ro
sâmbătă, 13 ianuarie 2018
O zi de iarnă la Montreal
După o Bobotează cu gerul ei proverbial (au fost -26 de grade pe 6 ianuarie), azi-noapte a nins din nou bogat, imperial, canadian. Ieri a plouat mărunt și au fost 9 grade cu plus. Azi avem cincizeci de centimetri de zăpadă care s-a adăugat la cea care exista deja. Și sunt zece grade cu minus.
Dacă nu era sâmbătă, s-ar fi închis școlile. Și asta e ceva: când se închid școlile în Canada, înseamnă că e treabă serioasă. Dar pentru că nu e zi de școală, am ieșit cu Maria să dăm zăpada din fața casei. Pe alocuri, stratul este de un metru, încât, așa mică cum e, Maria pare că sapă tranșee.
Dacă nu era sâmbătă, s-ar fi închis școlile. Și asta e ceva: când se închid școlile în Canada, înseamnă că e treabă serioasă. Dar pentru că nu e zi de școală, am ieșit cu Maria să dăm zăpada din fața casei. Pe alocuri, stratul este de un metru, încât, așa mică cum e, Maria pare că sapă tranșee.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)