marți, 7 iulie 2020

Entuziasm = zeul din tine

Răsfoiam mai deunăzi un caiet cu însemnări din facultate. Am găsit acolo un citat, sau mai degrabă o notă de subsol. Entuziasm = zeul din tine.

Definiția cuvântului entuziasm este stare afectivă caracterizată prin însuflețire puternică, provocată de pasiune, admirație, interes pentru cineva sau ceva; încântare, exaltare, frenezie, patos.

Da, asta știam. Dar ce e cu zeul ?

Cuvântul vine din limba greacă și se traduce cu a fi sub influența sau posedat de un zeu. La origine, cuvântul desemna o însuflețire sau o inspirație divină. Mai apoi, peste secole, el și-a pierdut conotația religioasă și a rămas doar cu sensul de pasiune pentru ceva.

Și mă gândesc: sfinții apostoli și părinții Bisericii au fost, înainte de toate, oameni entuziaști. Au scris teologia creștină și au lăsat norme de viață cu o energie inegalată ce avea ca proveniență pe Dumnezeu, în Care ei au crezut până la moarte. Uneori, moarte martirică.

Un om entuziast îi face reclamă lui Dumnezeu prin faptele și vorbele lui. Îl face pe Dumnezeu și credința în El, mai interesanți decât păcatul.

Un om entuziast devine, fără voia lui, un leader, un exemplu de urmat. Vrednicul de pomenire părinte Sofian Boghiu spunea: „Cine se abține de la vorbăria deșartă și de la patimile de tot felul, de la plăcerile trecătoare, nu din dispreț față de oameni și de viață, ci din focul unei prea mari iubiri față de Dumnezeu, un asemenea om, dacă nu fuge el după oameni, fug oamenii după el. Unde e flacăra mare în suflet, acolo se adună oamenii să-și încălzească sufletele lor reci”. Nu se putea da pentru entuziasm, o definiție mai poetică decît aceasta: focul unei prea mari iubiri de Dumnezeu.

La polul opus entuziasmului stau plictiseala și nepăsarea. Ambele sunt păcate moderne, deghizate uneori ca precauție, respect sau confort cu orice preț. Par mai inofensive decât crima sau furtul, dar sunt la fel de păguboase. Plictiseala, pentru sine, iar nepăsarea, pentru cei din jur. 

sâmbătă, 27 iunie 2020

Notre-Dame-des-Sept-Douleurs

Notre-Dame-des-Sept-Douleurs este un mic sat din Quebec așezat pe o insulă la fel de mică, numită Insula Verde. Genul de sat care, de la distanță, pare părăsit și unde umbre ale locuitorilor care s-au dus de mult încă mai hălăduiesc în pridvoarele vechilor case, unde vântul bate turbat iarna și apele fluviului Saint Laurent îl izolează complet vara. Aici nu există benzinărie sau magazin, dar turiștii îl vizitează poate tocmai pentru izolarea lui și pentru farul de pe țărmurile stâncoase.






Aici cântăreața Klo Pelgag a realizat un album de muzică interesant. Un fel de muzică pentru suflet, sau pentru regenerare spirituală. Încă nu l-am ascultat în întregime, dar dacă e la fel de captivant ca și imaginile din videoclipuri, merită parcurs.


luni, 6 aprilie 2020

Glumă de coronavirus

Astronautul canadian David Saint-Jacques pleacă în misiune pe stația spațială internațională și îi lasă un bilet soției lui:

- „Plec în cosmos. Vin miercuri”.

Miercuri, la întoarcere, găsește un bilet de la soția lui:

- „Plec la coadă la Costco. Nu știu când vin”.

luni, 30 martie 2020

Cum am petrecut pandemia - partea a IV-a

În perioada asta, mulţi blogări scriu fervent despre starea naţiunii, despre molima aceasta ca pedeapsă divină, despre sensul vieţii şi regăsirea eului interior. Este adevărat, traversăm vremuri serioase, dar nu vreau nici în ruptul capului să fiu doar serios şi încruntat. Avem nevoie de puţină distanţare de ştirile negative, de luat fiecare zi la timpul ei şi, da, de puţin umor.

Sunt doi oameni pe care i-am auzit zilele acestea vorbind pozitiv şi reconfortant la televizor: primul, directorul de sănătate publică din Quebec, Horacio Arruda, spunea să nu uităm să râdem, pentru că asta e o soluţie simplă de a traversa fără sechele criza medicală actuală. Celălalt, astronautul canadian David Saint Jacques, asemăna izolarea pe care ne-o impunem fiecare la domiciliu cu modul de viaţă de la bordul staţiei spaţiale internaţionale. El a locuit şi a muncit acolo câteva luni de zile, într-un spaţiu restrâns, cu multe privaţiuni şi fără micile plăceri ale vieţii de pe pământ.

Şi adăuga astronautul: „În interiorul staţiei spaţiale există o notă pe un perete: Nu e nimic mai important decât ceea ce faceţi acum. În izolare, putem să ne creăm o viaţă interioară şi să încercăm să apreciem momente ca meditaţia sau lectura. Este important să ne concentrăm pe momentul prezent.”

David Saint-Jacques

duminică, 29 martie 2020

Cum am petrecut pandemia - partea a III-a

O altă zi de autoizolare la domiciliu. Avem şansa de a locui în faţa unui mic parc, în fapt un pâlc de iarbă cu câţiva copaci, de mărimea unui sfert de teren de fotbal. Strada e puţin circulată, iar copiii se pot juca în faţa casei fără probleme. Dacă noi, adulţii, ne putem ocupa cu diverse activităţi prin casă, copiii au nevoie să iasă. Bicicletele au ieşit deja din hibernare.

În rest, activităţi diverse: cărţi, puzzle, câte un film şi nelipsitele canale de ştiri. Încercăm să trăim cât se poate de normal, fără să privim prea mult în viitor, la cum va evolua pandemia, ci ocupându-ne de fiecare zi la timpul ei. Astăzi, fiind duminică, am citit Apostolul şi Evanghelia zilei, câţiva psalmi şi am cântat troparele şi laudele glasului al 8-lea, care este de rând.

Acum încep să înţeleg câtă răbdare, autocontrol şi credinţă aveau pustnicii din Pateric, care se închideau cu săptămânile în chilia lor, în meditaţie şi rugăciune. Nu e pentru oricine pustnicia. E pentru cei cu viaţă interioară bogată, cu un anumit ritm zilnic şi, mai ales, cu mintea deschisă, care le permitea să îşi umple ceasurile zilei şi să evite monotonia

Ştirile nu sunt încurajatoare. Numai privind cifrele care, deocamdată, cresc de la o zi la alta, un om poate fi atacat de anxietate sau depresie. Dar stau pozitiv. Trăiesc ziua de astăzi, mă mulţumesc cu plăceri simple, jocuri cu copiii, internet, într-un cuvânt, activităţi pe care până mai deunăzi, le consideram minore, bune doar în lipsă de altceva. Aceste activităţi ne vor păstra integritatea psihică şi, de ce nu, morală. Ne întoarcem la simplitate.





joi, 26 martie 2020

Cum am petrecut carantina - mesajul președintelui

De ieri, Quebec-ul este închis. Toate firmele și-au trimis oamenii să lucreze de acasă, sau, cei mai mulți, în șomaj. Guvernul s-a angajat să vină în ajutorul lor.

Tot de ieri, aceia din firma noastră care nu au fost trimiși în șomaj, continuă să lucreze de acasă. Printre ei, mă număr și eu. Președintele a avut grijă să precizeze că nu a ținut cont de înălțimea funcției sau de vechime, ci doar de nevoia firmei de a păstra acel nucleu de angajați absolut necesari pentru a o menține în activitate.

Am crezut că o să mă plictisesc pentru că nu o să am ce face. Dar, unele probleme cu conexiunea VPN și cu accesul la distanță mă țin ocupat. Nu lucrez de la nouă la cinci, ci atunci când sunt solicitat pentru vreo problemă. Și până acum, am fost solicitat big-time.

Am apreciat cu toții mesajul adresat de Peter întregii echipe. El suna așa:

Astăzi a fost o zi foarte dificilă. Am fost nevoiți să concediem pentru o vreme un număr prea mare de oameni, cu toții oameni minunați și angajați grozavi. Din păcate, vânzările noastre au scăzut drastic săptămâna trecută și vor continua să scadă și mai mult.

Vreau să mă asigur că toată lumea înțelege cât de sfâșietoare a fost decizia pe cine să păstrăm. Ea nu a ținut cont nici de performanță, nici de vechime. Au fost păstrate posturile considerate esențiale pentru menținerea firmei în activitate. Când va veni ziua să redeschidem, vom reangaja imediat pe toată lumea, fără excepție.

Vă promit că după aceste evenimente, nu doar că vom continua, ci vom fi mai puternici ca înainte.

Să știți că vă iubim pe toți.

luni, 23 martie 2020

Carantină

Deși sunt de 12 ani în Canada și vorbesc franceză curent, abia acum, cu ocazia acestei pandemii, am realizat că originea cuvântului carantină este una franțuzească.

carantină = quarantaine = patruzeci de ceva; în cazul nostru, patruzeci de zile.

E un cuvânt simplu de tradus și pe care l-am folosit de mult în românește, fără să îi știu strămoșii.
Tot la fel avem chenzină = vine de la quinze (cincisprezece). Se referă la partea din salariu încasată pe 15 ale lunii.

Se pare că, aici în Quebec, carantina va dura într-adevăr patruzeci de zile. Ieri, guvernul provincial a decis să țină școlile închise cel puțin până la 1 mai.

Coincidența nefericită este aceasta: carantina medicală și socială impusă de coronavirus se suprapune cu cele patruzeci de zile ale Postului Paștilor. Dacă postul ne cheamă la apropierea de semenii noștri, la comunitate și comuniune. carantina vine să împiedice această chemare.

Știu, este spre binele nostru. Dar oare cum va arăta noaptea Învierii anul acesta ?

duminică, 22 martie 2020

Fii bun

"Be good. Or, if you can't be good, be careful."

Fii bun. Sau, dacă nu poţi fi bun, fii cu băgare de seamă.

Padre Mulcahy, în serialul MASH, citându-l pe regizorul Ron Byron. Vorbe care se potrivesc contextului actual ca o mănuşă caldă în vreme de crivăț.
Atunci când eşti prea speriat sau disperat ca să mai practici virtuţile ca la carte, păstrează măcar esenţialul lor. Baza. Cei şapte ani de acasă.

Omenia.

sâmbătă, 21 martie 2020

Cum am petrecut pandemia - partea a II-a

În avalanşa, uneori covârşitoare, a ştirilor cu şi despre coronavirus, am văzut un interviu cu un artist canadian. William Prince este cântăreţ de muzică folk şi country, în Winnipeg, provincia Manitoba.

El spunea cum a fost nevoit, ca majoritatea artiştilor de aici şi de pretutindeni, să îşi anuleze recitaluri şi concerte, unele chiar în afara ţării. Dar a mai spus un lucru, menit să aducă o modestă doză de optimism celor care l-au urmărit, printre care şi mie:

Love is not cancelled (Iubirea nu este anulată).

Îmi aduce aminte de o vorbă găsită demult, într-un caiet vechi: Dragostea este o şansă. Uneori singura.

În panica acestor zile, care poate face pe mulţi să îşi piardă stăpânirea de sine, mi-aş dori ca cei care nu pot da dovadă de dragoste, să dea măcar dovadă de omenie şi bun simţ. 

miercuri, 18 martie 2020

Cum am petrecut pandemia - partea I

E oficial : Episcopia noastră, în acord cu decizia întregii Orthodox Church in America, a decis ca slujbele publice în biserici să se anuleze până la 31 martie.

Am primit un scurt mesaj de la părintele Liviu, împreună cu link-uri către mesajul sursă al episcopiei. Le-am dat și eu mai departe, la preoții din protoierie, iar mai apoi l-am publicat pe situl catedralei. Sunt permise doar înmormântările, iar acestea numai la casa funerară, în prezența numai a membrilor imediați ai familiei.

Îmi simt inima strânsă. Nu se va termina Liturghia pe pământ, așa cum poate vor crede unii mai slabi de înger, dar e oricum un moment pe care nimeni dintre preoții de acum nu l-a mai trăit vreodată. Duminică dimineață, o să fac ce am făcut și până acum : o să citesc Evanghelia și Apostolul zilei, precum și câțiva psalmi și o să meditez la cele citite.

Pentru că așa vom depăși cu capul sus această perioadă : dacă fiecare își face conștiincios treaba lui, în colțul lui de lume, în familia lui.