TikTok și piața Obor

Îmi spunea cineva mai deunăzi: și pe TikTok găsești chestii folositoare. Înveți lucruri, auzi adevăruri necenzurate, pe care nu le afli din mass-media asta vândută ocultei mondiale.

Așa o fi. Și în piața Obor poți să afli informații pertinente despre viață, politică, fotbal, pandemie, istorie și chiar religie.

Dar prefer să mă duc la Obor doar dacă vreau să cumpăr pepeni. Adevărurile mi le iau din altă parte.

Seară de vecernie

Seara, vecernie în catedrală cu părintele. O slujbă liniștită, pe care am cântat-o aproape șoptit. Și asta nu pentru că avem microfoane, ci pentru că așa îi șade bine.

Mi se pare tot mai mult că Psalmul 103, cel care deschide Vecernia, seamănă, prin atmosfera pe care o evocă, cu Sara pe deal a lui Eminescu. Și acolo ne aflăm sfârșitul unei zile, când o pace se coboară peste toate și într-însa toți copacii par heruvimi feerici. Așa e, în poezie vedem așteptarea și zbuciumul interior al îndrăgostitului, pe când în psalm vedem cum toată natura se întoarce cu mulțumire către Creator, dar asemănarea e tot acolo.

Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină;
Făcut-ai luna spre vremi, soarele şi-a cunoscut apusul său.
Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, când vor ieşi toate fiarele pădurii;
Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara.
Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut !

Iar dacă nu te conving versurile psalmistului David, nu poți să rămâi rece la lirismul inegalabilei cântări Lumină lină:

Lumină lină a sfintei slave a Tatălui ceresc,
Venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seară,
lăudăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Acest imn care l-a inspirat pe poetul Ioan Alexandru să scrie:

Lumină lină, lini lumini
Răsar din codrii mari de crini...
E-atâta noapte și uitare
Și lumile-au pierit în zare.

Au fost doar trei oameni în biserică. Dar fiorul și pacea ei ar trebui să aducă trei sute, sau măcar treizeci. Cine știe, când s-or sătura oamenii de agitația online-ului, or învăța să aprecieze simplitatea și firescul unei vecernii de sîmbătă seara, în catedrală.

Vecernii càntă clopotele-n vale...

Stimată toamnă, respectele mele !

Am urmat un obicei al ultimilor ani, acela de a ieși cu Teo și aparatul de fotografiat într-un parc montrealez și a profita de spectacolul de culoare al toamnei din Quebec.

Ediția de anul acesta a escapadei fotografice s-a desfăcurat în parcul Ille de la visitation, aflat undeva între Montreal și Laval, pe fluviul Sfântul Laurențiu. Are de toate: copaci bătrâni, iarbă (încă) verde și multe gâște sălbatice.

Am dobândit, în decursul celor 13 ani de Canada, un mare respect pentru paleta aceasta de culori tipică pădurii laurențiene. Așa că nu ratez șansa unei zile senine și nu prea răcoroase ca cea de zi, pentru a-mi prezenta omagiile fotografice toamnei.

Stimată toamnă, respectele mele !

De ce m-am vaccinat ?

- Ca să pot ține capul sus când pandemia se va termina și să pot spune că am făcut tot ce mi-a stat în putință ca să ieșim din ea

- Pentru că îi respect pe medici, pe care îi văd la televizor debordați și obosiți de atâția pacienți, și nu aș vrea să le fiu și eu povară prin insolența mea

- Pentru că la teologie nu se studiază și medicina, așa că, unde nu mă pricep, stau în banca mea, nu îmi dau cu părerea pe internet și ascult sfaturile celor mai avizați decât mine

- Pentru că amestecarea apocaliptică a vaccinării cu credința și teologia, confundarea aberantă a planurilor, punerea in opoziție a credinței cu rațiunea, a Tainelor Bisericii cu actele medicale ... nu se intersectează niciodată cu realismul creștin și cu atitudinea echilibrată a Bisericii. (din comunicatul oficial al Patriarhiei Române)

- Pentru că nu mă consider buricul pământului, nu am păreri deștepte, nu sunt de neînlocuit, ci sunt doar unul mic într-o lume mare.

- Ca să nu mă îmbolnăvesc, prin nepăsare și apoi să ajung la spital, prin încăpățânarea de a fi refuzat vaccinul și astfel, să ocup patul unui bolnav care avea nevoie de terapie intensivă mai mult decât mine

- Pentru că nu mă consider mai deștept decât cei treizeci de milioane de canadieni care s-au vaccinat

- Pentru că suferința sau moartea din cauza bolii sunt mult mai probabile decât eventualele complicații – cele mai multe inventate – ale vaccinului

- Ca să nu fiu în aceeași tabără cu cei care cred că guvernul îi înșeală, jurnaliștii îi mint, medicii sunt manipulați și doar pe Tik-tok și la Șoșoacă mai găsești adevărul

- Ca să învețe copiii mei ce înseamnă să îți vezi de treaba ta, să nu te bagi unde nu îți fierbe oala și să îți cunoști temeinic lungul nasului

- Pentru că, deși port masca pe figură, nu mă visez medic

- Pentru că mă doare sufletul să îmi văd copiii siliți să poarte mască la școală

- Ca să văd biserica din nou plină, pe copii cântând din nou la serbarea de hram și primindu-l pe Moș Crăciun cu ochii lăcrimând de bucurie

- Pentru că Teo, cocoțat pe scară, îmi zice că totul o să fie bine

O dimineață oarecare de toamnă

M-am trezit de dimineață, mi-am mângâiat soția și copiii pe creștet și mi-am luat în primire cafeaua. Am luat apoi primele înghițituri calde privind pe fereastra mare a salonului. Verdele crud al ierbii, o ploaie măruntă și un cartier care nu s-a trezit încă. Un ușor miros de foc de lemne stăruie în aerul de afară, semn că unii dintre vecini își dezmorțesc sobele pentru iarna ce va să vină.

Dincolo de gâlcevile facebookului și de răzvratirile conspiraționiștilor, rămâne simplitatea omului care alege să trăiască firesc și să facă din fiecare zi un început bun, cum zice Scriptura.

Cât toate acestea vor trece - și vor trece, pentru că toate cele vechi au trecut și ele - vom reveni la normalitate. Cei care au fost normali și înainte. Până atunci, toamna în Quebec începe să îngălbenească și să înroșească frunzele arțarului din curte, să pună fotografii în alertă și poeții în stare de inspirație. 

Mai iau o gură de cafea și mă uit la un raton care s-a adăpostit de ploaie sub vița de vie. Oare el ce gândește ?

O, ce dar s-a dăruit pământenilor !

Aceasta este o exclamație a unui imn din cuprinsul Utreniei de Înălțarea Sfintei Cruci. Un text care concentrează în el importanța cultului crucii pe care a fost răstignit Hristos. Un cult început în anul 335, odată cu găsirea crucii de către împărăteasa Elena, la Ierusalim.

Nu putem separa Crucea de patimile lui Hristos. Dar nici invers.

Crucea înseamnă înnoire. De aceea spune „Cine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze.”(Marcu 8,34). Să fie, adică, gata să renunțe la omul cel vechi și să îl asimileze pe cel nou, cu toate greutățile oricărui început de drum.

Crucea înseamnă angajament. Hristos știa ce Îl așteaptă. Știa, din veșnicie, că mântuirea lumii presupunea ca El să moară în chinuri groaznice. Dar nu a dat înapoi. A mers spre ele.

Crucea înseamnă certitudine că nici un sacrificiu pe care îl facem nu e în zadar.

Într-un sens simbolic, crucea e o îmbrățișare. Brațele crucii sunt brațele lui Hristos care îmbrățișează lumea. Ne îndeamnă și pe noi să facem la fel: „Și unii pe alții să ne îmbrățișăm” spune o frumoasă cântare din noaptea Învierii.

Crucea e semnătura lui Dumnezeu și garanția prezenței Lui. E logo -ul meu, ca și creștin.

Leadership în Biserică

Am participat la Congresul anual al Episcopiei noastre, ținut și anul acesta, tot online, din cauza pandemiei.

O prezentare mi-a atras atenția și interesul: despre leadership în Biserică. Un subiect atât de delicat, dar fără seamăn de important. Smerenia are locul ei, liderii - membrii comunității care au și pot duce o inițiativă până departe - au și ei locul și importanța lor.

Spunea prezentatoarea: mai ales în vremuri de criză se văd liderii. Cu un umor discret, a subliniat: să nu lăsăm să treacă o criză fără să profităm de ea: să aflăm pe oamenii care se poartă cel mai bine, cel mai sănătos, în această perioadă grea și să le luăm exemplul. Ăsta este leadership - ul.

Situl web al acestei idei, sau mișcări de leadership, sub binecuvântarea Bisericii Ortodoxe Americane, este

Interesant: leaderul ortodox, care este, în primul rând, unul care slujește celorlalți. Parcă am mai auzit idea asta. A, da, îmi amintesc: la Hristos. Căci El a zis, scurt și fără echivoc: „Cine vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă”.

Cerul în sărbătoare

În fiecare sfârșit de săptămână al lunii august, în împrejurimile Montrealului, cerul e în sărbătoare. Nu, nu e vorba de sărbătoarea celestă a lumii nevăzute, ci de ceva mai pământesc: Festivalul de baloane cu aer cald de la Saint Jean sur Richelieu. Se adună pasionați și profesioniști, iar doritorii pot face un zbor de agrement cu acest aparat de zbor inedit. Asta, pe lângă spectacole, picnicuri, concursuri și alte activități de sezon.

Ce faci, Teo ?

Mai deunăzi, îl văd pe Teo pe gânduri. Îl întreb:

- Ce faci, Teo ?

El, fără să se întoarcă, îmi răspunde, ca un om preocupat:

- Pansez...

(în franceză, penser înseamnă a gândi. Je pense = gândesc. Dar, Teo al meu a gândit-o pe franțuzește și i-a ieșit pe românește. Zarzavat, nu altceva!)

A apărut cartea „Pe marea vieții”

Mi-a ieșit zilele trecute de sub tipar cea de-a doua carte, ”Pe marea vieții”.
Este o carte de literatură, o culegere mixtă de poezie și proză, ale cărei lucrări au fost publicate ici și colo, de-a lungul anilor.

Am nădejde că mai sunt încă cititori de literatură tipărită într-o lume dominată de online.
Cartea este gratuită și disponibilă pentru descărcare AICI