sâmbătă, 7 decembrie 2019

Oazele spiritului generos

„Pe întinderea nesfârșită a egoismului omenesc plutesc eternele insulițe ale spiritului generos, la fel de omenesc. De-ar fi egoismul cât nisipul mării și de-ar acoperi totul în calea sa, totdeauna vor rămâne la suprafață oazele de generozitate, gata să-l înfrunte, să-l dezmintă, să pledeze cauza vieții care nu se cruță pe sine, care se dăruiește frenetic. În fața Creației, nu contează decât aceste oaze. Restul: nisip, frumos sau urât, tot nisip !”
(Panait Istrati - Cum am devenit scriitor)

Am găsit cartea aceasta într-una din multele cutii cu donații pentru biblioteca bisericii noastre. Am fost surprins să văd atâtea cărți, că nu se găsește loc pentru ele în rafturi. Așa că unele stau tot în cutii, pentru a fi luate de eventualii doritori. Și nu se înghesuie mulți. Așa cum nu mulți se înghesuie să viziteze biblioteca și cele câteva mii de volume ale ei.

Și am, așa, sentimentul că cei care au donat cărțile respective, au făcut-o ca să scape de ele. Nu-i nimic. Copiii mei vor avea și vor citi cărți românești. Chiar dacă trăim în Canada.

duminică, 3 noiembrie 2019

Când episcopul se ține de glume

Ieri și azi am slujit Sfânta Liturghie la două biserici din Montreal împreună cu episcopul nostru, Înalt Prea Sfințitul Nathaniel, un om pentru care am un profund respect.

La ambele slujbe, înainte de a da binecuvântarea mare, vlădica a practicat un mai vechi obicei de-al dânsului: în timp ce îmbrăca veșmintele de slujbă, în fața credincioșilor prezenți, explica rostul și semnificația fiecărei piese de vestimentație. Eu, ca diacon prim, citeam rugăciunile corespunzătoare.

După ce s-a îmbrăcat, a spus o istorioară amuzantă și, probabil, adevărată:

De mult, în Alaska, a sosit primul episcop rus și a săvârșit prima liturghie arhierească de pe acele meleaguri. Provincia Alaska fusese cumpărată de americani de la ruși în 1867, dar misionari ruși, printre crare Sfântul Herman și Sfântul Inochentie făcuseră muncă de încreștinare încă de la finele secolului 18.

Acest episcop și-a început Liturghia, iar diaconii îl îmbrăcau după obicei. El își ținea mâinile ridicate, pentru a-i ajuta să pună sacosul, mânecuțele, omoforul și celelalte. Autohtonii, inuiți și aleuți, îl urmăreau cu atenție. La final, stând de vorbă cu credincioșii prezenți, le-a ascultat păsurile. Unul din ei l-ar fi întrebat:

- Sunteți episcop, da ?

- Da, zice arhiereul

- Și faceți asta de mult timp, nu ?

- Da.

- Hm, și în tot timpul ăsta, încă nu ați învățat să vă îmbrăcați singur ?

Vlădica și cei din suita lui s-au amuzat și au iubit naivitatea localnicilor. Le-au explicat de ce se îmbracă episcopul așa și care sunt rosturile veșmintelor lui.

Un obicei care a rămas, iată, peste veacuri și pe care îl pactică și vlădica al nostru, ori de câte ori are ocazia.

joi, 31 octombrie 2019

Cum (nu) m-am deghizat de Halloween

Ultima zi de octombrie a adus cu ea Halloween-ul. O sărbătoare populară pe continentul american. În esență, este Hollow Eve, adică ajunul unei zile de pomenire a morților, așa cum avem și noi moșii de toamnă. Anul acesta, interesant, ambele au căzut în aceeași zi.

Dar Haloween-ul a mai păstrat, pentru cei mai mulți pe aici, doar obiceiul de a se deghiza în prințese, vrăjitoare sau alte personaje și a primi bomboane. Tot așa cum Paștele au păstrat iepurașul și ciocolata, uitând de jertfa lui Hristos. Ce să faci: roadele marketingului și ale consumismului.

Așa că de Halloween colegii mei de la firma de IT la care lucrez m-au întrebat în ce o să mă deghizez. Nu știam și nu aș fi vrut să îmi tatuez bube de zombi pe față sau să îmi pun un papagal pe umăr ca să fiu pirat. Dar am găsit soluția. Mi-am luat cămașa neagră preoțească și clergy collar-ul (acea bucată de plastic alb care se poartă la gât de clericii în civil), precum și o Scriptură și m-am „deghizat” în preot.

Nimeni nu și-a dat seama că, de fapt, mă deghizasem în mine însumi.

duminică, 6 octombrie 2019

Cugetările scoase din context

Îmi place să citesc cugetări. Cuvinte de duh, scurte și la obiect. Un scriitor pe care l-am citit cândva le numea „ciozvârte de fulger”.

Avantajul cugetărilor este concizia. Dar aceasta poate fi și un dezavantaj. Firește, nimeni nu ar trebui să citească doar cugetările dintr-o carte, ci invers, să citească întâi cartea și apoi să scoată cugetări din ea. Pentru că atunci le va înțelege în context. Altfel ar fi ca un adolescent care cunoaște Moromeții doar din filmul cu Rebengiuc.

O cugetare poate să sune bine și să fie scoasă din context. Uite aici una: în Star Trek, doctorul Crusher îi spune lui Troi: „Avem nevoie de vise. Fără vise, nu putem supraviețui”. Fără context, pare să spună că omul are nevoie de vise, de idealuri în viață. Dar contextul real era o afecțiune a întregului echipaj, care îi împiedica să doarmă și să atingă starea REM (rapid eye movement), adică starea de vis, care odihnește organismul. Așa că ceea ce părea o afirmație filozofică despre sensul vieții se dovedește a fi doar o afirmație medicală. O suna ea bine, dar e scoasă din context.

Nimeni nu ar trebui să repete altora cugetări dacă nu le-a auzit el însuși la mâna întâi, în cartea, filmul sau de la omul ce le-a spus. Altfel, înloc de cugetător, rămâne un simplu colecționar, un copy-paster pe rețele sociale.

joi, 15 august 2019

Personaje din basmele românești... în Quebec

Stăteam eu, așa, într-o zi și ascultam fără chef la radio. Două știri banale, fără legătură una cu alta. Prima îl pomenea pe un oarecare domn Brisebois, iar în cealaltă, domnul Cassepierre spunea ceva despre starea națiunii. Și am trecut la altele.

Dar cele două nume îmi stăruiau în memorie. Zic, măi, de unde am mai auzit eu numele astea ? Nu sunt nume prea obișnuite în Quebec, dar ele există. Și mă gândesc ce e cu ele ? Ceva din melodia lor îmi părea cunoscut.

Când colo, îmi vine să le traduc în românește. Primul înseamnă Strâmbă lemne, iar celălalt, Sfarmă piatră! Ia uite domnule, unde se ascunseseră personajele notorii din basmele copilăriei: tocmai peste ocean. Ca să vezi, quebecoșii mai poartă încă astfel de nume hazlii.

marți, 30 iulie 2019

Preotul și mama sa

Deunăzi, mai în glumă, mai în serios, vorbeam cu părintele meu despre ce face un preot când se duce să își viziteze mama pe care nu a mai văzut-o de mult timp. Cine, cui sărută mâna ? Preotul, mamei, pentru că, nu-i așa, este mama lui, sau mama, preotului, pentru că este purtătoare de har ?

Am plimbat tema atât pe teren teologic, cât și pe cel al bunului simț. Și am ajuns amândoi la același răspuns: ambele. Este un gest spiritual frumos ca mama, în virtutea credinței, să sărute mâna fiului ei preot și este ceva scris în natura lumii ca preotul să îi sărute mâna mamei lui.

Prima are o dimensiune spirituală, iar cealaltă, o dimensiune umană. Mâinile mamei l-au purtat pe preot din pruncie, l-au mângâiat, l-au mustrat și l-au alintat. Mâinile preotului o binecuvintează pe mamă, îi citesc de sănătate, o veghează la bătrânețe și o vor pomeni la altar după moarte. Așa că cele două se completează armonios.

miercuri, 19 decembrie 2018

Spectacolul de Crăciun al Mariei

Școala Marcel Vaillancourt, unde învață Maria, a susținut tradiționalul concert de Crăciun al claselor cu profil intensiv de muzică. Au fost clasele de la a 3-a până la a 6-a. Fiecare clasă a cântat la instrumente și în formație corală. La final, toate cele patru clase au avut o melodie comună. Erau pe scenă peste șaptezeci de copii.

O bucurie să îi vezi pe toți serioși, dedicați și atenți la monsieur Frederic, dirijorul lor, un om cu un grozat talent muzical și dirijoral. Tot timpul a fost o liniște desăvârșită, intrarea și ieșirea grupurilor de copii pe scenă se făcea în ordine, rând cu rând. Copiii își ridicau instrumentele numai după ce dirijorul le făcea semnul corespunzător. Cred că Sergiu Celibidache ar fi fost încântat de performanța și prestația scenică a acestor copii între 8 și 12 ani.

Spectacolul va face obiectul unui DVD, așa că nu am filmat, mai ales că lumina din sala de concert era prea slabă pentru o cameră neprofesională ca a mea.

Dar am făcut o fotografie cu telefonul.


miercuri, 10 octombrie 2018

Turnul nebunilor

Citesc cu plăcere Turnul nebunilor de Irving Stone. Un roman biografic despre Sigmund Freud. Iar cu stilul scriitorului m-am mai întâlnit de mult, când am citit Agonie și extaz. Iată câteva citate pe care mi le-am notat:
  • O ceartă pe care o eviți este un război câștigat.
  • Soția trebuie să fie cel mai frumos ornament al căminului.
  • Scepticii pot fi convinși doar în funcție de propria lor viteză de acceptare, care nu ține seama de aceea a prozeliților.
  • Numai aspirațiile modeste se împlinesc rapid.
  • Este ușor să dai sfaturi unui prieten, dar lucrurile se complică atunci când trebuie să iei hotărâri în ceea ce te privește.
  • Adversarul care te combate cu cea mai mare înverşunare este cel mai convins de dreptatea ta.

marți, 9 octombrie 2018

Maşina care merge cu râs

Am trecut pe lângă acest minivan în drum spre firmă. Mi-a plăcut mesajul şi povestea din spatele lui. O maşină care merge cu râsul copiilor. Şi cu benzină.


sâmbătă, 6 octombrie 2018

Avez-vous des gogoshars ?

Mă duc cu Teodor la Marché 440 în Laval, ca să cumpărăm gogoşari. Ştiam că ardeii în general se numesc piments. Ardeii graşi se numesc piments verts, sau piments rouges, în funcţie de culoare. Ardei iuţi se numesc piments forts, şi aşa mai departe. Dar nu îmi mai aminteam cum li se spune gogoşarilor (piments tomates).

Mă opresc aşadar la standul unui fermier local şi îl întreb:

- Avez-vous de piments...ăă...

El, văzând cum mă chinuiam să îmi amintesc şi, înţelegând că nu era vorba de ardei graşi obişnuiţi, îmi zice:

- Aa, des gogoshars ?

În gândul meu: aşa, frate, gogoşari. Asta era. Omul meu primise atâtea comenzi de gogoşari de la românii din Laval, că le învăţase murăturile pe limba lor.
Şi m-am simţit ca la piaţa Obor, printre ţăranii noştri.