Nicolae Marinescu - Jurnal Canadian
sâmbătă, 23 septembrie 2023
joi, 3 august 2023
Țara asta-i mare cât raiul!
Ne-am petrecut concediul de vară în Quebec. Provincia e de vreo șapte ori mai mare decât România și mai sunt încă nouă ca ea în toată Canada. Ai ce vedea ca să îți ajungă o viață !
Pe ambele drumuri, de dus și de întors, am înnoptat la Ville de Quebec, ca să nu conducem prea mult deodată și ca să vizităm și pe acolo câte ceva. Am văzut Aquarium-ul și cascada Montmorency, cea din urmă o furie a apelor și un exercițiu de rău de înălțime. Sincer, când traversam podul peste cascadă, aveam picioarele moi și nesigure. Dar priveliștea asupra fluviului St. Laurent a meritat curajul.
joi, 8 iunie 2023
Minunea din drumul Damascului
Saul, rabin energic și devotat, călătorește spre orașul sirian, cu un scop clar: trebuie să depisteze si să investigheze pe adepții celui mai recent lider religios evreu, Iisus din Nazaret. E o sectă periculoasă și de aceea, misiunea lui e una în folosul comunității evreiești. Sau, cel puțin, așa i s-a spus de către Sinedriu, forul superior iudaic.
Ce nu știe însă Saul este că, pe acest drum, viața lui se va schimba. Radical. Călătoria lui va deveni, brusc, una inițiatică. Același Iisus îi apare ziua în amiaza mare și… îi vorbeste. Doar lui: “Saule, Saule, de ce Mă prigonești?”
Căutarea lui Saul se dovedește a fi o aflare, o acceptare. El pare să strige ca tatăl copilului din Evanghelie: „Cred, Doamne, ajută necredinței mele”. Ca el va mărturisi Blaise Pascal, secole mai târziu: „nu M-ai căuta, dacă nu M-ai fi găsit.”. La fel și Eugen Ionescu: „În cine cred ? În Iisus Hristos, sper!”. Iar Nicolae Steinhardt va spune atât de frumos, în Jurnalul Fericirii: „Chiar dacă ar fi adevărul altceva decât Hristos, eu tot voi rămâne, orice s-ar întâmpla, cu Hristos.”
sâmbătă, 3 iunie 2023
Decebal și Moșii de vară
De ce ar fi scris Decebal pe un vas de lut o dedicație în limba latină pentru strămoșul lui ? Decebal nu era creștin, se închina încă lui Zamolxes. Dar creștinismul apăruse deja în Dacia, prin apostolul Andrei și ucenicii lui. De asemenea, limba latină nu îi era străină regelui dac.
Inscripția pare să fie în limba latină. Dar per Scorilo se traduce nu prin puer (fiu, copil) ci mai degrabă prin pentru: „Decebal pentru Scorilo”.
Dacii aveau cultul morților încă înainte de a îmbrățișa creștinismul. O ipoteză recentă, îmbrățișată și de Mitropolitul Bartolomeu Anania, este aceea că Decebal a împărțit cireșe în acel vas de lut pentru sufletul tatălui său, Scorilo.
Și de atunci avem obiceiul ca, la sărbătoarea Moșilor, să se împartă cireșe în vase de lut, pentru sufletele celor adormiți din neamurile noastre. Obicei care se poartă chiar și aici, peste ocean, departe de Dacia.
Azi am primit cireșe la slujba parastasului de Moșii de vară. Și m-am gândit la Decebal și la Bartolomeu Anania. Deși ne găsim la distanțe mari în timp și spațiu, le-am spus, totuși, veșnica pomenire !
duminică, 7 mai 2023
Bucuria aceasta nimeni nu o va lua de la voi
Și m-am simțit din nou ca un solist. Ca și cum liturghia a fost scrisă pentru mine și se desfășoară în jurul meu. Preotul și altarul sunt în fața mea, corul și credincioșii - în spate, stranele, în stânga și în dreapta, la locurile lor. Iar eu, în mijloc, solistul care unește toate elementele.
Firește că nu e așa, eu sunt doar o piesă mică într-un angrenaj mare. Dar nu mă poate opri nimeni să simt, o oră și ceva pe săptămână, că fac ceva măreț, că asist și particip activ la o solemnitate între cer și pământ. Că sunt unul dintre actorii ei.
Nu am salariu în biserică, nu am avut niciodată. Nu am nici funcție și nici o altă motivație administrativă. Așa că îmi rămâne bucuria simplă a Liturghiei.
„Iar bucuria aceasta nimeni nu o va lua de la voi” (Ioan 16,22), spune Hristos.
duminică, 5 februarie 2023
Doamne, bine este să fim aici !
Dar nu mi-a stat mintea prea mult la ninsoare. Pe când ziceam ecteniile, din același loc de sub policandrul mare, mi s-a părut că mă găsesc la Cina cea de Taină, în icoana de pe catapeteasmă aflată chiar în fața mea și că petrec ceva vreme acolo, la masă cu Hristos și apostolii, ca și cum am fi fost niște vechi și buni prieteni. Când mi s-au terminat ecteniile și a trebuit să mă întorc în altar, mi-am luat rămas bun de la ei cu încredințarea firească a unei apropiate revederi.
Era bine acolo. Ca pe Tabor. Cum ziceau cei trei apostoli martori ai Schimbării la Față: „Doamne, bine este nouă ză fim aici. Dacă vrei, vom face aici trei colibe: una Ție, una lui Moise și una lui Ilie.” Să fim cu Tine mereu, ca și cum timpul s-ar opri.
Dar timpul nu s-a oprit. Am trăit Liturghia ca de obicei și m-am întors acasă. Am mâncat pește la cuptor și am băut vin alb. Apoi o cafea și, la desert, am privit cu nesaț pe fereastră ninsoarea neastâmpărată și neostoită, până când s-au aprins luminile din pomi, semn că seara e pe aproape.
Cam asta am făcut astăzi, o zi de duminică.
duminică, 15 ianuarie 2023
Încă ne rugăm pentru sufletul adormitului robului lui Dumnezeu Mihail, poetul
Așa m-am rugat astăzi la Liturghie. Am adăugat ectenia aceasta peste celelalte obișnuite. Așa mi s-a părut firesc. După o veche tradiție pe care am moștenit-o de la părintele profesor Petre David din vremea când eram teolog la București și corist la Mănăstirea Antim. Pe atunci, mergeam la Bellu și îl pomeneam la parastas.
Eminescu este poetul nostru național, chiar și aici peste ocean. Sper că toți cei care au participat la pomenirea lui i-au citit câteva poezii în ultima vreme și au fost mișcați de taina lor.
Oricum, dincolo de a fi poet, este un suflet de român dus dintre noi căruia i se cuvine o pomenire din partea noastră. Ca să îi dea Dumnezeu un loc „în ramurile gândului, în sfintele lunci, unde păsări ca el se-ntrec în cântări”, așa cum scrie într-una din ultimele lui poezii, Numai poetul.
Lângă biserica noastră străjuiește, din 2019, un bust al poetului, ca o etichetă și un blazon al românilor din aceste părți.
La Mulți Ani, domnule Mihail !
marți, 8 noiembrie 2022
Marin a lu' Gionea
Când eram mic, în satul copilăriei, Crevenicu de Teleorman, eram cunoscuți ca „nepoții lu' Marin a lu' Gionea”. Mai puțin conta că ne chema Marinescu. La țară se purta - și se poartă și acum - porecla familiei. La urma urmei, în același sat sunt mulți care poartă numele Marinică sau Bratu, iar urmașii lor sunt veri de-al doilea, al treilea și așa mai departe. Astfel, numele de familie din buletin devine irelevant, nu mai arată clar despre cine e vorba.
Mărindu-mă, am căutat să aflu de unde venea acest nume-renume, Gionea, care i s-a dat străbunicului meu din partea tatălui, apoi bunicului Marin și apoi, prin el, nouă.
Se pare că, demult, a trecut prin sat o trupă de circ. Printre saltimbanci, trapeziști, femei cu barbă sau ce or mai fi avut, se găsea și un bărbat masiv, muschiulos, care făcea tot felul de demonstrații de forță. Numele lui era Johnny. Acesta, mi-a spus tatăl meu, bătea cuie cu pumnul într-o scândură și apoi le scotea cu dinții.
Așa i-a impresionat Johnny pe săteni, încât, străbunicul meu fiind și el un om puternic, l-au poreclit după acest circar. Dar, pare-se, nu au reușit să păstreze pronunția englezească a numelui lui și l-au românizat: din Johnny a devenit Gionea.
Și uite cum, peste generații, neamul meu din partea tatălui au fost a lu' Gionea, apoi al lu' Marin a lu' Gionea, și tot așa.
Așa că, iată-mă purtător fără voie al numelui unui circar de seamă al vremurilor trecute.
duminică, 23 octombrie 2022
Îngerii sunt cool
Discuție cu Teo, în mașină, pe când ne întorceam de la biserică:
- Flash e super rapid. Dar mai e și Sonic. Și el e rapid, dar nu ca Flash.
- Păi, zic eu, cât de rapid e Sonic ?
Teo:
- Sonic e mai rapid decât un avion, iar Flash e mai rapid decât o rachetă.
- Dar, zic eu, știi tu cine e mai rapid decât amândoi ?
- Mai rapid decât Sonic ȘI decât Flash ? Cine ?
- Îngerii, răspund eu și văd o expresie de mirare și revelație pe fața lui. Ca și cum descoperise ceva unic.
- Oau, înseamnă că îngerii sunt cool, zice Teo.
- Cum să nu? Te-aș minți eu ?
Și ne continuăm drumul. Eu, gândindu-mă că vine Haloween-ul și e mai bine să știe copiii mei că îngerii sunt ființe mai cool decât pirații sau vrăjitoarele (mai ales că sunt și reali), iar Teo gândindu-se probabil cum o să povestească la școală că rapidul Flash a pierdut locul pe podium la proba de eroism-viteză.
vineri, 23 septembrie 2022
Dimineață cu batalionul de marș
Momente de stat în casă, când nu faci nimic și nu plănuiești să mergi nicăieri. Momente de destindere și de citit. Avem nevoie și de astea. Să mai oprim ritmul corporativ de peste săptămână, sau măcar să-l mai încetinim. Să căutăm, ca Proust, timpul pierdut.
Vreau să notez un fragment care ilustrează stilul inconfundabil al autorului:
„Din timp în timp, Bătrânul controla busola ca să ne menținem pe direcția nord-vest. Departe, departe de tot, era Marea Baltică, iar dincolo de ea erau Suedia și Danemarca. Un bulevard luminat, vitrine scânteietoare, și tu, cu o pălărie moale pe cap, te plimbi de colo până colo, cu țigarea-n gură și mâinile în buzunare! Numai imaginându-mi așa ceva și simțeam cum mă umflă râsul, dar iată, privirea îmi lunecă spre camarazii mei: obrajii vineți de ger, buze crăpate, căutături de fiare încolțite, furișate pe sub streașina de oțel a căștilor. Și râsul îmi pieri înainte de a se fi născut.”
”Bătrânul opri sania, se îndreptă de spate, își scoase mânușile cu două degete și se apucă să-și îndese pipa. O făcea pe-ndelete, tacticos, grijuliu să nu risipească tutunul. Făcuse o haltă și, pentru el, vârstnicul nostru comandant, haltă însemna o nouă pipă. Cu buricul degetului gros apăsă jăratecul din vatră, apoi zâmbi. Zâmbetul Bătrânului! Ne încălzea inimile, ne însenina privirile. De vreme ce Bătrânul zâmbea, însemna că amarul nu-i chiar atât de amar, că durerea nu-i chiar atât de dureroasă.”