marți, 8 noiembrie 2022

Marin a lu' Gionea


Când eram mic, în satul copilăriei, Crevenicu de Teleorman, eram cunoscuți ca „nepoții lu' Marin a lu' Gionea”. Mai puțin conta că ne chema Marinescu. La țară se purta - și se poartă și acum - porecla familiei. La urma urmei, în același sat sunt mulți care poartă numele Marinică sau Bratu, iar urmașii lor sunt veri de-al doilea, al treilea și așa mai departe. Astfel, numele de familie din buletin devine irelevant, nu mai arată clar despre cine e vorba.

Mărindu-mă, am căutat să aflu de unde venea acest nume-renume, Gionea, care i s-a dat străbunicului meu din partea tatălui, apoi bunicului Marin și apoi, prin el, nouă.

Se pare că, demult, a trecut prin sat o trupă de circ. Printre saltimbanci, trapeziști, femei cu barbă sau ce or mai fi avut, se găsea și un bărbat masiv, muschiulos, care făcea tot felul de demonstrații de forță. Numele lui era Johnny. Acesta, mi-a spus tatăl meu, bătea cuie cu pumnul într-o scândură și apoi le scotea cu dinții.

Așa i-a impresionat Johnny pe săteni, încât, străbunicul meu fiind și el un om puternic, l-au poreclit după acest circar. Dar, pare-se, nu au reușit să păstreze pronunția englezească a numelui lui și l-au românizat: din Johnny a devenit Gionea.

Și uite cum, peste generații, neamul meu din partea tatălui au fost a lu' Gionea, apoi al lu' Marin a lu' Gionea, și tot așa.

Așa că, iată-mă purtător fără voie al numelui unui circar de seamă al vremurilor trecute.

duminică, 23 octombrie 2022

Îngerii sunt cool


Discuție cu Teo, în mașină, pe când ne întorceam de la biserică:

- Flash e super rapid. Dar mai e și Sonic. Și el e rapid, dar nu ca Flash.

- Păi, zic eu, cât de rapid e Sonic ?

Teo:

- Sonic e mai rapid decât un avion, iar Flash e mai rapid decât o rachetă.

- Dar, zic eu, știi tu cine e mai rapid decât amândoi ?

- Mai rapid decât Sonic ȘI decât Flash ? Cine ?

- Îngerii, răspund eu și văd o expresie de mirare și revelație pe fața lui. Ca și cum descoperise ceva unic.

- Oau, înseamnă că îngerii sunt cool, zice Teo. 

- Cum să nu? Te-aș minți eu ?

Și ne continuăm drumul. Eu, gândindu-mă că vine Haloween-ul și e mai bine să știe copiii mei că îngerii sunt ființe mai cool decât pirații sau vrăjitoarele (mai ales că sunt și reali), iar Teo gândindu-se probabil cum o să povestească la școală că rapidul Flash a pierdut locul pe podium la proba de eroism-viteză.



vineri, 23 septembrie 2022

Dimineață cu batalionul de marș

O dimineață leneșă, început de long-weekend de Ziua Recunoștinței. Thanksgiving. Action de grace.

Momente de stat în casă, când nu faci nimic și nu plănuiești să mergi nicăieri. Momente de destindere și de citit. Avem nevoie și de astea. Să mai oprim ritmul corporativ de peste săptămână, sau măcar să-l mai încetinim. Să căutăm, ca Proust, timpul pierdut.

Ne uităm la știrile dimineții, lenevim pe canapea și ne gândim ce să facem în restul zilei, dacă ne lasă vremea. Văd primul condens pe geamuri, semn că azi-noapte a fost frig. Poate e o dimineață bună pentru lectură. Am început al doilea roman al lui Sven Hassel, Batalion de marș. Imi place fraza lui scurtă, camaraderia fără cuvinte din tranșeele înghețate, sau soldații germani pe frontul rusesc, care trag un pârț în timp ce îl ironizează pe Hitler.

Vreau să notez un fragment care ilustrează stilul inconfundabil al autorului:

„Din timp în timp, Bătrânul controla busola ca să ne menținem pe direcția nord-vest. Departe, departe de tot, era Marea Baltică, iar dincolo de ea erau Suedia și Danemarca. Un bulevard luminat, vitrine scânteietoare, și tu, cu o pălărie moale pe cap, te plimbi de colo până colo, cu țigarea-n gură și mâinile în buzunare! Numai imaginându-mi așa ceva și simțeam cum mă umflă râsul, dar iată, privirea îmi lunecă spre camarazii mei: obrajii vineți de ger, buze crăpate, căutături de fiare încolțite, furișate pe sub streașina de oțel a căștilor. Și râsul îmi pieri înainte de a se fi născut.”


”Bătrânul opri sania, se îndreptă de spate, își scoase mânușile cu două degete și se apucă să-și îndese pipa. O făcea pe-ndelete, tacticos, grijuliu să nu risipească tutunul. Făcuse o haltă și, pentru el, vârstnicul nostru comandant, haltă însemna o nouă pipă. Cu buricul degetului gros apăsă jăratecul din vatră, apoi zâmbi. Zâmbetul Bătrânului! Ne încălzea inimile, ne însenina privirile. De vreme ce Bătrânul zâmbea, însemna că amarul nu-i chiar atât de amar, că durerea nu-i chiar atât de dureroasă.”

duminică, 28 august 2022

Meditând la datornicul din evanghelie


O altă liturghie la catedrala noastră. Just another day in paradise. Liniștită, firească și înălțătoare. Aceeași slujbă pe care o săvârșesc de mai bine de douăzeci de ani și care reușește mereu să îmi descopere ceva nou. Să mă învețe o nuanță nouă sau să îmi trezească o emoție nouă. 

Astăzi, textul evanghelic a vorbit despre datornicul nemilostiv. Cel care avea o datorie de zece mii de talanți la creditorul său. Acesta i-a cerut răscumpărarea datoriei, dar, pentru că nu avea cu ce să plătească, omul nostru i-a cerut un răgaz, o prelungire. 

Surprinzător, creditorul – sau partenerul său de afaceri, nu ni se spune – i-a acordat nu numai o prelungire ci, pur și simplu, i-a anulat toată datoria. Omul nostru ar fi trebuit să fie în culmea fericirii. În schimb, a început să ia la rost, unul câte unul, pe proprii lui debitori, pentru a-și recupera datoriile. Ni se arată cazul unuia dintre ei, pe care îl împrumutase cu o sută de dinari și pe care, neavând acela cu ce plăti, omul nostru l-a aruncat în închisoare.

Fapta lui a ajuns la urechile omului care îi iertase datoria, iar acesta s-a supărat foc și l-a pedepsit pentru lipsa lui de compasiune și pentru că nu îi luase exemplul de a ierta la rândul lui pe datornicii – cu sume mult mai mici – pe care îi avea.

Ce m-a frapat la textul acesta au fost valorile: un talant era nu o monedă, ci o unitate de măsură pentru cantitate. În funcție de țara care l-a folosit, el a variat între 25 și 58 de kilograme. Un talant era așadar o sumă imensă de aur. Dacă luăm valoarea folosită în Noul Testament, un talant însemna 58 de kg de aur, iar 10.000 de talanți era o sumă fabuloasă, echivalentul bugetului unei țări mici sau al unei provincii. De ce avusese nevoie de ei, omul nostru și cum spera să îi returneze, nu putem ști.

În schimb, un dinar era o monedă de argint care echivala plata pentru o zi a unui lucrător. La banii canadieni de azi, să zicem 10-12 dolari/oră și 8 ore de lucru pe zi, un dinar echivalează 100 de dolari. Era un fel de salariu minim pe economie, sau solda unui soldat. 

Dar, partea interesantă vine la comparație celor două unități: un talant era, în vremurile biblice, echivalent cu 6.000 de dinari. Cu un talant se puteau plăti 16 lucrători pentru un an întreg. Sau un lucrător vreme de 16 ani, cum vreți.

Cei 10.000 de talanți însemnau 60 de milioane de dinari, adică, în banii de azi, nu mai puțin de 6 miliarde de dolari. Și de aici vedem două lucruri care ne bulversează mintea:

- Datoria omului nostru era imposibil de returnat, chiar și cu amânarea pe care o ceruse. El se afla în stare de faliment.
- Generosul său creditor era cu mult, mult mai bogat, dacă și-a permis să îi anuleze o datorie așa de mare.

Am plecat cu aceste cifre în mintea mea și am meditat la ele toată ziua, cocârjat ca un semn de întrebare, cum spunea Bartolomeu Anania. 

Nu e greu de văzut, îndărătul datornicului din evanghelie, pe om, care, fără jerta lui Hristos, ar fi rămas pe vecie într-o stare de faliment spiritual față de Dumnezeu și care are datoria morală să ierte, la rândul lui, pe cei care îi sunt datori. Dar, o face ?

vineri, 5 august 2022

De ce îngăduie Dumnezeu răul

Planurile lui Dumnezeu nu sunt la fel ca ale oamenilor. Și e greu ca noi, cu mintea noastră puțină, să descifrăm gândurile Celui Atotputernic. Răul e tot atât de necesar ca și binele. Numai cu ajutorul răului se lămurește virtutea și numai alături de întuneric strălucește lumina. Pe câmpurile lui Dumnezeu crește și grâu, dar crește și neghină. Grâul va fi adunat în magaziile cerești, iar neghina trece la foc.

Sunt epoci în viața omenirii când păcatul, răul și aderenții lui triumfă, pentru un timp. Dar lui Dumnezeu să nu-I pretindem nimic. În general lucrează tot prin oameni sau prin intermediul popoarelor. Și vremurile de cumpănă pentru credință înseamnă pedeapsă cerescă pentru abaterile noastre de la linia morală. Uneori pedepsele sunt trimise de Dumnezeu pentru încercarea rezistenței noastre sufletești.

Dumnezeu, Care ține în mâna Sa cumpăna vieții, Își va face la ora pe care nu o știu nici îngerii din cer dreptatea Sa. Până atunci, fericiți sunt cei ce rabdă prigoanele.”

Un citat din cartea părintelui Dimitrie Bejan, Oranki – amintiri din captivitate, un volum scris cu ponderea unui preot basarabean dar și cu talentul unui scriitor încercat. Fragmentul face parte din discuția lui cu tânărul ofițer Volodea, care îl întreba de ce lasă Dumnezeu să existe răul în lume (erau într-un lagăr de ofițeri din Siberia, la doi ani după sfârșitul celui de-al doilea război mondial, în primii ani de regim comunist).

Părintele recunoaște că un răspuns perfect nu există la această întrebare. Dar cine nu se mulțumește cu vorbele lui și nu acceptă că răul a fost creat de oameni, nu de Dumnezeu, acela nu are decât să se ducă și să Îl ia pe Cel Atotputernic de guler. Poate îi va răspunde.

joi, 4 august 2022

Moment of peace

M-am trezit primul și, cu o cafea caldă în mână, mă uit pe fereastra mare a salonului la parcul din fața casei și la strada noastră, ambele bine udate de o ploaie sfântă de vară. E liniște de mormânt și o pătură de nori mai stăruie încă pe cer. Verdele crud al arțarilor din parc, pacea dinainte de o zi de lucru și cafeaua caldă: cui îi mai trebuie vacanță în țările sudului ?

Glumesc: Teo se va trezi în curând și casa se va înviora la loc. Dar, până atunci, iau momentele astea ca pe o mini-vacanță de care am parte în fiecare dimineață:  contemplare cu substrat de cofeină iar, în paralel, câteva pagini din Siddhartha lui Herman Hesse, despre tânărul fiu de brahman care căuta fericirea.

marți, 21 iunie 2022

Nicoleta și Christ la sfârșit de an


A venit Nicoleta acasă cu un mic cadou și un mesaj - scris de mână - de la părinții unuia dintre elevii ei. Am citit-o de câteva ori, pentru că, sincer, m-a mișcat.

Am auzit-o povestind de multe ori despre acel copil cu un nume atât de fantezist: Christ Desiré ( în traducere liberă, Hristos cel dorit ), de altfel un băiețel simpatic și bine crescut.

Iată ce i-au scris Nicoletei părinții lui Christ:

Bună ziua, doamna Nicoleta,

Acest mic cuvânt este pentru a vă spune că Christ și noi, părinții lui, am apreciat mult enorma dumneavoastră contribuție în educația școlară a lui Christ.

Vă trimitem acest mic cadou pentru a vă mărturisi aprecierea noastră, ca recunoaștere pentru ceea ce ați adus în parcursul școlar al copilului.

Mulțumim și Domnul să vă binecuvânteze !



luni, 13 iunie 2022

Impresii de la Kelowna, BC

La două zile după vizita la Kelowna. Am slujit cu părintele protoiereu Nicolae Lăpuște, un om minunat, scriitor și partener de discuție lângă care nu te plictisești. Mi-a dat un exemplar din teza lui de doctorat, un compendiu-manual de misiune ortodoxă în America și Canada, care are toate șansele să stea alături de manualele mele de teologie.

Am ajuns la hotel pe la opt și jumătate seara, m-am ridicat de la aeroport Cristian Pătru și, după ce m-am instalat la hotel, m-a plimbat puțin prin oraș și prin West Kelowna. Ploua ușor, de vară. Se mira și el cum regiunea semi-aridă, californiană, m-a întâmpinat cu ploaie.
Pe la zece a sosit și părintele Nicolae cu familia. Părintele este inteligent, cultivat, vorbește despre istoria colonizării Canadei cu aceeași ușurință ca despre legislația bisericească despre căsătoria mixtă în contextul multicultural canadian. Vorbește prolific.

Liturghia de a doua zi a fost aproape ca în vremurile apostolice. Părintele avea cu el toate cărțile, vasele de cult, prescurile și lumânările necesare. Ca un preot itinerant din Siberia. Biserica în care am slujit era ortodoxă sârbă și avea deja antimisul. O catapeteasmă pliabilă, pe care au desfăcut-o în câteva minute. La intrare, pe dreapta era o mică bibliotecă, iar pe stânga, o bucătărie. O perdea trasă peste altar și biserica devenea sală de recepții. Cărțile de cult erau la locul lor, inclusiv o frumoasă Evanghelie, dar nu ne-au fost de folos: erau în sârbă.


Am citit Evanghelia, am rostit ecteniile în română și engleză, iar predica – pentru că era nimerit să predic, ca vizitator – am ajustat-o în ultimul moment, ca să pun și pasaje în engleză, pentru cei câțiva credincioși de altă origine decât cea română. Mi-a făcut plăcere să o fac și să le văd fețele luminate de înțelegere.

A fost una din predicile mele bune, despre promisiunea unui Mângâietor. Sâmbăta dinaintea duminicii a 6-a după Rusalii. Așa am și început: Evanghelia aceasta este despre o promisiune. În text, era despre promisiunea trimiterii Duhului Sfânt, dar în mintea mea, despre promisiunea că acei oameni vor avea un păstor. O paralelă pe care nu am ales-o eu, ci calendarul.

Am stat apoi să mâncăm din cele aduse la parastas. Am cunoscut mai mulți oameni din comunitate și am zăbovit cu fiecare. Am petrecut apoi restul zile de sâmbătă – soarele ieșise din nori și ne-a încălzit așa cum se cuvine – plimbându-ne cu mașina lui Cristian pe la Kelowna, West Kelowna, Peachland și Summerland. Ce nume frumoase! Dacă îți plac la fel de mult Alaska și California și nu te hotărăști pe care să o alegi, vino la Okanagan: are din amândouă câte ceva!

marți, 12 aprilie 2022

Trăiește acum

„Profită de timp. Trăiește acum. Fă mereu acum cel mai prețios timp. Acum nu va mai veni niciodată.” (J-L. Picard)
„Creștinul este cel care nu trăiește nici în trecut, nici în viitor, ci numai în prezent. Trecutul nu-l apasă, viitorul nu-l îngrijorează.” (Nicolae Steinhardt)
„Cine trăiește în prezent, repară trecutul și cucerește viitorul.” (Arsenie Papacioc)
„Singura țară în care merită să trăiești: momentul prezent.” (Sylvain Teson)
Prezentul este sămânța viitorului. Poți să îți faci griji despre roade și recoltă, dar nu uita să plantezi și să semeni, căci sigur vei pierde orice șansă la vreo recoltă.

Amintirile sunt importante. Anamnezele, cum le numește poetul și ierarhul Bartolomeu Anania.

Amintirea vechilor greșeli și păcate ajută la căință. Iar căința aduce smerenie. Plânsul pentru păcate trebuie să fie optimist, nu depresiv. În plânsul creștin se întrepătrund, aproape pe nesimțite, lacrimile durerii cu cele ale iertării. Și o pace mângâietoare coboară peste tot omul ce se căiește. Nu cade în anxietate, ci capătă motivația de a continua. Știe că, oricât de greu a fost ieri, azi stă în puterea lui, iar mâine va fi mai bine decât azi. Tocmai datorită lui azi.