„Pe întinderea nesfârșită a egoismului omenesc plutesc eternele insulițe ale spiritului generos, la fel de omenesc. De-ar fi egoismul cât nisipul mării și de-ar acoperi totul în calea sa, totdeauna vor rămâne la suprafață oazele de generozitate, gata să-l înfrunte, să-l dezmintă, să pledeze cauza vieții care nu se cruță pe sine, care se dăruiește frenetic. În fața Creației, nu contează decât aceste oaze. Restul: nisip, frumos sau urât, tot nisip !”
(Panait Istrati - Cum am devenit scriitor)
Am găsit cartea aceasta într-una din multele cutii cu donații pentru biblioteca bisericii noastre. Am fost surprins să văd atâtea cărți, că nu se găsește loc pentru ele în rafturi. Așa că unele stau tot în cutii, pentru a fi luate de eventualii doritori. Și nu se înghesuie mulți. Așa cum nu mulți se înghesuie să viziteze biblioteca și cele câteva mii de volume ale ei.
Și am, așa, sentimentul că cei care au donat cărțile respective, au făcut-o ca să scape de ele. Nu-i nimic. Copiii mei vor avea și vor citi cărți românești. Chiar dacă trăim în Canada.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu