Aseară am ascultat cu Maria povestea Capra cu trei iezi în varianta audio. Cred că e aceeași variantă pe care am ascultat-o și noi când eram copii. Un povestitor cu oleacă de acșent moldoviniesc îi dădea un plus de farmec.
Am rămas însă puțin trăznit auzind niște detalii demne de un film de groază: lupul, după ce îi mănâncă pe cei doi iezi mai mari, „așază cele două capete cu dinții rânjiți în ferești, de ți se părea că râdeau; pe urmă unge toți păreții cu sânge, ca să facă și mai mult în ciuda caprei, ș-apoi iese și-și caută de drum” (citat din textul original).
Ce trebuie să fie trăit mezinul după ce a ieșit din ascunzătoarea lui e o scenă scoasă parcă de filmul Saw, iar lupul pare un fel de Hannibal Lecter în variantă neaoșă. Adică nu s-a mulțumit dihania doar să îi mănânce pe cei doi iezi mai mari. A vrut să și dea o lecție. Să lase semne. Să își pună semnătura, ca vestiții criminali în serie.
A trebuit să beau câteva pahare de vin înainte de culcare ca să îmi alung din minte imaginile acelea cu scena crimei, ce părea zugrăvită în roșu de un pictor suprarealist la beție. Maria nu a avut nici o problemă, a adormit în brațele mele încă înainte de a ajunge la episodul cu capra piromană. Asta a fost altă scenă și alt pahar de vin.
Ce imaginație morbidă a detaliilor trebuie să fi avut Ion Creangă atunci când se așeza la masa de scris ! Și pe noi ne supără când se uită ăla micu’ la Transformers...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu