În timp ce îl urmăresc pe Les Stroud cum supravieţuieşte în Alaska, mă gândesc ce anume mă atrage la aceste documentare. Cred că este viaţa redusă la elementele esenţiale. Adăpost, focul care nu trebuie să se stingă, procurarea hranei direct din natură, echipament minim, dar folosit cu chibzuială. Asta îl face atât pe el, dar şi pe oamenii care locuiesc efectiv în astfel de locuri, să acorde timp şi energie pentru lucruri pe care noi le cumpărăm de-a gata din supermarket.
La prima vedere, suntem în avantaj, pentru că ne rămâne timp liber. Dar tocmai acest confort poate duce (şi de multe ori o face) la somnul raţiunii, care naşte monştri. Atunci când nu ne mai ţinem mintea ocupată, avem tendinţa să ne apucăm de prostii.
Şi un al doilea motiv pentru care îmi place Stroud şi locurile cu oameni frugali pe care le filmează este aerul de picnic pe care îl au mesele pe malul unui lac sau la marginea unei păduri, lîngă foc şi lângă cort. Am crescut mult timp la ţară, aproape de câmp, animale şi oameni dintr-o bucată.
Dacă îmi e dor de un lucru din copilărie, acela este focul din sobă. Imaginea flăcărilor, cu povestea lor cu tot, şi lemnele care trosneau făceau să nu conteze că televizorul nu avea culori. Acum am centrală termică şi televizor color. Dar nu e la fel.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu