Când eram adolescent și mă pregăteam să urmez teologia, imi doream să am într-o zi puterea și ocazia să schimb lumea în bine. Nu doar un grup, sau un oraș. Ci lumea întreagă.
Acum, mai matur fiind, îmi dau seama că era un vis imposibil de realizat. Nici Dumnezeu nu ne cere asta. Nu ne cere să facem expediții misionare la capătul pământului sau să ținem predici ilustre în fața mulțimilor de pe stadioane.
Putem, în schimb, să încercăm să avem grijă de propriul suflet și de al altor câțiva din preajma noastră. Atât. Poate doi-trei, poate zece. Mai puține suflete sunt mai ușor de contabilizat. Iar această grijă față de sufletele prietenilor poate dura ani, uneori toată viața.
Așa se produce o adevărată înnoire spirituală a unui popor: din aproape în aproape. Ca o reacție în lanț.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu