Când eram mic și citeam Robinson Crusoe, visam să ajung cândva pe o insulă. Probabil că atunci, un îngeraș pus pe glume mi-a șoptit la ureche: „Ai grijă ce-ți dorești...”.
Dar, se pare că nu l-am auzit atunci. Pentru că, iată, astăzi împlinim 3 ani de când ne-am stabilit în Montreal. Iar Montreal este o ... insulă.
miercuri, 10 august 2011
luni, 13 iunie 2011
Două vorbe
Două vorbe găsite într-un caiet vechi:
"Dragostea unuia singur e, până la urmă, mai puternică decât indiferența tuturor. (Constantin Noica)Iar cealaltă:
"Nimeni n-ar trebui să se facă artist numai pentru că e în stare să fie, ci numai când simte că n-ar putea altfel. Arta e făcută numai pentru cei ce s-ar simți nenorociți fără ea.” (Irving Stone - Agonie și Extaz)
marți, 31 mai 2011
O vorbă de-a lui Brâncuși
E seară. Orele 21:00. A plouat imperial vreo câteva ore. Si zău dacă nu simt ca întreaga natură s-a primenit. E suficient să trag adânc aer in piept. M-am trezit că mă bucur ca un copil de aerul proaspăt și umed al serii. În copilărie savuram lucrurile astea în plinătatea lor.
Si ma gandesc la o vorba a lui Constantin Brancusi: "Cand nu mai esti deloc copil, ai murit de mult".
Si ma gandesc la o vorba a lui Constantin Brancusi: "Cand nu mai esti deloc copil, ai murit de mult".
marți, 1 februarie 2011
Un afiș de film
Găsesc o plăcere deosebită privind un afiş de film. Este în esenţă o fotografie, insoţită de text. Însă măiestria de abia de aici începe.
Prima atracţie cum este prelucrată fotografia, astfel încât să te introducă în atmosfera filmului, fără însă a da prea multe amănunte, pentru că, nu-i aşa, afişul nu trebuie să povestească filmul, ci să te determine să intri în sală să il vezi.
A doua atracţie este textul, mai ales titlul şi acea frază, ca o provocare, de genul: „The truth is out there”, ori „The last man on earth... is no alone”, etc. Mi se pare un tip deştept cel care face un afiş bun. El sintetizează într-o imagine (de cele mai multe ori, teribil de simplă) şi un text tot filmul, fără însă a-l epuiza. Din contră: mai rău incită.
Prima atracţie cum este prelucrată fotografia, astfel încât să te introducă în atmosfera filmului, fără însă a da prea multe amănunte, pentru că, nu-i aşa, afişul nu trebuie să povestească filmul, ci să te determine să intri în sală să il vezi.
A doua atracţie este textul, mai ales titlul şi acea frază, ca o provocare, de genul: „The truth is out there”, ori „The last man on earth... is no alone”, etc. Mi se pare un tip deştept cel care face un afiş bun. El sintetizează într-o imagine (de cele mai multe ori, teribil de simplă) şi un text tot filmul, fără însă a-l epuiza. Din contră: mai rău incită.
sâmbătă, 15 ianuarie 2011
Ray Mears
Inregistrez emisiunea lui Ray Mears, care in engleza se numeste „Bushcraft”. Nu stiu exact cum se traduce. O salvez in calculator aproape in fiecare dimineata. Incepe la 8 si tine aproape o ora.
Cand privesti triburi africane, cum e cel numit Hadza, pe care il vad acum, incepi sa apreciezi adevaratele lucruri, cele simple. Noi nu mai pierdem ore taind lemne pentru foc, sau cautand un animal pentru vanat. De aici, apar multe ore pe zi de timp disponibil. Si, ce facem cu el ? Uneori il folosim. Alteori, il irosim. Sunt semeni de-ai nostri care, lasati sa gandeasca, fac treaba buna. Altii, tot semeni de-ai nostri, creaza monstri cu ratiunea lor lasata nesupravegheata.
Cand privesti triburi africane, cum e cel numit Hadza, pe care il vad acum, incepi sa apreciezi adevaratele lucruri, cele simple. Noi nu mai pierdem ore taind lemne pentru foc, sau cautand un animal pentru vanat. De aici, apar multe ore pe zi de timp disponibil. Si, ce facem cu el ? Uneori il folosim. Alteori, il irosim. Sunt semeni de-ai nostri care, lasati sa gandeasca, fac treaba buna. Altii, tot semeni de-ai nostri, creaza monstri cu ratiunea lor lasata nesupravegheata.
vineri, 10 decembrie 2010
O seară cu Maria
Maria creşte vazând cu ochii. Are 6 luni, dar deja vrea să stea pe picioare, sprijinită. Aseară, s-a sprijinit de tăblia pătuţului ei şi s-a ridicat în picioare, fără ajutor. Are o curiozitate şi o vitalitate uimitoare. Iar ochii ăia nu stau locului decât când doarme. Deja mănâncă mere coapte, cereale cu lapte şi cartofi fierţi. A început chiar şi puţin gălbenuş de ou.
Seara facem rugăciunea împreună şi o închinăm. Îi facem fotografii şi o filmăm de câte ori avem ocazia. Momentele astea nu trebuie cu nici un chip ratate.
Doarme între noi noaptea. Da, știu că nu e bine, pentru că va fi greu să o dezvățăm. Dar am încercat să o lăsăm în patul ei, ca să vedem cât rezistă. A început cu scâncete. În 10 minute plângea deja. Așa că am întrerupt „testul” și am luat-o cu noi în pat. A adormit imediat. Se întinde cum vrea ea, își scoate piciorușele grăsune din plapumă și uneori pune mâna pe unul din noi ca să știe că suntem acolo.
De dimineață era cu mâinile pe Nicoleta și cu picioarele pe mine. Și dormea ca un înger.
Seara facem rugăciunea împreună şi o închinăm. Îi facem fotografii şi o filmăm de câte ori avem ocazia. Momentele astea nu trebuie cu nici un chip ratate.
Doarme între noi noaptea. Da, știu că nu e bine, pentru că va fi greu să o dezvățăm. Dar am încercat să o lăsăm în patul ei, ca să vedem cât rezistă. A început cu scâncete. În 10 minute plângea deja. Așa că am întrerupt „testul” și am luat-o cu noi în pat. A adormit imediat. Se întinde cum vrea ea, își scoate piciorușele grăsune din plapumă și uneori pune mâna pe unul din noi ca să știe că suntem acolo.
De dimineață era cu mâinile pe Nicoleta și cu picioarele pe mine. Și dormea ca un înger.
sâmbătă, 14 august 2010
God is to big to fit into one religion
Dumnezeu este prea mare ca să încapă într-o singură religie.
Mișto. Ăsta e cuvântul. Dă bine. E „cool”. Se vinde. Prinde la pasionații de Codul lui da Vinci. Adică la superficialii cumpărători de senzational.
Dar atat. Pentru că nici o religie autentică nu consideră că Îl cuprinde pe Dumnezeu în conceptele sale, ci dimpotrivă. Nici una din cele trei mari religii ale lumii (creștină, musulmană și iudaică) nu susține în cărțile sau ritualurile sale o mărginire a lui Dumnezeu la o sumă de concepte. Ba se întrec chiar în a sublinia măreția divinității în contrast cu neputința omului de a înțelege pe căi raționale această măreție. Toate susțin că acolo unde rațiunea își atinge limitele, intervine credința.
Maxima de față îi dă unui adolescent - influențabil prin natura vârstei - voie să nu creadă într-o religie anume. Iar de aici până la a nu crede în niciuna e doar o punte fragilă.
De fapt, așa am și întâlnit textul: scris pe spatele unui tricou.
Mișto. Ăsta e cuvântul. Dă bine. E „cool”. Se vinde. Prinde la pasionații de Codul lui da Vinci. Adică la superficialii cumpărători de senzational.
Dar atat. Pentru că nici o religie autentică nu consideră că Îl cuprinde pe Dumnezeu în conceptele sale, ci dimpotrivă. Nici una din cele trei mari religii ale lumii (creștină, musulmană și iudaică) nu susține în cărțile sau ritualurile sale o mărginire a lui Dumnezeu la o sumă de concepte. Ba se întrec chiar în a sublinia măreția divinității în contrast cu neputința omului de a înțelege pe căi raționale această măreție. Toate susțin că acolo unde rațiunea își atinge limitele, intervine credința.
Maxima de față îi dă unui adolescent - influențabil prin natura vârstei - voie să nu creadă într-o religie anume. Iar de aici până la a nu crede în niciuna e doar o punte fragilă.
De fapt, așa am și întâlnit textul: scris pe spatele unui tricou.
miercuri, 30 iunie 2010
Maria și vaccinurile
Fetița noatră crește și se face în fiecare zi mai durdulie și mai frumoasă.
Am trăit cu bucurie momentul când a început să ne recunoască fețele și să ne zâmbească. Nu cred că sunt multe bucurii curate ca asta pe lume.
Ieri a făcut primele vaccinuri. La început nu a plâns, proabil pentru că nu realiza ce se întâmplă. Al doilea vaccin însă, i-a declanșat niște urlete din toți plămânii ei ăia mici. Nu au fost probleme, iar acasă s-a dres cu niște lapte de la mama-sa. Laptele de la sân e soluția tuturor problemelor. Chiar și când vrea să doarmă, ia o gustare scurtă.
Mai mult ca niciodată, vin în fiecare zi acasă cat de repede pot, ca să o țin în brațe, să o pup dulce și să vorbesc cu ea.
Am trăit cu bucurie momentul când a început să ne recunoască fețele și să ne zâmbească. Nu cred că sunt multe bucurii curate ca asta pe lume.
Ieri a făcut primele vaccinuri. La început nu a plâns, proabil pentru că nu realiza ce se întâmplă. Al doilea vaccin însă, i-a declanșat niște urlete din toți plămânii ei ăia mici. Nu au fost probleme, iar acasă s-a dres cu niște lapte de la mama-sa. Laptele de la sân e soluția tuturor problemelor. Chiar și când vrea să doarmă, ia o gustare scurtă.
Mai mult ca niciodată, vin în fiecare zi acasă cat de repede pot, ca să o țin în brațe, să o pup dulce și să vorbesc cu ea.
luni, 24 mai 2010
Drumul Damascului
Drumul Damascului, undeva, la jumatatea secolului I.
Saul, rabin energic si devotat, calatoreste spre orasul sirian, cu un scop clar. Trebuie sa depisteze si sa elimine pe adeptii celui mai recent lider religios evreu, Iisus din Nazaret. E o secta periculoasa si de aceea, misiunea lui e una in folosul comunitatii evreiesti.
Ce nu stie insa Saul este ca, pe acest drum, viata lui se va schimba. Radical. Calatoria lui va deveni, brusc, una initiatica. Acelasi Iisus ii apare intr-o viziune, ziua in amiaza mare si... ii vorbeste. Doar lui: „Saule, de ce ma prigonesti?"
Cuvintele Lui Iisus Hristos au ramas in istorie. Dar, cine nu cunoaste istoria, este condamnat sa o repete. Asa se face ca, drumul Damascului a devenit simbolul drumului convertirii. Al cautarii si al regasirii de sine. Al gasirii Raspunsului si al locului in lume. Drumul ridicarii valului care ne acoperea, pana atunci, ochii.
Nu cred in convertirea (nu numai cea religioasa) rapida si fara efort, stil "plug'n play". Nici Sfantul Apostol Pavel (fost Saul) nu a ajuns in Damasc gata transformat in crestin, ci a trecut printr-o perioada de framantari si cautari asa cum ii sta bine unei minti puternice.
De fapt, daca stau sa ma gandesc, drumul Damascului dureaza toata viata. Pentru ca toata viata suntem inconjurati de intrebari. Depinde de fiecare DACA si UNDE cautam raspunsurile.
Saul, rabin energic si devotat, calatoreste spre orasul sirian, cu un scop clar. Trebuie sa depisteze si sa elimine pe adeptii celui mai recent lider religios evreu, Iisus din Nazaret. E o secta periculoasa si de aceea, misiunea lui e una in folosul comunitatii evreiesti.
Ce nu stie insa Saul este ca, pe acest drum, viata lui se va schimba. Radical. Calatoria lui va deveni, brusc, una initiatica. Acelasi Iisus ii apare intr-o viziune, ziua in amiaza mare si... ii vorbeste. Doar lui: „Saule, de ce ma prigonesti?"
Cuvintele Lui Iisus Hristos au ramas in istorie. Dar, cine nu cunoaste istoria, este condamnat sa o repete. Asa se face ca, drumul Damascului a devenit simbolul drumului convertirii. Al cautarii si al regasirii de sine. Al gasirii Raspunsului si al locului in lume. Drumul ridicarii valului care ne acoperea, pana atunci, ochii.
Nu cred in convertirea (nu numai cea religioasa) rapida si fara efort, stil "plug'n play". Nici Sfantul Apostol Pavel (fost Saul) nu a ajuns in Damasc gata transformat in crestin, ci a trecut printr-o perioada de framantari si cautari asa cum ii sta bine unei minti puternice.
De fapt, daca stau sa ma gandesc, drumul Damascului dureaza toata viata. Pentru ca toata viata suntem inconjurati de intrebari. Depinde de fiecare DACA si UNDE cautam raspunsurile.
miercuri, 28 aprilie 2010
Un nou membru al familiei
Acum două zile a venit pe lume Maria. Fetița noastră, pe care o așteptăm de nouă luni, este în sfârșit în brațele noastre. A avut 3 kg si 48 de cm. E mică și fragilă. Dar e așa de minunată, că îmi umple inima de fericire.
Am petrecut trei zile la spitalul din Lasalle. Am stat lângă Nicoleta tot timpul, chiar și la naștere. Medicul Cristina Teodorescu a fost cel care a adus-o pe lume pe Maria. Nicoleta a născut natural, cu anestezie epidurală. Travaliul a fost scurt, de doar 8 ore. Urmărind cât de repede s-a dilatat colul, una din asistente a spus că e o mamă înăscută.
Acum suntem acasă. Fetița se hrănește de la sân și e o mică minune când stă cuminte, cu ochii închiși și suge. Suntem, în sfârșit, o familie completă.
Am petrecut trei zile la spitalul din Lasalle. Am stat lângă Nicoleta tot timpul, chiar și la naștere. Medicul Cristina Teodorescu a fost cel care a adus-o pe lume pe Maria. Nicoleta a născut natural, cu anestezie epidurală. Travaliul a fost scurt, de doar 8 ore. Urmărind cât de repede s-a dilatat colul, una din asistente a spus că e o mamă înăscută.
Acum suntem acasă. Fetița se hrănește de la sân și e o mică minune când stă cuminte, cu ochii închiși și suge. Suntem, în sfârșit, o familie completă.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)