Peste Cuţarida se lăsa o ceaţă ca scama de păpădie. Mirosul mămăligii abia răsturnate umplea mahalaua. Prin magazii, se aprindeau focurile. Copiii erau trimişi după ţuică. Muierile răsturnau ceaunele pe mesele mici, cu trei picioare. Băutura era tulbure şi ardea când o dădeau pe gât. Zidarii mâncau dumicând, osteniţi. Ciorba acră luneca până în măruntaie. Era caldă şi bună. Lângă neveste se gudurau dulăii, aşteptând oasele. Era ceasul sfânt al cinei. Se auzeau cântecele leneşe de seară ale cocoşilor. (Eugen Barbu – Groapa)
Să te întorci acasă, lăsând la ușă probleme zilei, frământările lumii ori gâlcevile feisbucului. Să petreci restul serii cu ai tăi. Să vorbești cu femeia de una de alta sau să îl mângâi pe țâcă ‘ăl mic pe creștet.
Și asta este tot un fel de fericire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu