Saul, rabin energic și devotat, călătorește spre orașul sirian, cu un scop clar: trebuie să depisteze si să investigheze pe adepții celui mai recent lider religios evreu, Iisus din Nazaret. E o sectă periculoasă și de aceea, misiunea lui e una în folosul comunității evreiești. Sau, cel puțin, așa i s-a spus de către Sinedriu, forul superior iudaic.
Ce nu știe însă Saul este că, pe acest drum, viața lui se va schimba. Radical. Călătoria lui va deveni, brusc, una inițiatică. Același Iisus îi apare ziua în amiaza mare și… îi vorbeste. Doar lui: “Saule, Saule, de ce Mă prigonești?”
Căutarea lui Saul se dovedește a fi o aflare, o acceptare. El pare să strige ca tatăl copilului din Evanghelie: „Cred, Doamne, ajută necredinței mele”. Ca el va mărturisi Blaise Pascal, secole mai târziu: „nu M-ai căuta, dacă nu M-ai fi găsit.”. La fel și Eugen Ionescu: „În cine cred ? În Iisus Hristos, sper!”. Iar Nicolae Steinhardt va spune atât de frumos, în Jurnalul Fericirii: „Chiar dacă ar fi adevărul altceva decât Hristos, eu tot voi rămâne, orice s-ar întâmpla, cu Hristos.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu