miercuri, 23 decembrie 2020

În căutarea pustnicului

– Ok, studentule, hai să ne grăbim. Se face seară şi e drumul lung, m-a luat Manu pe sus. Dacă nu ai fi fost la cursuri azi, am fi putut pleca de dimineaţă, dar asta e. Ajungem noi.

– Sunt gata!

Am coborât amândoi scările şi ne-am urcat în maşina lui, o Dacie break veche, cu o tablă care fusese cândva albă, dar care făcuse multe expediţii jurnalistice prin toate colţurile ţării. Manu era mândru de ea şi îi spunea, cu alint, Bălana.

Aveam de mers vreo şase ore, până la Târgu Neamţ, de unde, după o noapte la un hotel din localitate, urma să plecăm în căutarea propriu-zisă a sihastrului. Pe drum, mă gândeam ce aş putea să îl întreb, ce sfaturi să îi cer pentru cititori. Ştiam, din alte mănăstiri, că monahii vorbesc puţin şi rar. Învăţasem să citesc nu atât din vorbirea lor, dar mai ales din gesturile, din privirile, din purtarea lor. Din tăcerea lor. Mă ghidam după sfatul unui monah din Pateric: „Dacă nu înveţi nimic din tăcerea mea, nu vei învăţa nici din vorbele mele”.

Se făcea încet seară. Bălana gonea conştiincioasă pe şosea, iar mie îmi goneau prin cap întrebările. Dacă nu îl găsim ? Dacă nu vrea să ne primească ? Dacă şi dacă…

... Citește povestirea în întregime ...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu