Cum am petrecut pandemia - partea I

E oficial : Episcopia noastră, în acord cu decizia întregii Orthodox Church in America, a decis ca slujbele publice în biserici să se anuleze până la 31 martie.

Am primit un scurt mesaj de la părintele Liviu, împreună cu link-uri către mesajul sursă al episcopiei. Le-am dat și eu mai departe, la preoții din protoierie, iar mai apoi l-am publicat pe situl catedralei. Sunt permise doar înmormântările, iar acestea numai la casa funerară, în prezența numai a membrilor imediați ai familiei.

Îmi simt inima strânsă. Nu se va termina Liturghia pe pământ, așa cum poate vor crede unii mai slabi de înger, dar e oricum un moment pe care nimeni dintre preoții de acum nu l-a mai trăit vreodată. Duminică dimineață, o să fac ce am făcut și până acum : o să citesc Evanghelia și Apostolul zilei, precum și câțiva psalmi și o să meditez la cele citite.

Pentru că așa vom depăși cu capul sus această perioadă : dacă fiecare își face conștiincios treaba lui, în colțul lui de lume, în familia lui.

O Liturghie mai puțin obișnuită

Am slujit astăzi Liturghia. Aș spune „ca de obicei”, dar nu fost așa. Am luat și noi măsuri de igienă și precauțiile necesare, așa cum le-a cerut guvernul provinciei și Biserica Ortodoxă Americană din care facem parte.

Astăzi și duminica viitoare erau rânduite două slujbe arhierești. Prima cu Arhiepiscopul, iar cealaltă, cu noul ales Episcop-vicar Andrei. Ambele vizite s-au anulat. La fel și masa hramului de pe 29 martie.

Slujba a început mai devreme, ca să evităm aglomerația. La ora 11, când de obicei ne aflam cam pe la Heruvic, acum totul se terminase deja. La intrare, câțiva consilieri împărțeau tuturor credincioșilor șervețele cu alcool pentru mâini și îi îndemnau să se spele bine pe mâini înainte de a intra. Iconostasul fusese scos, iar în fața icoanelor de pe catapeteasmă fuseseră puse câte un sfeșnic masiv, ca nimeni să nu sărute vreo icoană. Evanghelia nu a fost scoasă pentru sărutare. Nimeni nu s-a împărtășit sau miruit, iar la final, părintele a citit rugăciunile rânduite pentru izbăvirea de această încercare.

Am slujit cu sentimentul că ar putea fi ultima liturghie pentru multă vreme. Într-o săptămână se pot întâmpla multe, inclusiv decizia de a închide complet bisericile, sau de le ține deschise doar pentru vizite, așa cum au făcut catolicii. Am avut o strângere de inimă, dar sper să fi fost neîntemeiată, iar săptămânile următoare să treacă fără evenimente neplăcute și viața să reintre în normal.

Nu am auzit de nici un caz de coronavirus în Montreal și sper să rămână așa. Între timp, din precauție, școlile sunt închise pentru două săptămâni. Nicoleta și copiii sunt acasă, eu merg la firmă, unde deja unii colegi au primit permisiunea să lucreze de acasă, așa că suntem puțini cei care se mai află la birou, iar riscurile sunt minime.

Urmărim cu atenție știrile, luăm măsurile de igienă corespunzătoare și evităm să ieșim fără de vreo trebuință majoră. Dar moralul e sus, iar copiii se joacă încă în parc cu cei din vecini.

Cugetări despre cărți

Nu sunt omul care postează cugetări pe rețele sociale, luate de la alții și date mai departe. Prefer să găsesc un aforism bun în contextul lui original, în cartea sau articolul care l-a afirmat. E de ajuns să păstrez doar ochii și urechile permeabile și pot prinde o cugetare chiar de la televizor sau de pe stradă. Uneori, serile, lucrez la o colecție de astfel de vorbe de duh, pe care vreau să o tipăresc și să o dăruiesc, la vremea potrivită, copiilor mei.

Am trecut de mult de o mie și pe toate le-am păstrat în românește, indiferent de limba lor originală. Aș vrea să păstreze copiii mei această culegere în buzunarul lor cel mai aproape de inimă, atunci când vor crește. Nu e mult. Dar păstrez doar acele învățături care, la vremea lor, m-au mișcat și pe mine în direcția cea bună.

• Îl plîng de omul unei singure cărţi. (Sfântul Toma de Aquino)
• Cărţile sunt prietenii cei mai liniştiţi şi constanţi, consilierii cei mai accesibili şi înţelepţi şi profesorii cu cea mai multă răbdare. (Charles W. Eliot)
• Orb e cel ce n-a citit în viaţa lui o carte. (proverb islandez)
• Cartea bună e ca şi o conversaţie cu un om deştept. (Lev Tolstoi)
• Cu libertate, cărţi, flori şi luna, cine n-ar fi fericit? (Oscar Wilde)
• Cărţile care îmi plac cel mai mult sunt cele care ştiu să mă citească. (Hasier Agirre)
• Cărţile, asemeni prietenilor, ar trebui să fie puţine şi bine alese. (Samuel Paterson)
• Părinţii ne ajută să devenim oameni, cărţile să rămânem. (Aurelian Silvestru)
• Cel mai bun mod de a te familiariza cu un subiect este să scrii o carte despre el.(Benjamin Disraeli)
• Cunoşti un om după cărţile pe care le citeşte. (Ralph Waldo Emerson)

Cuore

Ştii tu, Enrico, la care morţi trebuie să te gândeşti astăzi? La aceia care au murit pentru voi, pentru copii. Câţi au murit şi câţi mai mor necontenit! Gânditu-te-ai tu, vreodată ce de părinţi şi-au scurtat zilele muncind pentru copiii lor; ce de mame s-au coborât în mormânt înainte de vreme, sfârşite de lipsurile ce-şi impuneau ca să susţină pe copiii lor? Ştii tu ce de mame au pierit, s-au înecat, au înnebunit, pentru că le-au murit copiii?

Gândeşte-te ce de profesoare au murit tinere, mistuite de ostenelile şcolii, fiindcă iubeau copiii şi nu se îndurau să se despartă de ei. Gândeşte-te la medicii care au murit de boli molipsitoare, pe care le-au înfruntat cu bărbăţie, ca să scape pe copii. Gândeşte-te la cei care în înecuri, în incendii, în timp de foamete, au dat copilului cea din urmă bucăţică de pâine, cea din urmă scândură de scăpare, cea din urmă funie ca să-l scoată din flăcări, si au murit fericiţi de sacrificiul lor, fiindcă au scăpat viaţa unui mic nevinovat!

Aceşti morţi sunt nenumăraţi; în fiecare cimitir odihnesc sute din aceste fiinţe sfinte, care, dacă ar putea să se scoale un minut măcar din mormânt, ar rosti fiecare numele unui copil, căruia i-au sacrificat plăcerile tinereţilor, liniştea bătrâneţilor, dragostea, mintea şi viaţa lor. Neveste de douăzeci de ani, bărbaţi în floarea vârstei, bătrâni de optzeci de ani, tineri: toţi martiri eroici şi necunoscuţi ai copilăriei atât de mari şi atât de nobili, încât pământul nu produce destule fiori câte ar trebui să presărăm pe mormintele lor!

Iată cum şi cât de mult sunteţi iubiti, copiii mei! Gâdeşte-te, Enrico, cu recunoştinţă la acei morţi şi o să te faci mai bun şi mai iubitor către toţi aceia care te iubesc şi se ostenesc pentru tine, scump şi norocos copil al meu !

Taina nunții

- fragmente -

Dincolo de bucuria, fastul și petrecerea asociate momentului, cununia rămâne eminamente o Taină, adică o unire tainică între bărbat și femeie, la fel de măreață ca unirea dintre Hristos și Biserica Lui.

Serviciul religios al cununiei ortodoxe este precedat de logodnă, care nu este altceva decât o promisiune reciprocă pe care și-o fac viitorii soți că se vor căsători în curând. De cele mai multe ori, logodna și cununia sunt unite în aceeași slujbă, dar ele se pot face și separat.

În viața fiecărui om, momentul căsătoriei este asociat cu bucuria, cu petrecerea, cu rochia albă și buchetul de flori. Este firesc și frumos așa. Avem însă chemerea de a vedea Cununia la valoarea ei duhovnicească, nu doar ca o oprire în drum spre restaurant, ci ca o Taină a unirii sufletelor care se iubesc în Dumnezeu.

Citește articolul întreg...

O iarnă ca-n povești

A nins masiv la Montreal.

Asta poate fi un clișeu, doar suntem în Canada și iarna e aici o stare de fapt, nu o întâmplare.
Dar ieri și azi-noapte a nins din belșug. Imperial, cum zicea Patapievici.
A trebuit să deszăpezim de două ori. Și prognoza meteo nu era încurajatoare. Sută la sută probabilitate de ninsoare și avertisment de furtună de zăpadă.

Dar, cum spunea un cântec la radio: „It's just another day„

Glumă arctică

Un ursuleț polar vine la mama lui și o întreabă:

- Mami, eu sunt un urs polar, nu-i așa ?
- Da, fiule.
- A, ok.

A doua zi, vine din nou la mama lui și o întreabă:

- Mami, tu ești un urs polar, nu-i așa ?
- Da, fiule, sunt un urs polar.
- Asta înseamnă că și eu sunt un urs polar, nu ?
- Da.
- A, ok. Voiam doar să verific.

A treia zi, povestea se repetă:

- Mami, tu ești un urs polar, nu ?
- Da, dragul meu.
- Și tati, el este tot un urs polar ?
- Da.
- Asta înseamnă că și eu sunt tot un urs polar, nu ?
- Da, fiule.
- Atunci, zice ursulețul intrigat, de ce naiba îmi este așa de frig ?

Nimeni nu se așteaptă să fii perfect

- Știi, Bill. Nimeni nu se așteaptă să fii perfect. Dar sunt câteva lucruri pe care trebuie să le înțelegi. Fă întotdeauna tot ce poți pentru familia ta. Mergi la muncă în fiecare zi. Spune întotdeauna ce gândești. Nu răni niciodată pe cine nu merită. Nu lua niciodată nimic de la băieții răi. Asta e tot. Nu e mult. 

(Mel Gibson - filmul Edge of Darkness)

Oazele spiritului generos

„Pe întinderea nesfârșită a egoismului omenesc plutesc eternele insulițe ale spiritului generos, la fel de omenesc. De-ar fi egoismul cât nisipul mării și de-ar acoperi totul în calea sa, totdeauna vor rămâne la suprafață oazele de generozitate, gata să-l înfrunte, să-l dezmintă, să pledeze cauza vieții care nu se cruță pe sine, care se dăruiește frenetic. În fața Creației, nu contează decât aceste oaze. Restul: nisip, frumos sau urât, tot nisip !”

(Panait Istrati - Cum am devenit scriitor)

Am găsit cartea aceasta într-una din multele cutii cu donații pentru biblioteca bisericii noastre. Am fost surprins să văd atâtea cărți, că nu se găsește loc pentru ele în rafturi. Așa că unele stau tot în cutii, pentru a fi luate de eventualii doritori. Și nu se înghesuie mulți. Așa cum nu mulți se înghesuie să viziteze biblioteca și cele câteva mii de volume ale ei.

Și am, așa, sentimentul că cei care au donat cărțile respective, au făcut-o ca să scape de ele. Nu-i nimic. Copiii mei vor avea și vor citi cărți românești. Chiar dacă trăim în Canada.

Când episcopul se ține de glume

Ieri și azi am slujit Sfânta Liturghie la două biserici din Montreal împreună cu episcopul nostru, Înalt Prea Sfințitul Nathaniel, un om pentru care am un profund respect.

La ambele slujbe, înainte de a da binecuvântarea mare, vlădica a practicat un mai vechi obicei de-al dânsului: în timp ce îmbrăca veșmintele de slujbă, în fața credincioșilor prezenți, explica rostul și semnificația fiecărei piese de vestimentație. Eu, ca diacon prim, citeam rugăciunile corespunzătoare.

După ce s-a îmbrăcat, a spus o istorioară amuzantă și, probabil, adevărată:

Demult, în Alaska, a sosit primul episcop rus și a săvârșit prima liturghie arhierească de pe acele meleaguri. Provincia Alaska fusese cumpărată de americani de la ruși în 1867, dar misionari ruși, printre care Sfântul Herman și Sfântul Inochentie făcuseră muncă de încreștinare încă de la finele secolului 18.

Acest episcop și-a început Liturghia, iar diaconii îl îmbrăcau după obicei. El își ținea mâinile ridicate, pentru a-i ajuta să pună sacosul, mânecuțele, omoforul și celelalte. Autohtonii, inuiți și aleuți, îl urmăreau cu atenție. La final, stând de vorbă cu credincioșii prezenți, le-a ascultat păsurile. Unul din ei l-ar fi întrebat:

- Sunteți episcop, da ?

- Da, zice arhiereul

- Și faceți asta de mult timp, nu ?

- Da.

- Hm, și în tot timpul ăsta, încă nu ați învățat să vă îmbrăcați singur ?

Vlădica și cei din suita lui s-au amuzat și au iubit naivitatea localnicilor. Le-au explicat de ce se îmbracă episcopul așa și care sunt rosturile veșmintelor lui.

Un obicei care a rămas, iată, peste veacuri și pe care îl pactică și vlădica al nostru, ori de câte ori are ocazia.