Cum s-a încheiat „războiul” dintre Canada și Danemarca

S-a încheiat o dispută teritorială amicală dintre Canada și Danemarca, dispută care dura de mai bine de cincizeci de ani, numită și „războiul whisky-ului”.

Insula Hans află la distanțe egale între nordul Canadei și Groenlanda. Nu e decât un bolovan nelocuit de un kilometru lățime. Chiar și inuiții găsesc că e departe.

De prin anii '70, periodic, un navă a marinei canadiene acosta pe insulă, planta un steag alb-roșu și lăsa o sticlă de whiskey canadian, cu mesajul „Bine ați venit în Canada!”

Ceva mai târziu, pe acolo treceau, la rândul lor, danezii, beau whiskey-ul, plantau steagul lor și lăsau o sticlă de șnaps, cu mesajul „Bine ați venit în Danemarca”.

Și au dus-o tot așa - ce-i drept, pe frigul ăla, o tărie face bine la moral marinarilor - până în 2022, când primii miniștri ai celor doi „adversari” s-au întâlnit și au hotârât să împartă insula în două.

Și au făcut, bineînțeles, schimb de whiskey și șnaps.

Vorbele tatălui tău

Vorbele tatălui tău n-au fost niciodată doar sfaturi, au fost ecouri ale luptelor pe care el le-a dus deja și o călăuză spre căile pe care și-a dorit să le urmezi fără cicatricile pe care le-a purtat.

Părintele Sofian

Am citit și eu, zilele acestea, știrile despre canonizarea celor 16 părinți ai secolului XX, mulți dintre ei trecuți prin închisorile comuniste. Pe părintele Sofian l-am întâlnit personal. Am slujit la hramul mănăstirii Antim, la puțină vreme după hirotonia în diacon. Era în 2001. Slujbă fastuoasă, cu patriarhul Teoctist în frunte. Preoții mănăstirii, diaconi cu voci bune și, într-un colț al altarului, smerit, părintele Sofian.

Nu cred că a rostit mai mult de unul sau două ecfonise la Liturghie. Dar prezența lui, ochii aceia mici, părul și barba ca o ninsoare domoală, privirea părintească , parcă blândă și mustrătoare în același timp, parcă îmi vorbeau fără cuvinte. Aveam grijă la cum îmi rostesc ecteniile, să nu greșesc ceva, să cânt frumos și mai trăgeam o privire pe furiș la el, din când în când.

Nu se uita la nimeni, dar parcă se uita la toți. Prestanța lui duhovnicească o egala pe cea ierarhică a patriarhului.

Acum, părintele Sofian este Sfântul Sofian. Mă simt privilegiat, dar și cu o răspundere mare pe umeri, să fi cunoscut un sfânt încă din timpul vieții lui.

Gică, influencer pe TikTok

Nu mai este la modă scriitorul, jurnalistul, sau omul de cultură. Acum este popular blogerul, youtuberul, sau tiktokerul. Adică nu omul calificat într-un domeniu, care are ceva de spus, ci amatorul care trebuie să spună ceva.

Citesc și eu frecvent câte un blog bine scris, sau urmăresc câte un clip pe youtube care știe ce spune și o spune bine, fără să îmi bage pe gât reclame sau să mă implore să mă abonez. Vin dintr-o generație când autorii de blog erau persoane cu o meserie sau un hobby deja stabilite și care nu doreau decât să împărtășească pasiunea lor altora. Nu să facă din blog/canal youtube o activitate în sine, aducătoare de venit.

”Și pe TikTok găsești lucruri interesante”. De acord. Și la Piața Obor găsești discuții interesante despre politică, religie sau fotbal. Dar mă duc la Obor ca să cumpăr pepeni, nu ca să îmi caut adevăruri pentru viață. Adică nu iau în serios tot ce aud pe acolo.

Sfinții au fost „virali”, dar în felul lor discret, care nu striga prin piețe. Prin viața lor. Părinții Bisericii au fost virali și asta pentru că aveau într-adevăr ceva de spus. Un youtuber, sau, mai rău, un tiktoker care își dă cu părerea despre starea națiunii devine viral la cei care nu au un spirit critic. Care nu știu să deosebească grâul de neghină. Și mă întristează cât de mulți sunt aceștia.

Am și eu un blog și un site în care scriu câte un eseu sau o predică o dată la o lună plină. Scriu acolo când am ceva de spus.

Dar, ce știu eu ? Poate sunt de modă veche. Vin din alte vremuri, când oamenii gândeau de o sută de ori mai mult decât scriau și scriau de o sută de ori mai mult decât publicau.

De aceea, te rog, iubite cititor, să mă ierți.