Poruncă nouă vă dau vouă

„Poruncă nouă vă dau vouă: să vă iubiți unul pe altul” (Ioan XIII, 34).

Te poți întrece în discuții și sofisme, poți deveni aprig apologet al frumuseților ortodoxe sau critic neîndurător al încălcării moralei. Dar când vine vorba să răspunzi cu iubire sau măcar cu gentilețe omului care te-a enervat deunăzi: abia aici începe greutatea. Și paradoxul. Cum, pe ăla să-l iubesc ? Da, exact pe ăla. Mai ales pe ăla. A fost idiot? Tocmai de-aia să-l iubești.

E ușoară și comodă ortodoxia? Înălțătoare și înfierbântătoare de suflet, da. Dar, comodă? Nu. Comoditatea căutați-o la protestanți. Noi nu vă oferim puf și livrare de har la domiciliu. Noi vă oferim oftări duhovnicești și căutări. Neliniștea cea bună. Nopți de nesomn și întrebări.

Noi nu vă oferim nimic gratuit. Totul costă. Vreți să primiți ? Trebuie să sacrificați ceva din ce aveți sau sunteți. Doamne, ăsta sunt, cu păcatele și modestele mele virtuți. Dar, „jumătate din tot ce am dau celorlalți, iar cealaltă jumătate, Ție”, cum ar fi spus vameșul Zaheu. Nu păstrez nimic pentru mine.

Pentru că eu nu am sens decât prin Tine și prin aproapele pe care îl miluiesc cu iubire. Oricât de nevrednic de iubire ar fi el.

Omega Park

Încă o zi de octombrie care nu îmi trădează convingerea că toamna e o perioadă mai frumoasă chiar decât vara, aici în Canada. Am mai multă încredere în septembrie și octombrie decât în iunie și iulie. Iunie e o lună a contrastelor: ba o furtună, ba frig (câteva zile am avut chiar centrala termică în funcțiune), ba cald. Iulie are zăpușală și umezeală mai mare decât eram obișnuiți în România. 30 de grade aici se simt ca 38-40 din cauza umezelii.

Acum în octombrie pot să spun că e o vreme perfectă. Puțin peste 20 de grade ziua, Ceva mai răcoare noaptea. Iată de ce am profitat și am mers la Omega Park. Un fel de combinație între o grădină zoologică cu animale în libertate, un muzeu al satului și un parc de distracții. Cerbii, elanii, renii, mistreții și păsările erau libere. Parcul era îngrădit, dar avea o suprafață uriașă. Șoseaua pe unde treceau vizitatorii (în mașini) șerpuia această suprafață. Astfel că, mergeam cu viteză mică și ne opream să salutăm căprioarele care băgau capul pe geamul mașinii ca să primească ceva de mâncare. Morcovii se găseau la intrare.

Am mai vizitat o fermă și o copie a unei cabane din secolul al XVIII-lea unde amerindienii făceau schimburi în natură cu coloniștii francezi. Piei de castor contra puști ori țesături. Aveau chiar o listă de prețuri: o pușcă = 14 piei de castor, 4 cuțite = o piele de castor, etc.

Tăblițele de la Tărtăria

Cea mai veche inscripție din lume se pare că s-a descoperit în Transilvania. E vorba de trei plăcuțe de argilă: una cu ceea ce par a fi desene (o capră, un pom și un al treilea neidentificat, probabil un alt animal), a doua cu un fel de scriere pictografică iar a treia cu o scriere alfabetică.

Asta n-ar fi decât o descoperire de interes național, dacă vârsta pe care i-au acordat-o cercetători străini n-ar fi în jurul a 7000 de ani. Prin urmare, pe la anii 5300 î.Hr., cu aproape două milenii înaintea sumerienilor, cineva a folosit scrierea pe teritoriul țării noastre. Iar alfabetul sumerienilor era socotit drept primul sistem de scriere din istorie.

Tăblițele de la Tărtăria, județul Alba, căci despre ele este vorba, au fost descoperite în 1961 de arheologul clujean Nicolae Vlasa, alături de osemintele unui bărbat și de alte 26 figurine din piatră și argilă. Au fost primite cu entuziasm de comunitatea științifică internațională, dar mai puțin de cea românească.

Cea mai interesantă piesă este o tabletă rotundă de 6 cm diametru. Simbolurile seamănă cu cele ale sistemului pictografic de scriere sumerian, folosit de aceștia înaintea scrierii cuneiforme. Tăblițe asemănătoare au fost descoperite în Serbia și Bulgaria. Sumerienii au fost primii locuitori ai Mesopotamiei (Irak-ul de azi) și vorbeau o limbă care nu semăna cu cea a popoarelor semitice cu care se învecinau în zona fluviilor Tigru și Eufrat: evreii, arabii, fenicienii sau arameii. Straniu despre ei e că păreau să fi apărut din nimic în Mesopotamia, adică nu aveau precursori.

Unii savanți ruși, americani, bulgari și britanici au sugerat că poporul din Sumer a emigrat spre Orient pornind din spațiul carpato-danubian, ceea ce ar putea explica diferențele surprinzătoare dintre culturile sumerienilor și ale vecinilor lor semiți. Iar dacă alfabetul seamănă cu al sumerienilor dar e mai vechi decât ei, rămânem cu o întrebare: nu cumva strămoși ai sumerienilor au locuit și pe teritoriul de azi al României?

Primăria din Laval și florile

Azi am stat la coadă. Primăria din Laval a dat flori pe gratis. Flori în ghiveci. Erau vreo sută de persoane și am așteptat cam o oră până ne-a venit rândul. O inițiativă excelentă. Condiția era să fii rezident al Lavalului. Și suntem.

Mi-a plăcut politețea naturală a celor ce ofereau nu doar flori, ci și sfaturi de plantat. Sunt flori de toamnă care vor fi puse în grădină, pentru că rezistă peste iarnă.

Întotdeauna o să am un of că am plecat din țară. La urma urmei, locul unui român e în România. Părinții mei sunt acolo și acolo se taie porcul de Crăciun. Dar am găsit aici oameni civilizați, mulți dintre ei imigranți, veniți, ca și noi, pentru că în țara lor nu se mai putea. La coadă la flori, ca în multe alte locuri, se vorbea și românește.

Următorul popas, cu florile în portbagaj, a fost la mezelăria Balkani, de unde am luat cârnați afumați și gogonele murate românești. Uite-așa, fiindcă nu uităm de unde am plecat și că ne place unde am ajuns.

Dogmatica și Filocalia

Când eram în anul al II-lea, a circulat printre noi o anecdotă. Nu e prea cuvioasă, dar te pune pe gânduri:

„Iisus i-a întrebat:

- Cine ziceți voi că sunt Eu ?

Ei au răspuns:

- Tu ești manifestarea eshatologică a temeiului nostru existențial cu aportul căreia ni se revelează enigma prin care aflăm rostul suprem al relațiilor noastre interpersonale.

Iar Iisus a spus:

- Ce ?!”

Nu trebuie să cazi în ispita de a considera Dogmatica o disciplină mai mică decât Filocalia sau să spui că dogmele și spiritualitatea sunt diferite. Dar nici nu ai voie să cazi în ispita opusă: să fii un teolog „deștept”, dar fără rugăciune și cu un minim de altruism față de sărăntocul de la ușa Bisericii. Teologia nu se împarte în două: o parte „științifică” și una „practică”.

Cel care nu vede teologia ca pe o vorbire CU Dumnezeu (nu DESPRE Dumnezeu, cum se traduce din greacă), acela se poate apuca ori de croitorie, ori de mecanică cuantică, ori de ce vrea el. Dar de teologie ortodoxă, nu.

Un site despre cabane

Am găsit un site web excelent despre cabane: cabinporn.com

Deși numele pare să sugereze ceva obscen, situl cu pricina se ocupă doar de cabane. Din toată lumea. Vizitatorii postează fotografii cu cabane, colibe, bârloage și orice fel de construcții umane care te cheamă la viața aproape de natură.

Iată ce spune pagina despre Dick Proenneke, unul din pionierii mei preferați ai vieții în mijlocul naturii:

Sfântul protector al vieții de cabană

Dick proenneke a lăsat în urmă viața de fermier, tâmplar și lucrător cu mașini grele ca să se pensioneze la Lacurile Gemene, în Alaska, loc numit astăzi Parcul Național Lake Clarke.

Transportat cu hidroavionul și luând cu el doar cele mai simple unelte, el a construit o cabană și a supraviețuit iernii, singur în sălbăticie.

Proenneke și-a documentat meticulos eforturile și experiențele, atât prin jurnalele sale cât și prin sutele de ore de peliculă de film de 16 mm, iar acțiunile și cuvintele lui întrupează cele mai înalte virtuți ale vieții într-o cabană: ingeniozitate, răbdare, vitalitate, cugetare și meșteșug. El își va petrece următorii 30 de ani în acest paradis retras.

Despre îngeri

Citesc cartea Despre îngeri a lui Andrei Pleșu. O găsesc undeva la granița dintre filosofie și teologie, mai aproape de cea din urmă. Notez texte din carte într-un caiet:

Îngerii sunt însoțitori ai omului. Corpul lor (dacă au așa ceva) e diferit de al omului, dar și de esența lui Dumnezeu. Ei pot lua la nevoie înfățișare umană. Se pot deplasa instantaneu oriunde, dar nu pot fi în două locuri în același loc. Orice om are un înger. După mulți părinți și teologi, un înger are grijă de un singur om, o singură dată. Evanghelia menționează că „noi vom judeca pe îngeri”. Ca și la oameni, judecata celor buni e mai mult o confirmare a meritelor lor, decât o condamnare.

O vorbă de-a monahilor

Ori taci, ori spune ceva mai bun ca tăcerea.

Un cuvânt despre rugăciune

E un text la Utrenia glasului al VII-lea: Ce vom răsplăti Domnului pentru toate câte ne-a dat nouă ? (Sfântului Petru Damaschin.)

Mă duce cu gândul la starea omului care se roagă la Dumnezeu pentru a cere ceva. Și devine frustrat atunci când nu primește, sau primește altceva. Și, de cele mai multe ori, uită să mulțumească.

Dar, a ne trezi dimineața și a mulțumi pentru lucrurile simple pe care le avem în viață, e la fel de tonifiant ca o cafea bună. Faptul că ne-am trezit, că soarele a ieșit din nori, că avem și azi putere de muncă sau că mai avem o zi în care putem îndrepta greșeli ale trecutului, astea sunt motive de mulțumire și, deci, de rugăciune.

Rugăciunea nu înseamnă să cer eu ceva de la Dumnezeu. Ci să ascult ce cere Dumnezeu de la mine.

Răbdarea este totul pentru noi

Răbdarea înseamnă totul pentru noi. A aștepta nu e o pierdere de timp. (O vorbă a unui bătrân inuit)
Sunt aceeași oameni care pot sta câteva ore nemișcați în fața unei găuri în gheață, ca să vâneze o focă.
Oameni pe care îi admir.